ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Baremul de corectare și notare – componentă a probei de evaluare

-studiu de specialitate-

Profesor învățământ primar Popa Constantina

Școala Gimnazială Luncoiu de Jos, județul Hunedoara

Accepțiunile conceptului de ,,barem”

          O probă de evaluare trebuie să fie mai mult decât o enumerare de întrebări sau de sarcini de lucru. Elaborarea acesteia este o activitate complexă care solicită respectarea unor cerințe epistemologice, logice, psihologice și pedagogice, alături de parcurgerea unor etape impuse de anumite exigențe metodologice. Asigurarea fidelității unei probe de evaluare presupune elaborarea unui barem de corectare și notare cu grad înalt de obiectivitate și aplicabilitate, menit să reducă la minim diferențele de notare dintre corectori. Realizarea acestuia se constituie într-o etapă laborioasă și dificilă, datorită complexității obiectivelor evaluării și a varietății probelor și itemilor de evaluare.

          Elaborarea baremului/schemei de corectare și notare se concretizează în stabilirea punctajului pentru fiecare item, iar în cazul itemilor subiectivi, ce presupun nivel ridicat de originalitate în elaborarea răspunsurilor, chiar pentru componentele fiecărui item. În accepțiunea lui I.T. Radu, în contextul evaluării rezultatelor școlare, termenul de ,,barem” are două accepțiuni.

  • etalon de apreciere a unei probe, indicând condițiile principale ale răspunsului așteptat și punctajul atribuit fiecărui item; în contextul evaluărilor/examinărilor naționale se operează cu această accepțiune a baremului de corectare și notare;
  • performanțele minime în legătură cu realizarea obiectivelor corespunzătoare conținuturilor verificate, indicând nivelul minim de pregătire al elevului necesar continuării programului cu șanse de reușită; sub acest aspect, baremele minime sunt concepute pentru evaluarea randamentului elevilor și reglarea activității instructiv-educative, constituindu-se ca repere pentru definirea performanțelor acceptabile în vederea delimitării stării de reușite de cea de eșec. 

          Proiectarea  unei  probe de  evaluare este  o activitate complexă, ce presupune

parcurgerea mai multor etape, obiectivate în anumite componente ale probei, fiecare având anumite funcții și semnificații în raport cu proba de evaluare privită ca întreg. Elaborarea probei de evaluare are caracter procesual, realizându-se în etape consacrate unor demersuri specifice:

  • stabilirea scopului probei -  presupune anticiparea finalității evaluative, respectiv a funcțiilor pe care este destinată să le îndeplinească evaluarea; scopul probei determină natura probei;
  • precizarea obiectivelor/competențelor vizate de evaluare -  delimitarea  acestora determină structura probei;
  • stabilirea conținuturilor supuse verificării;
  • construirea matricei de specificații - presupune stabilirea corespondențelor dintre obiective și conținuturi;
  • redactarea probei în concordanță cu obiectivele de evaluare vizate;
  • alcătuirea grilei de corectare (modelul răspunsurilor corecte și complete);
  • elaborarea baremului de corectare și notare.

          Chiar dacă temporal baremul este plasat la finalul elaborării unei probe de evaluare, el se constituie ca un reper semnificativ în toate etapele și componentele acesteia. Și în acest caz, devine adevărată afirmația potrivit căreia în educație trebuie ,,început cu sfârșitul”. În fond, un barem de corectare reprezintă un referențial de evaluare care înainte de această ipostază se regăsește în diferențialul de formare.  Astfel, construirea probei de evaluare în ansamblu trebuie realizată pornind de la referențialul de formare care devine și referențial de evaluare. Precizarea este cu atât mai necesară dacă avem în vedere orientarea învățământului românesc spre formarea, respectiv evaluarea competențelor elevilor și a informațiilor punctuale, izolate, însumate. Evaluarea competențelor înseamnă, în primul rând, a determina în detaliu ansamblul componentelor sale care permit ca ea să fie înțeleasă de evaluator.

          Modalități de proiectare a baremul de corectare și notare

          Proiectarea baremului de corectare și notare se constituie într-un demers complex ce presupune realizarea corespondențelor dintre: obiectivele de evaluare, unitățile de conținut, criteriile și indicatorii de evaluare. Baremul obținut este determinat de natura disciplinei, tipurile de obiective/competențe vizate, conținuturile verificate și tipologia itemilor care intră în componența probei.

          Baremul de corectare și notare conține indicatori de natură cantitativă și calitativă. Astfel:

  • în cazul itemilor de tip obiectiv predomină criteriul de corectare cantitativă; în cazul examinărilor orale se pot face și descrieri privind calitatea răspunsului (spre exemplu se apreciază rapiditatea răspunsurilor la întrebări, sprijinul/lipsa de sprijin din partea cadrului didactic, concentrarea atenției elevului, etc);
  • în cazul itemilor semiobiectivi și, în special a celor subiectivi, reperele de corectare își diminuează aspectul cantitativ, intrând în funcțiune criteriile calitative, cărora li se asociază puncte sau note.

          Notarea analitică se utilizează, în special, în cazul testelor de tip formativ, când principalul scop este acela de a identifica și analiza erorile elevilor, în vederea ameliorării procesului instructiv-educativ. Procedeul presupune determinarea principalelor performanțe (unități de răspuns) pe care elevul trebuie să le evidențieze în răspunsul său la fiecare item. Unităților de răspuns li se acordă puncte care, însumate, determină nota (scorul) pentru fiecare item.

          În ceea ce privește nota atribuită probei de evaluare, se disting două situații posibile:

  • când totalul punctajul stabilit este corespunzător sistemului de notare pe scala 1-10; în acest caz, nota atribuită reprezintă totalul punctelor acumulate la fiecare dintre itemii probei. 
  • când totalul punctajului depășește lungimea scalei de notare (cum este cazul baremelor de la evaluarea națională/examenului de bacalaureat, unde punctajul total este de 100); în acest caz se recurge la convertirea punctajului obținut în note, folosindu-se formula:

nr. total de puncte obținute  10

număr total puncte

          Notarea analitică are avantajul de a asigura rigurozitatea corectării, favorizând realizarea unei aprecieri obiective. Fiind utilizată și în cazul evaluărilor/examinărilor naționale, această procedură este destinată diminuării diferențelor de notare dintre profesorii corectori. 

BIBLIOGRAFIE:

Radu, I.T., Evaluarea în procesul didactic, EDP, București, 2000

***Programul național de dezvoltare a competențelor de evaluare ale cadrelor didactice (DeCeE), Suport de curs, CNCEIP, 2008

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *