ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Școala în pandemie

Prof. Ing. Cioloca Adriana

Scoala Profesional Germana Kronstadt Brasov

Sistemele educaționale din întreaga lume au fost afectate de pandemia COVID – 19 ducând la închiderea aproape totală a școlilor, universităților și colegiilor.

Închiderea acestor instituții afectează nu numai elevii si familiile acestora, dar într-o aceeași măsură și  profesorii. De asemenea,  a scos la lumină diferite  probleme sociale precum accesul la internet și învățarea digitală, iar impactul a fost mai sever pentru copiii defavorizați și familiile acestora, ducând la întreruperea învățării, pentru cei fără venit.

Suspendarea cursurilor în formă tradițională pentru toate nivelele de învățământ, de la cel preșcolar până la universitar, a însemnat o bulversare a întregului sistem educațional și a mediilor sociale din care proveneau toți cei implicați. Dacă, pentru profesori, acestă realitate a necesitat o reinventare a demersului didactic, pentru elevi și părinți a însemnat o inechitate datorită faptului că s-au  creeat discrepanțe în învățare din cauza lipsei accesului la internet.

Instituțiile abilitate s-au grăbit să găsească soluții creative pentru predarea online recomandând utilizarea programelor de învățare la distanță, a aplicațiilor și platformelor educaționale cu scopul de a limita întreruperea educației, dar efortul accesării și utilizării acestora a venit din partea partea elevilor și a familiilor acestora precum și a profesorilor. Însă, lipsa interacțiunii dintre elev și profesor i-a determinat pe elevi să fie mai puțin interesați de învățare, abordarea evaluărilor să se realizeze fără interes, temele și studiul individual fiind puse în planul al doilea.

Marea provocare pentru viitor este aceea de a găsi calea de mijloc, în momentul încheierii pandemiei, de a păstra competenţele digitale şi tezaurizarea resurselor educaţionale digitale realizate în această perioadă, cu scopul atragerii elevilor într-o formă de învăţământ în pas cu vremurile pe care le trăim.

Educaţia s-a adaptat timpurilor şi tehnologiei datorită pandemiei COVID-19.

În concluzie, această pandemie a avut şi părţile ei bune, oferind o alternativă sistemului de educaţie tradiţional prin completare cu activităţi online. De asemenea, digitalizarea anumitelor activităţi de învăţare a oferit multiple oportunităţi elevilor spre un viitor dominat de noile realităţi: Augumented Reality şi Virtual Reality.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *