ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Forme ale inadaptării școlare și factorii care le explică

Prof. Înv. Primar Popa Constantina

Școala Gimnazială Luncoiu de Jos, județul Hunedoara

De   cele  mai multe  ori, minorii se modelează după tot felul de comportamente

Pe care le întâlnesc în grupurile din care fac parte. De aceea se vorbește în legătură cu delincvența juvenilă despre ,,copilărie inadaptată” sau ,,tineret inadaptat”. În mod logic ar trebui să se țină seama de contradicția dintre accelerația biologică, intelectuală și maturizarea socială. Astfel, un copil care crește lângă telefon, internet sau televizor are altă mentalitate și o maturitate crescută față de generațiile anterioare.

          La unii elevi, inadaptarea comportamentală se referă, în principal, la tulburările de relaționare cu părinții, profesorii, colegii, precum și la încălcarea regulilor colectivității școlare sau extrașcolare. Aceste tulburări vizează atât modificări comportamentale mai puțin grave sub raport juridic, dar supărătoare, de genul: minciună, violențe verbale, copiatul la ore, refuzul de a saluta, diferite atitudini nonconformiste, cât și abaterile grave de la normele morale și legislația penală, cum ar fi: furtul repetat, vagabondajul, actele de spargere sau tâlhărie, consumul de alcool sau droguri, etc. Dacă până nu demult profesorii s-au confruntat cu tulburări de conduită ale elevilor mai ușoare, neinfracționale, în ultima perioadă se observă o răspândire a abaterilor severe de conduită care cer mult timp și efort pentru a fi eradicate.

          Manifestările cu aspect predelictual rezultă, de obicei, din interacțiunea unor cauze individuale și sociale cu o serie de condiții favorizante. Cauzele individuale se referă atât la posibile determinări ereditare, cât și la formarea nefavorabilă, la un moment dat, a personalității copilului sub influența unor factori de mediu negativi, cea ce duce la imprimarea în comportamentul lui a unor orientări antisociale. Cauzele sociale vizează influențele nocive ale situațiilor concrete de viață în care s-a aflat copilul înainte de apariția conduitei deviante. Condițiile favorizante cuprind acele împrejurări și situații externe care facilitează comiterea faptei. Așadar, noțiunea de cauzalitate a devianței comportamentale nu se paote reduce la o singură cauză fundamentală, ci presupune un complex de condiții, de acțiuni și motivații particulare, ponderea factorilor individuali, sociali și particulari fiind însă greu de surprins.

          Pentru a discuta despre cauzele comportamentale deviante la elevi este necesară o abordare simultană a celor trei grupe de factori, amintite mai sus: tendințele ereditare se realizează și se manifestă întotdeauna diferit, în funcție de antecedentele dezvoltării individuale, de evenimentele copilăriei și de mediul în care minorul trăiește. Prin urmare, fiecare caz de inadaptare școlară are o ,,poveste” proprie, care necesită o interpretare psiho-genetică, dinamică și funcțională.

          În continuare voi prezenta, pe scurt, fiecare dintre acești factori.

  1. Factorii individuali țin de capacitatea fiecărui elev de a reacționa, unii având

un potențial mai mare de adaptare (de maleabilitate, comunicare, acceptare a interdicțiilor, de toleranță la frustrare), în timp ce alții au unul mai redus (sunt mai rigizi, mai intoleranți, mai puțin permisivi în raport cu ceilalți). Acești factori se pot grupa în două categorii:

  1. Factori constituționali, dependenți de zestrea ereditară și de natura neuro-psihică a copilului (debilitate mentală, hiper-emotivitate, autism);

Determinările    ereditare,   chiar  dacă  sunt  importante, nu  trebuie să ducă la

exagerări de genul ,,inadaptat din naștere”, deoarece se poate ajunge la un ,,fatalism” educațional. Acești factori nu acționează direct, ci prin intermediul celor de mediu, care vor favoriza sau nu exprimarea acestor potențialități ereditare. Din acestă categorie fac parte deficiențele intelectuale (dificultatea sau imposibilitatea elevului de a-și înssuși anumite cunoștințe, norme de viață) și modificările accentuate ale vieții afective și ale voinței (toleranța foarte scăzută la frustrare, o pronunțată labilitate afectivă, un potențial agresiv ridicat, indiferență afectivă).

  • Unele particularități ale personalității în formare (diferite tulburări de caracter sau atitudini negative, datorate influenței negative ale unor factori nafavorabili ai mediului).

Deși  nu  se poate  pune  semn  de  egalitate  între ,,caracteriali” și  delincvenți,

deoarece nu toți copiii care prezintă tulburări de caracter devin delincvenți, și nu toți delincvenții au traversat în copilărie sau adolescență o fază ,,caracterială”, se observă totuși faptul că, în numeroase cazuri, delincvența juvenilă este precedată de tulburări de caracter care apoi, prin cronicizare, s-au fixat în structura caracterului respectivilor minori.

  • Factorii  externi care  duc  la  determinarea  conduitelor  de   dezadaptare

școlară. Ca orice individ și cu atât mai mult datorită sensibilității, receptivității la influențele externe, elevul în formare sub aspectul personalității este evident determinat, în multe privințe, de mediul său familial, școlar, de anturaj, de profesori sau părinți. Motivația pentru învățare, perseverența lui în activitate, atitudinea față de școală sunt, în mare măsură, dependente de felul în care sunt induse de o stare afectivă sau climat afectiv din familie, de realitatea psiho-pedagogică din școală, de gradul de dificultate al activității școlare.

  1. de ordin familial. Prin tonalitatea și atmosfera sa afectivă, familia constituie un mediu educativ determinant, orice dezacorduri și tensiuni existente în mediul familial generând în conștiința copilului îndoieli, reticențe sau reacții neadaptative.

a)Copilul și divergențele educative dintre membrii adulți ai acesteia. Este de știut că mediul familial nu se reduce doar la părinți și copii și, de cele mai multe ori, la viața familiei respectiva participă și alți adulți (bunici, unchi, mătuși, veri, prieteni) care pot influența, în unele cazuri, relațiile părinților cu copiii. Bunicii pot constitui, adeseori, fie o sursă rea (prin faptul că exagerează hiperprotectiv cu copiii, îi alintă sau le creează multe facilități), fie, dimpotrivă, o soluție bună pentru că sunt o sursă de experiență bogată și prețioasă pentru copil.

b)Grupul fratern. În familie, copilul suferă pe lângă influența membrilor adulți, și pe cea a celorlați frați, surori, aceste influențe depinzând de numărul copiilor din familie, de vârsta și sexul fiecăruia

  • Factori psiho-pedagogici de ordin școlar. Uneori, și mediul școlar poate prezenta influențe psiho-pedagogice negative care să dettermine fenomene de dezadaptare școlară la elevi.

a)Sub- și supraaprecierea capacităților reale ale elevului.în școală, elevul trebuie să dobândească încrederea în forțele lui proprii și aceasta nu i-o pot da nici notele lui ,,umflate”, nici descurajarea continuă în raport cu dificultățile pe care le poate întâmpina, ci numai reușitele sale de care el ăși poate da seama, știind cu destulă claritate când este apreciat obiecti, sub- sau supraapreciat.

b)Dezacordul asupra motivațiilor conduitelor elevului. Între factorii importanți care țin de școală, de activitatea instituției, a cadrelor, a fiecăriu profesor în parte, care determină comportamentul deviant se includ și unii care țin de stilul profesorului de a lucra cu elevii, de capacitatea sa de relaționare și, mai ales, de capacitatea de comunicare și de abordare a fiecăriu elev în parte. Este o adevărată artă ca, pe de o parte, să reușească să pretindă să fie exigent, să urmărească să îndeplinească conținutul programei școlare și, pe de altă parte, să mențină comunicarea cu elevii, să-i înțeleagă și să-i apropie, prevenind retragerea, încăpățânarea, refuzul sau ceea ce se va numi ,,rezistența interioară” din partea elevului asupra unor măsuri ale profesorilor.

c)Conflictele individuale în cadrul clasei de elevi. În cadrul clasei, ca în orice colectivitate umană, a existat și există, inevitabil, o competiție acerbă și conflicte de interese dintre cele mai intense. Acestea pot duce la crearea unor subgrupuri care nu comunică decât în cadrul lor strâmt și care se izolează de restul clasei, devenind ,,bisericuțe” sau ,,clici”, cum sunt denumite de ceilalți elevi, aici cultivându-se adesea preocupări cu caracter predelictual. Trebuie să existe o mare capacitate, o mare măiestrie și calitate din partea unui profesor sau a unui grup de cadre didactice pentru a menține o stare de armonie, unitate, comunicare în cadrul colectivului de elevi.

BIBLIOGRAFIE:

Berge, A. – Copilul dificil, E.D.P., București, 1968

Hudițean, A. – Devianță comportamentală la elevi, ed. Psihomedia, Sibiu, 2001

Șchiopu, U., Verza, E. – Psihologia vârstelor, E.D.P., București, 1981

www.didactic.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *