ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Educaţia incluzivă – o necesitate a şcolii moderne

Autor: Zahariuc Andreea

 Liceul tehnologic Nicolae Iorga

Localitatea Negrești, judetul Vaslui

         Programele de stimulare timpurie a dezvoltării reprezintă o etapă decisivă în realizarea obiectivelor educației penrtu toți. Acestea au o influentă determinantă asupra formării inteligenței, a personalității și a comportamentelor sociale

La Conferinţa Mondială “Educaţia pentru toţi; satisfacerea nevoilor de bază ale învăţării”, de la Jomtiem – Thailanda, 1990,  s-a elaborat o nouă strategie a educaţiei,   fundamentată pe paradigma “educaţia pentru toţi”, iar „educaţia incluzivă” a devenit parte integrantă a educaţiei pentru toţi. „Educaţia incluzivă”, ca sintagmă, apare prin 1990,  bazându-se pe principiul incluziunii care este mai cuprinzător decât cel al integrării.

„Incluziunea” se referă la faptul că oricine, indiferent de deficienţa sa sau de dificultăţile pe care le întâmpină în învăţare, trebuie tratat ca un membru al societăţii, iar diversele servicii speciale de care are nevoie, trebuie furnizate în cadrul serviciilor sociale, educaţionale, medicale şi celelalte servicii puse la dispoziţia tuturor membrilor societăţii” (ap. Popovici D., 1999

Incluziunea şcolară se defineşte prin acceptarea de către instituţiile de învăţământ a tuturor copiilor, indiferent de apartenenţa lor etnică,  socială, religie, naţionalitate sau handicap  şi este strâns legată de recunoaşterea şi acceptarea diversităţii – condiţie normală a convieţuirii umane. Învăţământul incluziv presupune ca tinerii şi copiii cu dizabilităţi şi ceilalţi fără probleme să înveţe împreună în instituţiile de învăţământ având sprijinul corespunzător, mai ales din partea cadrelor didactice implicate în acest proces. Un început timpuriu în  mediile şcolare obişnuite este cea mai bună pregătire pentru o viaţă  integrată. Copiii diferiţi au drepturi egale cu ceilalţi, iar o educaţie separată ar duce la marginalizare şi discriminare, împiedicând formarea, împlinirea de sine şi afirmarea personalităţii. Ideea de incluziune pleaca de la principiul ca orice individ , oricât ar fi de diferit, aparţine de fapt şi de drept grupului social. Educaţia incluzivă are rolul de a  sprijini acest aspect deoarece ea se centrează mai ales pe învăţarea strategiilor necesare rezolvării problemelor din viaţa cotidiană, într-o manieră cooperantă şi solidară, unde procesul de învăţare este realizat în spiritul respectului şi acceptării celor din jur. Trebuie  eliminat principiul de discriminare si izolare a copiilor cu nevoi speciale. 

În România începutul învatamântului incluziv este timid, dar experienţa ţărilor europene demonstrează cu rezultate concrete că o implicare activă şi o preocupare deosebită de a integra aceşti elevi, este o chestiune  realizabilă care poate duce la un real progres. Educaţia pentru toţi poate sa fie un mijloc de îmbunătăţire a educaţiei în general prin reconsiderarea sprijinului care se acordă anumitor copii. Societatea şi şcoala manifestă, faţă de această categorie de elevi, o gamă variată de atitudini precum acceptarea şi includerea lor în medii şcolare obişnuite. Pornim de la constatarea că părinţii sunt cei mai importanţi factori de sprijin în viaţa copilului cu deficienţe sau a copilului sănătos, insistăm asupra ideii că părinţii trebuie să participe la diverse  acţiuni, asigurate de echipa de intervenţie din cadrul şcolii.

Un alt aspect important este ca în activitatea didactică să utilizăm fişe de muncă independentă cât mai atractive. Orice cadru didactic care îşi centrează activitatea pe copil trebuie să ia în considerare că fiecare copil este important pentru societate, are nevoi sociale, dar în acelaşi timp fiecare copil are tendinţe si particularităţi speciale, întrucât fiecare copil este unic şi are drepturi egale.

Realizarea educaţiei incluzive presupune:existenţa şi aplicarea principiilor incluziunii: principiul drepturilor egale, principiul nondiscriminării, principiul egalizării şanselor în educaţie, principiul centrării pe copil, principiul intervenţiei timpurii, principiul educaţiei de bază pentru toţi copiii, principiul asiguării serviciilor de sprijin, principiul cooperării şi parteneriatului.

punerea în aplicare a unei pedagogii incluzive, o pedagogie a diversităţii, care conţine în esenţa ei atributele de a fi: pedocentristă, progresistă,  personalizată, optimistă, socială, o pedagogie a iubirii. 

elaborarea unui curriculum “incluziv “, care să se definesacă prin flexibilitate şi diversitate:  curriculum-ul  adaptat la nevoile copilului; diversitatea situaţiilor de învăţare şi a materialelor suportive;  metodologie didactică diversificată,  interactivă, adecvată stilurilor şi tipurilor de învăţare diferite ale elevilor; diversitate în evaluare: forme, metode, instrumente.

crearea şi funcţionarea unui sistem de servicii de sprijin la toate nivelurile învăţământului: asistenţă psiho-pedagogică (psiholog, logoped), asistenţă socială, medicală, sprijin în învăţare (învăţător/profesor de sprijin).

Dacă e să ne referim la beneficiile acestui tip de educaţie, ele îi vizează atât pe elevi cât şi pe părinţii acestora : toţi părinţii îşi doresc ca fiii lor să fie acceptaţi de ceilalti, să aibă prieteni şi să ducă o viaţă normală. Şcoala incluzivă poate transforma acest vis în realitate pentru mulţi dintre copiii cu dizabilităţi. Copiii dezvoltă o întelegere pozitivă atât a propriei persoane, cât şi a altora. Atunci când frecventează clase ce reflectă asemănari şi deosebiri între persoane reale, ei învaţă să aprecieze diversitatea.

Profesorii vor adopta noi metode de a preda o lecţie atât pentru cei cu nevoi speciale, cât şi pentru ceilalţi. Toţi elevii clasei vor avea de câştigat ; ei pot acum învăţa din lecţie cum să se ajute între ei. Faptul ca ei socializeză în şcoală le permite să deprinda unul de la altul abilităţi de comunicare şi de interacţiune. Şcoala reprezintă spaţiul propice pentru a pune bazele unei prietenii. In clasele incluzive elevii cu sau fără probleme ajung să înveţe împreună dar şi unul de la celălalt. Un climat de prietenie este foarte important în dezvoltarea învăţarii ; fiind capabili să stabilească astfel de relaţii între ei, se creează un mediu optim de învăţare.Toţi membrii clasei beneficiază aşadar de pe urma acestui tip de educaţie. Copiii care învaţă împreună, învaţă să trăiască împreuna.

Predarea limbii engleze copiilor cu CES  reprezentã o provocare la început dar , în acelaşi timp, o mare satisfactie cand vezi in ochii unui copil bucuria de a invata. Vlad G. a fost primul meu elev cu autism sever cu care am lucrat la inceputul carierei mele si care m-a determinat  sa cred cu tarie intr-un sistem de invatamant incluziv. Am incercat mereu sa modific fisele si sa le adaptez interesului lui de invatare, reusind astfel sa creez un mediu educativ  prietenos. La acest lucru au contribuit si ceilalti elevi din clasa care l-au acceptat mereu si au lucrat cu el in echipa. De asemenea am segmentat actul didactic pentru a putea realiza cu usurinta toate activitatile, pe care le-am finalizat mereu cu un feedback de calitate.

Educaţia incluzivă încercă aşadar să-i determine pe copiii cu dizabilităţi (fie ele uşoare sau grave, ascunse sau evidente) să participe la activităţile şcolare zilnice, alături de ceilalţi elevi. Şcolile incluzive nu mai oferă educaţie normală şi educatie specială, ci o educaţie incluzivă şi ca rezultat, elevii vor fi capabili să înveţe împreună. Acest tip de şcoală e deschisă tuturor copiilor, oferindu-le şansa de a participa activ la procesul de învăţare. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, profesorii, şcolile şi sistemele vor trebui să se schimbe pentru a se adecva la diversitatea de nevoi a copiilor.De asemenea trebuie identificate orice bariere apar în interiorul şi în afara şcolii care împiedică procesul de învăţare, iar apoi ele trebuiesc reduse sau îndepărtate.

Bibliografie

Ecaterina Vrăşmaş-,,Introducere în educaţia cerinţelor special” , Editura Credis, Bucureşti , 2004
Păunescu, C., Muşu, I., - Psihopedagogie specială integrată - Handicapul mintal, Handicapul intelectual, Editura PRO HUMANITATE, 1997

Ungureanu, D., - Educaţia integrată şi şcoala incluzivă, Editura de Vest, Timişoara, 2000;
Vrăşmaş T., - Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura S.C. Aramis Print S.R.L., Bucureşti, 2001

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *