ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Şcoala incluzivă

Autor: Dr. Kubelac Marka

Profesor de Limba şi literatura slovacă – maternă

Liceul Teoretic „Gabriel Ţepelea“ Borod – Structura Şcoala Gimn. Nr. 1 Şerani

            O şcoală incluzivă este o şcoală democratică.Ea încearcă să realizeze respectul reciproc între membrii implicaţi şi modurile lor diferite de experienţă si viaţă. Şcoala incluzivă cere ca toţi să lucreze împreună in mod creativ în aşa fel incât fiecare elev să înveţe. De aceea o şcoală pentru toţi/incluzivă se caracterizeaza prin faptul că :

  • Diversitatea este văzută ca o realitate;
  • Asigură fiecarui elev accesul la cunoaştere, formare de deprinderi şi informaţie;
  • Asigură  învăţarea individualizată;
  • Foloseşte pregătirea şi amenajarile speciale în colaborarea dintre membrii ei;
  • Colaborează cu familiile, agenţiile externe şi alţi membri ai comunităţii;
  • Organizează şi structurează flexibilitatea şcolilor;
  • Are mari aşteptări pentru asigurarea succesului tuturor elevilor;
  • Se perfecţionează permanent;
  • Construieşte comunităţi incluzive.

Procesul de tranziție de la școala tradițională la cea de tip incluziv are la bază un model de tip ”evidence-based” dezvoltat de John Kotter, Profesor Universitar la Harvard Business School. Acest proces de tranziţie are trei piloni:.

  1. Pregătirea pentru incluziune: Stabilirea urgenţei (Directorul generează la nivelul şcolii nevoia de schimbare); Organizarea unei echipe (Echipa trebuie recrutată dintre liderii respectaţi şi cu experienţă din şcoală); Crearea unei viziuni (Viziunea este o declaraţie succintă, clară, pec are toţi din şcoala o cunosc).
  2. Implementarea schimbărilor: Comunicarea viziunii de către echipă pe toate canalele disponibile de comunicare; Demararea acţiunii; Grile de valori.
  3. Asigurarea sustenabilităţii: Îmbunătăţirea rezultatelor obţinute; Stabilizarea schimbărilor; Tranziţia Harvard durează aprox. 5 ani.

Noul tip de şcoală, cea incluzivă, trebuie să recunoască diferite cerinţe educaţionale ale copiilor, să reacţioneze adecvat la acestea, să asigure o educaţie de calitate pentru toţi. Este vorba de o altă opţiune de politică a educaţiei, pentru ca şcolile să poată oferi răspunsuri adecvate cerinţelor educaţiei diferite ale copiilor.

"Indicatorii de incluziune" asigură o bază utilă pentru realizarea unei astfel de analize. Aceştia se bazează pe datele preluate din două surse principale de informaţie. În primul rând, este vorba de datele care au rezultat din studiul acelor procese despre care se ştie că stimulează participarea elevilor care anterior au fost excluşi sau marginalizaţi; în al doilea rând, se au in vedere datele recente privind procesele eficiente în vederea îmbunătăţirii activităţii în şcoală. Astfel, indicatorii definesc o agendă bazată pe rezultatele cercetării care poate fi utilizată pentru a orienta activităţile de revizuire şi dezvoltare. 

Indicatorii se concentreaza asupra celor trei dimensiuni ale vieţii şcolare:

Dimensiunea 1 - Cultura

Filosofia educaţiei incluzive este împărtăşită de toţi membrii comunităţii şcolare şi de toţi cei care intră în şcoală. De fapt, crearea culturii şcolii este un proces la fel de important ca acela de predare a cunoştinţelor şi dezvoltare a deprinderilor. O astfel de filosofie stă la baza unor strategii şi decizii curente privind practica. Aceasta dimensiune se referă la realitatea unei şcoli şi la imaginea transmisă despre aceasta.

Dimensiunea 2 – Strategia

Abordarea incluzivă este plasată în inima dezvoltării şcolare, astfel încât aceasta să pătrundă în toate strategiile şi să nu fie privită ca o nouă strategie care se adaugă la cele existente. Atenţia faţă de conceptul de educaţie incluzivă este prezentă în toate aspectele planificării şcolare.

Dimensiunea 3 - Practica

Cultura şi politicile incluzive ale şcolii se reflectă în activitatea la clasă. Astfel, planurile de învăţământ şi modul în care ele se aplică - în interiorul şi în afara clasei - încurajează participarea tuturor elevilor.

Daca acceptam ideea că, dupa absolvirea scolii, toti copiii (inclusiv cei cu dizabilitati/cerinte speciale) trebuie sa beneficieze de sansa de a participa activ la viata sociala, atunci trebuie sa le acordam neconditionat aceasta sansa inca din scoala;deci integrarea sociala este pregatita si conditionata de integrarea scolara. Pe de alta parte, dificultatile aparute in procesul integrarii nu sunt generate atat de natura cerintelor speciale ale elevilor integraţi, cat mai ales de modul nostru de a percepe acest proces, aşadar, in esenţa, este o chestiune de atitudine.

BIBLIOGRAFIE:

• A. Gherguţ, „Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie integrată”, Ed. Polirom, Iaşi, 2001.

• Hall si Tinklin, „Elevii cu deficienţe din învăţământul superior”, Consiliul Scoţian de Cercetare a Educaţiei, 1998.

• Ungureanu, Dorel, Educatia integrata si scoala incluziva, Editura de Vest,Timisoara, 2000

T. Vrăjmaş, „Învăţământul integrat şi / sau incluziv pentru copiii cu cerinţe educative speciale”, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *