ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Relaţia pedagog-elev — premisă pentru obţinerea succesului şcolar

Încă de la începutul existenţei sale societatea omenească s-a bazat pe învăţare. Cunoştinţele obţinute prin observaţii sau experimentarea unor situaţii noi, mai mult sau mai puţin voluntare erau transmise către mai tinerele generaţii cu scopul fie de a evita anumite greşeli, fie pentru a aplica în viaţa de zi cu zi acele metode şi procedee care îşi dovediseră eficienţa în anumite circumstanţe.

În timpurile străvechi, de o mare importanţă pentru viaţa comunităţii, în special a celor rurale, închise, era „Staful bătrânilor”, o veritabilă instituţie ale cărei devizii nu erau puse la îndoială şi respectate cu sfinţenie. Aceştia aplicau ceea ce învăţaseră de la generaţiile demult apuse, învăţându-i pe cei tineri din experienţa lor care nu de puţine ori se dovedea atât de valoroasă pentru supravieţuirea comunităţii. Prin urmare, învăţători şi învăţaţi au existat încă de la începutul lumii, chiar dacă cei care predau şi cei cărora li se preda nu ştiau nici să scrie, nici să citească.

Idealul educativ, în societatea democratică, vizează realizarea unui model de dezvoltare şi manifestare deplină a personalităţii; o personalitate care să se adapteze la schimbările impuse de ritmul din ce în ce mai accelerat de evoluţie a societăţii şi tehnicii. Această personalitate se va forma numai în condiţiile în care se va accesa o relaţie profesor-elev bazată pe principii cât mai echitabile.

În  relaţiile cu elevii cadrul didactic trebuie să fie:

—o sursă de informaţii utile;

—un prieten la care elevul să poată apela atunci când se află în dificultate;

—o persoană care facilitează comunicarea în cadrul grupului de elevi;

—cel care îl ajută în orice împrejurare cu un sfat;

—cel care îl ajută să-şi sporească încrederea în propriile forţe;

—o persoană care dovedeşte înţelegere şi responsabilitate pentru situaţiile critice în care se pot afla uneori elevii sau familiile acestora;

—un model de urmat;

—un educator care se manifestă cu calm, capabil să creeze o atmosferă lipsită de tensiune, un climat cu valenţe afective pozitive;

—o persoană capabilă să empatizeze cu ei în cele mai diverse situaţii etc.

O atitudine bazată pe afecţiune şi înţelegere conduce la crearea climatului propice pentru desfăşurarea activităţilor didactice cu caracter şcolar şi extraşcolar, în care buna dispoziţie se va răsfrânge asupra în mod pozitiv asupra activităţilor de învăţare. Rolul dascălului presupune, printre altele, adaptarea întregului sistem de  acţiuni pedagogice la particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor astfel încât acestea să fie condensate în capacitatea lor de învăţare şi, în final, să se ajungă la obţinerea succesului şcolar.

Este greşit să se înţeleagă că raporturile dintre dascăli şi elevi prezintă doar o latură întelectuală. Factorul afectiv are o influenţă deosebită  asupra randamentului şcolar al elevilor. O justă apreciere a climatului afectiv al clasei, precum şi arta de a crea un climat destins, în care elevul să nu simtă disconfortul impus de reguli arbitrare şi adesea absurde (vă mai aduceţi aminte de „staţi cu mâinile la spate şi să nu aud nici musca?”) reprezintă o condiţie esenţială pentru asigurarea succesului şcolar.

Nu trebuie ignorat că fiecare lecţie se desfăşoară într-un climat afectiv particular şi particularizat. Indiferent cât de mult şi-ar da silinţa, profesorii nu pot să se detaşeze de anumite particularităţi care-i invididualizează şi-şi pun amprenta asupra modului de a preda, de a conduce lecţia. Şi, aşa cum nu există doi profesori, doi pedagogi la fel, aşa nu există doi elevi la fel şi, mai mult, nu există două clase la fel. Totul ţine de nuanţare, de aprecierea corectă a parametrilor schimbători care caracterizează atât fiecare elev în parte, cât şi fiecare colectiv în ansamblul său.

Dragostea pentru copii crează climatul afectiv necesa, sensibilitatea dascălului, dorinţa de autoperfecţionare, de a-l cunoaşte şi a-l înţelege pe celălalt, capacitatea de a manevra rapid şi ferm în contextul unor provocări inedite venite din partea elevilor, creativitatea şi capacitatea de implicare, aprecierea cât mai corectă a perturbărilor care apar şi găsirea rapidă a soluţiilor optime, reprezintă tot atâtea căi prin care elevul poate fi atras în cooperarea interpersonală.

O bună relaţie între pedagog şi elev, construită cu migală şi simţ de responsabilitate, cu contribuţia şi implicarea ambelor părţi, poate fi un factor hotărâtor în evoluţia şcolară şi socială a copiilor.

Bibliografie:

—Albulescu, Ion şi Mirela, „Predarea şi învăţarea disciplinelor socio-umane”, Editura Polirom, Iaşi 2000;

—Tudoran, Dan, „Consilierea educaţională”, Presa Universitară Română, Timişoara, 2001;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *