ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Sunt profesor, nu asistat social

În ultimele trei decenii profesorii au devenit cea mai oropsită pătură a societății. Atunci când am intrat în învățământ unii dintre colegii mai trecuți prin viață spuneau că nu se poate mai rău. Din păcate, guvernanții au ținut să ne demonstreze că se poate și mai rău. Și au făcut asta cu fiecare ocazie.

Profesorii au ajuns bătaia de joc a celor care susțin cu ipocrizie că Educația este prioritate națională. Odată la patru ani - măcar odată la patru ani, pentru că de când au apărut în peisaj alegerile pentru Parlamentul European și cele pentru președinție au fost decalate ipocrizia poate fi exersată mai des - se vorbește despre acea prioritate națională care poartă numele de Educație. Se vorbește și doar atât. Lipsurile sistemului sunt recunoscute, ba chiar exagerate pe alocuri, însă remedierea deficiențelor nu se va face acum, la timpul prezent, ci undeva în viitor, eventual unul cât mai îndepărtat.

Elevi, părinți, profesori... Ministerul își bate joc de toți fără părtinire. Însă cel mai mult își bate joc de profesori. Mai nou, prin aplicarea politicii "Divide et impera" - Dezbină și stăpânește - guvernanții i-au transformat pe dascăli în țapi ispășitori pentru toate problemele sistemului. Da, e mai comod să găsești pe cineva spre care să arăți cu degetul decât să cauți soluții adevărate la probleme ce nu mai pot fi amânate.

Și, datorită manipulărilor grosolane, toată lumea are ceva cu profesorii. E mai rău decât pe vremea când comunismul a fost adus în această țară. Sunt sigur că, dacă n-ar exista componenta europeană a legislației, s-ar găsi cineva care să propună întemnițarea profesorilor pentru delictul de opinie. De fapt, de ce spun "dacă"? Treaba asta se întâmplă deja. Nu s-a trecut la arestări, dar nici nu cred că mai e mult. Fostul ministru al Educației, doamna Monica Cristina Anisie, se lăuda că a concediat profesorii care au refuzat să predea online. Un avertisment cât se poate de clar pentru cei care mișcă în front. Cine nu e cu noi e împotriva noastră și trebuie să suporte consecințele. Există lege, dar cine să se încurce în așa ceva? Mai ales când e vorba de profesori.

Profesorii au devenit ținta unui nemeritat linșaj public. Trist e că semințele acestui rău au fost sădite de către autorități și televiziuni. În loc să caute soluții pentru depășirea crizei - o criză fără precedent, e drept - autoritățile cer profesorilor să rezolve problemele sistemului. Și să le rezolve bine, că de nu...

Nu e prima dată când se cere profesorilor să acopere lipsurile din sistem, ba dimpotrivă. Mai nou se sugerează că profesorii trebuie să facă ce li se cere pentru că li s-au mărit salariile. Nu e zi în care să nu li se reproșeze să sărăcesc bugetul și sunt vinovați pentru criza economică în care se zbate țara. Pe timpul guvernării Tăriceanu s-a spus profesorilor că, dacă li se plătesc salariile mărite conform legii, va fi dezastru național; România va intra într-o criză cumplită.

Suntem priviți ca niște paraziți. Doar consumăm și nu producem mare lucru. Educația nu are preț pentru că e neprețuită, nu pentru că n-ar valora mare lucru, dar câți înțeleg asta? Guvernanții?! Politicienii pentru care o nație de analfabeți e descurajant de simplu de manipulat? Acea masă de ignoranți manipulați care crede orice i se spune și acționează cum i se dictează?

Educația este neprețuită, dar costă. Și, în aceste vremuri, costă mai mult. Din păcate, costurile sunt acoperite de dascăli. La fel ca și până acum, de altfel. Profesorii au achiziționat mereu materialele didactice necesare procesului instructiv-educativ, scutind statul de cheltuieli considerabile. Tot profesorii își imprimă acasă fișele folosite la ore. Pe banii lor, desigur. Când a dat statul ceva truditorului de la catedră? A, da, salariul... Iar ajungem la salariu.

Salariul reprezintă plata muncii, nu bani de investiții în educație. Și profesorul trebuie plătit pentru munca sa. În acest moment profesorii au nevoie de calculatoare și alte dispozitive, dar statul nu vrea să audă. Să folosească fiecare ce are, altfel riscă să rămână fără slujbă. Cred să suntem singura categorie profesională care își plătește uneltele și facem asta de ani întregi. Dar acum, vorba românului, a ajuns cuțitul la os. Și nu se mai poate.

Personal, nu aveam nevoie de un calculator nou; mă descurcam de minune cu cel vechi. Pe care tot din banii mei l-am cumpărat, deși 80% din timp l-am folosit pentru școală. Dar mi-am cumpărat calculator pentru nevoile școlii virtuale. Vechiul dispozitiv nu făcea față, așa că am scos bani din buzunar. Da, nu aveam ce face cu câteva mii de lei pe structura actuală a învățământului, astfel că am ales să-i donez Ministerului Educației. Când am îndrăznit să mă plâng - da, unii consideră că am îndrăznit -s-au găsit destui care să-mi arunce în față că nu e cazul. O doamnă mi-a spus că am apucături comuniste, pentru că m-am învățat să aștept mila statului. Și, evident, am salariu.

Poftim?! Mila statului?! De unde și până unde mila statului? Salariul l-am primit pentru munca mea, nu e cadou din partea statului. Există, e drept, și bugetari care parazitează banii statului, dar nu-i căutați pe dascăli printre ei. Profesorii chiar nu merită asta.

Avem tot dreptul să cerem calculatoare și ce mai avem nevoie pentru a ne desfășura activitatea. Este inuman și este și ilegal să pretinzi rezultate dacă nu oferi mijloace. Există OUG 192 care-l obligă pe angajator să ofere mijloace pentru telemuncă, însă nu e vorba decât de fuga de răspundere. La școală am găsit înțelegere, aș păcătui să spun că nu, însă nu și aparatura necesară. Asta pentru că ministerul dă doar ordine, nu și fonduri.

Suntem pasați de la o ușă la alta și supuși oprobriului. Suntem arătați cu degetul și ni se aruncă de la obraz că nu se mai săturăm.

Dragi detractori... Profesorii nu sunt asistați public. Nu primesc bani de la buget să stea degeaba. Ei educă și trebuie plătiți pentru asta. Au nevoie de salariu pentru a supraviețui, pentru a plăti rate la bănci, medicamente, întreținere. Au nevoie de bani pentru a acoperi nevoile personale și pe ale copiilor, nu să astupe găurile sistemului.

Faptul că profesorii sunt plătiți de la buget nu-i transformă în asistați social. Asistați social sunt cei care primesc bani fără să merite, ceea ce nu e cazul când vine vorba despre profesori. Nu trebuie să te simți rușinat pentru că ești plătit de la buget, așa cum ni se cere, ci trebuie să te simți rușinat atunci când primești bani fără să faci nimic. Profesorii merită măcar respect dacă nu sunt bani, dar nici de așa ceva nu au parte.

One thought on “Sunt profesor, nu asistat social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *