ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Școala pandemică și literatura postbelică

                                                            Prof. Călin Elena Cristiana,

Colegiul ”Vasile Adamachi” Iași

            Vremurile noi aduc provocări în ceea ce privește educația și orizontul cultural pe care școala ar trebui să le dezvolte atât educabililor cât și celor care desăvârșesc actul educativ. Se ridică însă de sub sprânceana online-ului aceeași întrebare care neliniștește de peste un deceniu - mai educă școala gustul  pentru lectură și cultură, în general?

            Contrar așteptărilor, în școală, chiar și online, încă se citește și se poate citi, dar nu întotdeauna în maniera în care să formeze cu adevărat o temelie culturală absolut necesară evoluției unui tânăr. Elevul pendulează nedumerit printre opinii, decizii, ore și programe care se schimbă doar de dragul schimbării, fără a-l ghida spre o finalitate sau spre un mod de a-și forma singur deprinderi de lectură și învățare.

            Pentru majoritatea elevilor, finalitatea studiilor este un examen, cu diploma aferentă, și nu viața pe care și-o construiesc în funcție de ce au învățat despre ei și despre lume. Când acestui ”țel” li se adaugă și opiniile părinților crescuți în sânul pragmatismului, dar și vocile celor care aproape că exclud științele umaniste din preocupările tinerilor, se naște o minunată școală nouă în care privești spre literatură ca spre o navă ce plutește în derivă.

            Mult discutata listă a ”autorilor canonici”, văzuți din bancă drept niște zmei ai literaturii române, aduce în anii pandemici ”răsuflări ușoare” și ... triste, am spune cei de la catedră. De-a lungul timpului, această listă s-a subțiat după nu se știe care criterii, dar i-am văzut trecând în umbra literaturii pe Mircea Eliade, Vasile Alecsandri, Vasile Voiculescu sau Costache Negruzzi. Anul acesta, pentru a doua oară, scriitorii postbelici se așază cuminți îndărătul listei, dar nu numai atât, ei par condamnați uitării ca să nu spunem ignorării, căci elevii anilor terminali, odată întorși la școală, vor recupera ceea ce nu au apucat să facă în școala de acasă fără să se mai aplece asupra studiului perioadei postbelice programat pentru semestrul al doilea.

            Poezia lui Nichita Stănescu nu-și mai găsește ”materializarea” în sufletele adolescenților căci atâta sensibilitate poate fi ucigătoare și nimeni nu mai are timp de versul stors din teascul inimii care iubește, absurdul lumii lui Marin Sorescu nu are nimic de-a face cu spaimele și limitările interioare ale ființei și nici nu-și mai revendică o privire complice la ironie și autoironie. Mai mult, o jumătate de veac se șterge cu filele romanelor lui Marin Preda, un sat și un țăran pe care nu-i mai recunoaște nimeni, nici prin libertate, nici prin independența gândirii.

            Din nefericire, această excludere din lista autorilor pentru examenul de bacalaureat conduce spre un interes scăzut al elevilor pentru operele acestor scriitori, iar cei care mai au curiozitatea lecturii, rămân fără posibilitatea schimbului de idei pe marginea textelor. Desigur, rolul profesorului este de a suplini un astfel de gol, dar cum se împarte el între necesitatea unor ore remediale, noțiuni care au rămas neexplicate de mai bine de un an, abilități pierdute în absența permanentei supravegheri a muncii elevului care s-a eschivat, prin natura lucrurilor, unei evaluări riguroase in sistemul online și datoria interioară de a face cunoscute nume mari ale literaturii române?

            Râmân deschise întrebări dacă  se puteau face publice listele autorilor mai devreme, cum se puteau realmente adapta conținuturile pentru examenele acestor ani, care ar fi fost alternativele înlocuirii unei întregi perioade a literaturii pentru a nu fi afectată înțelegerea în ansamblu a unei epoci, dar nu se întrevăd deocamdată inițiative care să remedieze astfel de sincope în studiul unei discipline și în formarea culturii generale a unor generații.

            Școala online, cu toate metehnele ei, nu face imposibil studiul literaturii de cele mai multe ori, ba chiar permite o mai largă abordare interdisciplinară prin materialele la un click distanță, dar există riscul unei superficializări în ceea ce privește actul lecturii și al înțelegerii. Din ce în ce mai des, este propus un studiu parțial, fragmentat, orientat doar spre o temă sau se tinde spre o pondere mai mare a textului nonliterar, multimodal.

            Din dorința combaterii unui analfabetism funcțional care ne clasează în topurile unor anumite tipuri de testări, riscăm să dezvoltăm și un ”analfabetism estetic” sau cultural prin neglijarea anumitor conținuturi sau a valorii unor scriitori ce contribuie în mod esențial la formarea tinerei generații. Lectura tinerilor se îndreaptă vertiginos spre textul propice ecranizărilor prin densitatea imaginarului și fervoarea epică, spre textul la limita literaturii pentru dezvoltarea personală, la corpusul blogurilor care orientează mai mult sau mai puțin civic lectorul sau spre genul mizerabilismului ca nouă mișcare literară.

            Educația generației Z se va face, indiscutabil, cu alte mijloace decât cele clasice, dar acest lucru nu trebuie să conducă la o excludere a ”clasicului” care formează și situează corect din punct de vedere cultural. Sunt condamnabile vocile care arată cu degetul spre livrescul, desuetudinea, incorectitudinea atitudinilor unor personaje literare și autorii lor, considerând că ar trebui să rămână strict o preocupare a specialiștilor.

            Dincolo de toate aceste aspecte, rămâne speranța găsirii unor soluții, dar privirea ni se îndreaptă spre dascălul conștient de importanța actului său. Studiul literaturii, indiferent de forma pe care o îmbracă școala, rămâne și în mâinile lui. Ne rămâne să tragem nădejdea că și dascălul tânăr și cel cu experiență, vor potrivi lucrurile în așa fel, încât să pună temelii viguroase care să poată străbate un timp hain.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *