ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Lecția de vinyl sau online-ul altfel

Cristiana Călin

Colegiul "Vasile Adamachi" Iasi

            De peste trei decenii, flutură un stindard al interdisciplinarității peste învățământul românesc și, sub flamura aceasta, se nasc metodici, studii și îndreptare, proiecte naționale și europene care au ca scop modernizarea întregii dăscălimi. Cât de modernă este inter și trans-disciplinaritatea, o știm de la Renaștere încoace, dar ne prefacem prea des că suntem moderni în educație când suntem normali.

            Nu m-aș vedea niciodată predând  literatură și altfel. Cum să torci versul unei poezii departe de niște strune și cum să faci vii scenele unui roman dacă nu cotrobăind  prin pinacotecile și teatrele lumii?

            Se știe că predatul nu e chiar așa o meserie cum ar vrea mulți să creadă, ci e mai degrabă un fel de artă ce se adaptează în permanență lumii și oamenilor. Dacă pe vremuri, rodul orelor de literatură era o anumită zguduire lăuntrică a neofiților, ”vremurile” și ”vremuitorii” de astăzi zdruncină din temelii cartea în sine, nu doar arta cuvântului. Când se adaugă la toate acestea și un an care încapsulează în mediul virtual profesori și elevi deopotrivă, cum să nu asistăm neputincioși la sucombarea definitivă a textului care mângâie sufletul și dă aripi imaginației?

            Catedra mea s-a mutat într-un loc deloc neprietenos, aș spune. Aici respirația elevilor e înlocuită de răsuflarea unor cărți și zgomotul clasei e înlocuit adesea cu scârțâirea ușoară a unui ac ce trece vesel peste discurile de vinyl. Dar ce te faci când îți lipsesc atât de mult și privirile ațintite spre tine, și grimasele sau vocile în game atât de variate? Nimic nu pare să poată da viață cutiei din care te privesc atâtea pătrățele cu ochii...închiși. Voci somnoroase, deranjate sau nostalgice îți răspund alene sau se lasă în voia unor striații magnetice. Ce curiozitate să stârnești când totul se află la un click distanță, iar ei nu mai cred în povești?

            La început a fost vinylul!. Și dintr-o dată, ochii aceia orbi s-au deschis și au privit măcar sceptic spre mine. Ce e acela un vinil? au reverberat întrebări mai mult sau mai puțin șoptite. Atunci, am mângâiat ochiul mare și negru, l-am descântat și le-am arătat cum se așază poezia, oricare ar fi ea, în fantele înguste din care răsună sufletul-cântec. Și, Doamne, cât suflet a prins Nichita cântat de Alifantis într-o vreme în care adolescenți cum sunt, au uitat cine sunt!

            De ceva vreme, Eminescu se naște din romanțe de mult uitate, Bacovia-și plânge toamnele printre clapele lui Chopin și țăranii lui Rebreanu se așază în horă după ritmul vinylului care se-nvârte cu spor în sufrageria-Pripas.

            Atât de vechi, și-atât de nou, vinylul devine o gură proaspătă de viață trăită altfel, un pod între textele pe care nu mai știu sau nu mai pot să le citească și cântecul care, blagian, întrupează trăirea. Interpreții le sunt de cele mai multe ori străini căci i-au uitat până și părinții lor, dar ora de literatură a devenit o poartă magică ce îi salvează de la uitare și unește generațiile.            

Să mai spun că aștept un LP din Cantafabule? Nu-i așa că încă sperăm că-i vom încânta în sensuri și semne? Între timp, biblioteca mea de vinyl alunecă printre biți și ochi largi deschiși, iar ei nu vor uita că la-nceput a fost vinilul, nu youtube-ul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *