ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Consilierea școlarului mic dependent de internet

Prof. înv. Primar Condrat Cristina

Școala Gimnazială Câmpuri, jud. Vrancea

Perioada şcolară mică (6-11 ani) este perioada caracterizată de importante schimbări în dezvoltarea psihică şi fizică a copilului. Progresele realizate în dezvoltarea psihică de datorează conştientizării ca atare a procesului învăţării continue. Intrarea în școală, volumul mare de informaţii pe care le vehiculeză şcoala, regulile societății, presiunea familiei, permit să se formeze o continuitate socială prin integrarea culturală a copilului în sfera cerinţelor şi intereselor sociale şi profesionale. Primii ani de şcoală modifică în viaţa copilului regimul, tensiunea şi planul evenimentelor. Asimilarea continuă de cunoştinţe mereu noi, dar mai ales responsabilitatea faţă de calitatea asimilării lor, situaţia de colaborare şi competiţie, disciplina şi responsabilitatea faţă de munca ce trebuie depusă în sprijinul asumării cunoştinţelor, caracterul regulilor implicate în viaţa şcolară crează sentimente sociale şi lărgeşte viaţa interioară a copilului.

Se realizează un proces intens de adaptare în cadrul noului cerc social, iar învăţătorul este perceput ca un ideal al societăţii prin aspiraţiile sale.  El este cel care veghează exercitarea regulilor societăţii şi şcolii, dar în acelaşi timp, el este cel ce încurajează energia psihică, modeleză activitatea intelectuală a copilului, organizează viaţa şcolară şi impune modele de a gândi şi a acţiona.

Una dintre caracteristicile pe care copilul o resimte odată cu intrarea în şcoală, este neutralitatea ( egalitatea) afectivă a mediului şcolar, fapt ce creează condiţia cerinţei de a câştiga independent  un statut în colectivitatea clasei. Nu mai sunt valide manifestările de afecţiune şi farmec pe care copilul le posedă. El devine membru al unei colectivităţi în care se constituie un nou climat afectiv, de recunoaştere a autorităţii şi raporturi de reciprocitate.

Senzaţiile şi percepţiile se dezvoltă lent şi nespectacular atât pe linia calitativă cât şi pe linia cantitativă. Acestea devin mai complexe, precise şi corect orientate pe obiect sau pe situaţie şi au un conţinut cât mai integrat. Percepţia se restructurează, sub influenţa proceselor psihice, în direcţia orientării pe baza unui plan  adoptat. Acest lucru determină capacitatea copilului de a sesiza caracteristicile definitorii şi generale ale obiectelor percepute în funcţie de criterii mai precise.

Reprezentările devin tot mai variate şi pot fi desprinse de obiect, ceea ce îi oferă copilului independenţă pentru a opera cu noi imagini, pa baza cărora va putea să-şi reprezinte situaţii şi evenimente evocate cu ajutorul limbajului, în afara experienţei proprii, şi să-şi proiecteze în viitor caracteristici ale unor elemente cu care va putea opera.

Atunci când vorbim de nivelul gândirii unui şcolar mic, construcţiile logice joacă un rol important. Cu ajutorul judecăţilor şi raţionamentelor, copilul are posibilitatea să opereze cu elemente desprinse de contexul dat intuitiv. La nivelul gândirii se dezvoltă spiritul critic, logic şi operarea cu seturi de reguli ca afirmaţii despre concepte.

În această perioadă, în care, copilul este supus la foarte mulţi stimuli, este evident un nivel de dezvoltare a inteligenţei şi o tipologie a gândirii. Din acest punct de vedere, există tipuri de gândire concret-intuitivă, variante de gândire teoretică şi variante de gândire socială.

Paralel cu dezvoltarea psihică are loc şi o evoluţie a învăţării, a inteligenţei,  stimulată de necesitatea receptării a unui cumul de informaţii şi mesaje utilizate în cadrul procesului de învăţare. În primul an de studiu, copiii utilizează forme de învăţare simple, bazate pe solicitările memoriei.  Prin antrenarea verbalizării sunt solicitate diferite funcţii ale atenţiei , ceea ce imprimă o activitate intelectuală susţinută în timpul lecţiei. Exersarea şi lucrul cu informaţiile, susţine păstrarea acestora  pentru o durată mai lungă de timp şi facilitează clasificarea şi organizarea lor stocate în memorie (Tomşa, Gh.,2005, p.46).

Motivaţia dă consistenţă studiului, ea reprezintă un proces psihic important deoarece impulsionează copilul şi declanşează acţiunea, iar acţiunea prin intermediul conexiunii inverse influenţează însăşi baza motivaţională şi dinamica ei. Motivaţia este o sursă de activitate şi deaceea este considerată “motorul” personalităţii. Acest proces psihic are rol deosebit de important în activitatea de învăţare a elevului şi în consecinţă în formarea personalităţii acestuia. Nu poate avea loc un proces educaţional real dacă în prealabil nu s-ar identifica motivele învăţării şi n-ar fi determinată aria lor de acţiune şi dacă învăţătorul nu ar şti să se folosească de forţa acestor motive în practica instrucţiei. Cunoaşterea motivelor care îl impulsionează pe elev în desfăşurarea actului învăţării este importantă pentru dascăl, deoarece acestea îi indică exact calea ce trebuie s-o urmeze în vederea finalizării cu succes a educaţiei. Prin motivaţia învăţării înţelegem totalitatea mobilurilor care declanşează, susţine energetic şi dinamizează activitatea de învăţare. Constituie motive ale învăţării anumite trebuinţe de bază de autorealizare, de afirmare prin succes şcolar; apoi impulsul curiozităţii; dorinţa de a obţine note bune pentru a mulţumi părinţii sau pentru a fi printre premianţii clasei; teama de pedeapsă sau de eşec, anumite interese, opţiuni profesionale etc. Iată că motivul este cel care activează, mobilizează şi reglează conduita celor implicaţi în procesul de instruire. Orice act de învăţare presupune un grad de motivare faţă de sarcina pe care o îndeplinit,care determină şi o stimulare la nivel cerebral. Dacă această stimulare nu se realizează îndeajuns, atunci învăţarea nu se produce. Practic învăţarea are la bază atât motive externe (nota, lauda, pedeapsa), cât şi motive interioare a activităţii ca atare. Un şcolar învaţă la început sub presiunea unor cerinţe externe, pentru ca, ulterior, descoperind conţinutul unei materii de învăţământ, să fie animat de interese cognitive, care ţin de categoria motivelor ce vin din interiorul său şi care poartă numele de motive intrinseci, alături de aspiraţiile profesionale, satisfacţia lucrului bine făcut ş.a.

Copilul este capabil de un efort susţinut, dozat şi previzibil în care se impune tot mai mult voinţa sa. Dacă aceasta există, îl face pe copil atent şi receptiv atât la comportamentele sale cât şi la comportamentele celorlalţi. Atenţia şi capacitatea de mobilizare se exersează prin implicarea copilului în activităţi simultane. Deasemenea, se formează o serie de deprinderi şi abilităţi care vin în întâmpinarea activităţilor şcolare, multe dintre acestea sunt destinate executării scris-cititului şi stau la baza constituirii priceperilor intelectuale ce contribuie la succesului în învăţare. Totodată, prin contactul cu diferite discipline şcolare şi cu diverse informaţii, elevul manifestă preferinţe, înclinaţii către anumite domenii de studiu, formându-şi astfel aptitudini pentru activităţile respective.

Cadrul didactic este moderatorul şi cheia procesului instructiv-educativ. El trebuie să cunoască şi să-şi asume fiecare metodă folosită în cadrul acestui proces, dar înainte de utilizarea oricărei tactici de instruire, trebuie să-şi cunoască elevii pentru a adapta conţinutul, strategia la profilul fiecărui şcolar. Modalitatea de comunicare a fiecărei decizii, în cadrul procesului, trebuie să fie adaptată  varietăţii copilului.

 Nevoia de atenție a școlarului mic în relație cu familia

Nevoia este o necesitate, o trebuință importantă  pentru o creștere și o dezvoltare armonioasă a individului. Nevoile sunt clasificate de Maslow, astfel: nevoi fiziologice, nevoi de siguranță și securitate, nevoi sociale, nevoia de stimă și nevoia de autorealizare. Nevoile fiziologice stau la baza piramidei, ele contribuie la creșterea fizică a individului, acesta se naște și este dependent de adultul care îi asigură atât nevoile fiziologice cât și cele de siguranță și securitate. Când vorbim de nevoile sociale, acestea  se manifestă sub următoarele forme: nevoia de afectivitate, apartenență și cooperare. Încă din momentul concepției, studiile arată că, nevoile sociale sunt responsabile familiei. Fiecare etapă din viața copilului este marcată de nevoia de afectivitate, apartența unei familii, grup și cooperare/ajutor extern.

Atenția și nevoia ”de a fi observat” de familie, grup, comunitate reprezintă un factor motivațional și esențial în dezvoltarea psihică, intelectuală, dar și fizică a școlarului. Suportul susținut al familiei încă din perioada concepției până la maturitate, duce la dezvoltarea socio-emoțională a unui viitor adult echilibrat cu cele două nevoi din vârful piramidei lui Maslow, satisfăcute ( nevoia de stimă si nevoia de autorealizare).

Perioada școlarității mici reprezintă pentru copil o ”ploaie” de schimbări fizice, pshice, sociale. În această perioadă, triada școală-familie-elev trebuie să găsească resurse pentru o colaborare eficientă în interesul școlarului mic.

Familia joacă un rol esențial în această perioadă a micii școlarități. Multitudinea de informații și situații noi la care este supus copilul în cadrul școlii trebuie echilibrată cu atenția, afectivitatea și sprijinul familiei, acestea ridică stima de sine a celui mic evitând ”intoxicarea” cu anumite dependențe.

 Particularități ale dependenței de internet. Nevoia de apartenență

Definind în sens general, dependența este o stare, respectiv un raport de subordonare față de ceva. În medicină această stare se referă la o situație de intoxicație cronică ce rezultă din administrarea repetată a unui drog sau medicament și care se manifestă prin nevoia de a continua această administrare.

Internetul reprezintă un mijloc de comunicare aflat în cea mai mare creştere în ultimii ani. Pe langă faptul că acesta facilitează accesul la informaţii, este satisfăcută și nevoia persoanelor de a comunica prin intermediul e-mailului, chat-ului, forumurilor, și rețelelor de socializare. De asemenea, internetul răspunde unei game variate de nevoi ale oamenilor, prin oferirea numeroaselor servicii.

Dependența de internet sau utilizarea problematică a acestuia este caracterizată printr-o preocupare excesivă privind ”nevoia de conectare”. ”Utilizarea excesivă a internetului este adesea asociată cu o pierdere a conștiinței timpului sau o neghijare a nevoilor primare.” ( Lejoyeux, Weinstein, 2010)  

Dependendența de internet este o stare relativ nouă cauzată de inovațiile recent implemantate în sfera digitală și care a cuprins generațiile tinere, copii, adolescenți, adulți până în 40 de ani, în special. Această emoție de subordonare față de noile tehnologii are o serie de particularități specifice: incapacitatea de a comunica liber, deficiențe de exprimare orală și scrisă ( scris de mână), comportament antisocial, deficit de atenție, imposibilitatea de a realiza calcul mental simplu, lipsa încrederii în forțele proprii, permanenta nevoie de a tasta manifestată prin ticuri (mișcări necontrolate ale degetelor de la mâini), stare de agitație, anxietate, nervozitate.

Sfera noastră de studiu cuprinde copiii din mica școlaritate ( 6-10 ani). La această vârstă nevoia de apartenență la grup, familie contribuie la crearea echilibrului sau dezechilibrului emoțional, în funcție de cât de mult este satisfăcută această necesitate. Lipsa atenției din partea membrilor familiei poate reprezinta calea către o dependență.

Rolul consilierii în prevenirea și combaterea dependenței de internet

Consilierea este un proces complex ce cuprinde o arie foarte largă de intervenţii care impun o pregătire profesională de specialitate. Mai specific, termenul de consilierea descrie relaţia interumană de ajutor dintre o persoană specializată, consilierul, şi o altă persoană care solicită asistenţă de specialitate, clientul. (Baban, 2009)

În consilierea școlarului dependent de internet trebuie cunoscute cauzele declanșatoare a acestei manifestări. De cele mai multe ori, lipsa implicării active afectiv-emoționale a familiei în viața copilului reprezintă factorul declanșator. Astfel că, procesul de consiliere trebuie să înceapă cu întâlniri în familie. Dependențele copiilor sau manifestările nepotrivite ale acestora sunt ca un ultim înveliș al bulgărelui de zăpada, care s-a format printr-o  rostogolire necontrolată. Trebuie văzut care este miezul problemei pentru a putea interveni.

Consilierea familiei este primul pas ce trebuie inițiat în cazul copiilor dependenți de internet. Este important de văzut ce îl determină să stea conectat?, cât timp îți petrece familia cu copilul, dar și cât timp își petrece acesta în fața internetului?, ce aplicații urmărește?, cum îl poate interveni familia în această situație?, etc.

În perioade de criză, cum este resimțită pandemia Covid-19, preșcolari și școlarii mici au nevoie de o socializare mult mai accentuată pentru a diminua presiunea creată în familie, în societate. Astfel că, mulți școlari, în perioada școlii online, au dezvoltat dependențe nesănătoare, fie că vorbim de dependența de internet, dispozitive electronice, mâncare, ori altele. Semnele depistate precoce și o intervenție rapidă și profesionistă pot preveni situații neplăcute.

BIBLIOGRAFIE

  1. Baban, Adriana., (2009). Consiliere educațională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere. Cluj-Napoca: Editura Asiciația de științe cognitive din România.
  2. Chelcea, Septimiu., (2008). Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii. Iaşi: Editura Polirom.
  3. Chiru, I., (2003). Comunicarea interpersonală. Bucureşti: Editura Tritonic.
  4. Dumitru, Al., I., (2015). Consililiere psihopedagogică. București: Editura Polirom.
  5. Ilies, I. (2010) Competența de comunicare a școlarului mic. Pitești: Sfântul Ierarh Nicolae.
  6. Radu, I., & Ionescu. M., & Bocoş. M., et al., (2001) . Didactica modernă. Cluj-Napoca: Editura Dacia.
  7. Şchiopu, U. (1967). Psihologia copilului. Bucureşti: Editura Didactică şi pedagogică.
  8. Şchiopu, U., Verza, E. (1981). Psihologia vârstelor. Bucureşti: Editura Didactică şi pedagogică.
  9. Stoica,M.,(1996), Psihologia personalităţii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
  10. Tomșa, Ghe., (2017), Fundamentele teoretice și practice ale consilierii. București: Suport de curs
  11. Tomșa, Ghe., (2018), Consiliere și asistență educațională. București. Suport de curs.
  12. Tomşa, Ghe., & Chelaru, M., & Ilade.C.,& Iurea, C., et al., (2005). Psihopedagogie preşcolară şi şcolară. Bucureşti: Editura Coresi.
  13. Weinstein, A., & Lejoyeux, M. (2010). Internet Addiction or Excessive Internet Use. The American Journal of Drug and Alcohol Abuse. 36:277–283.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *