ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Ion Creangă – un clasic al literaturii române

Prof. Înv. Preșcolar Chiriță Cristiana-Daniela

Școala Gimnazială Nr. 1 Străoane, Vrancea

Scriitorii clasici se remarcă prin puritatea și claritatea stilului, căutarea naturalului și a verosimilului, dar și prin finețea analizei morale și psihologice. Aceștia sunt dominați de rational, fiind mereu lucizi, lipsiți de fantezie și prudenți. Printre reprezentații clasicismului în literatura română putem aminti de Ion Budai Deleanu, Mihail Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creănga, iar ca specii se poate menționa oda, satira, pastorala, epigrama, idila, epistola, comedia, fabula și epopeea.

Considerat unul dintre clasicii literaturii române, Ion Creangă a fost un scriitor român, recunoscut mai ales din prisma măiestriei basmelor, a poveștilor și poveștilor sale.

Marele scriitor se naște în prima zi a lunii martie, în anul 1837 mai exact, în satul Humulești, din județul Neamț. Acesta avea mai târziu să ilustreze frumusețea satului, îmbrăcând totuș într-o viziune de basm asupra copilăriei. Autorul își îndrăgea foarte mult satul natal, fapt oglindit de cuvintele sale, „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptioriul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi băieţii de-a mijoarca şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ne era îndestulată, şi copiii, şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!...”

După cum se prezintă în opera autobiografică „Amintiri din copilărie”, prima etapă a vieții sale a fost una de poveste, bogată în năzdrăvănii, cititorului având ocazia de a vedea lumea din prisma protagonistului Nică. Întreaga operă îmbină zicători, proverbe, dar și expresii populare care au menirea de a îmbogăți vocabularul copiilor. Procesul creației este unul complex, având în vedere că  Ion Creangă nu este „un simplu povestitor”, așa cum afirma Vladimir Streinu, ci îmbracă forma unui autentic creator.

În anul 1847 începe şcoala de pe lângă biserica din satul natal, numit Humuleşti, unde copiii erau învăţaţi și instruiți de dascălul satului. Trimis la bunicul său din partea mamei, David Creangă, studiază duce la şcoala din Broşteni. În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ, sub numele de Ştefănescu Ion. Acolo, el îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). Smaranda, mama sa, o femeie foarte ambiţioasă de fel, își dorea ca fiul ei să ajungă preot, drept pentru care îl înscrie la Şcoala catihetică din Fălticeni. La această şcoală apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care îl va păstra ulterior toată viaţa.

Din 1855 până în 1859, Creangă urmează cursurile inferioare ale Seminarului teologic, iar apoi, revine în satul natal, pe care l-a iubit atât de mult. Timp de 12 ani Ion Creangă este dascăl şi diacon pe la diferite biserici din Iaşi, apoi, la îndemnul lui Mihai Eminescu, acesta începe să așternă pe hârtie ce povestea cu atât de mult haz, drept pentru care în 1875 publică povestea „Soacra cu trei nurori”. Între anii 1875 şi 1883 scrie cele mai importante opere ale sale, care pot fi categorisite astfel:

  1. Manuale pentru clasele primare și monografii: „Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primare” (august 1868);  „Învăţătoriul copiilor - carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi, cuprinzând învăţături morale şi instructive” (1871, 1872, 1873);  „Povăţuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică” (1876); „Geografia judeţului Iaşi” (iunie 1879).

 b). Povestiri:

- didactice: „Inul şi cămeşa” (1874), „Prostia omenească” (1874), „Păcală” (1880), „Acul şi barosul” (1874), „Ursul păcălit de vulpe” (1880).

 - realiste: „Povestea unui om leneş” (octombrie 1878), „Popa Duhu” (1 noiembrie 1881), „Cinci pâni” (1 martie 1883), „Moş Ioan Roată şi Vodă Cuza” (1 martie 1883), „Moş Ion Roată” (1885).

c). Nuvele: - „Moş Nichifor Coţcariul” (1 aprilie 1877).

d). Anecdote: - „Moş Ion Roată şi Unirea” (1880).

 e). Poveşti şi basme:  „Soacra cu trei nurori” (1 octombrie 1875), „Capra cu trei iezi” (decembrie 1875), „Punguţa cu doi bani” (1 ianuarie 1876), „Dănilă Prepeleac” (1 martie 1876), „Povestea Porcului” (1 iunie 1876), „Povestea lui Stan Păţitul” (1877), „Fata babei şi fata moşneagului” (1 septmebrie 1877), „Ivan Turbincă” (1 aprilie 1878), „Povestea lui Harap-Alb” (1 august 1878).

f). Scrieri memorialistice: - „Amintiri din copilărie” - a fost publicată între anii 1881- 1883, primele trei părţi, iar partea a IV-a în 1892.

g). Poezii: - „Impresiuni de Lina Cătălina” (1 ianuarie 1883);

h). Scrisori:

- scrisori de familie (către Gheorghe Creangă, Zahei Creangă, Ecaterina Vartic şi Elena Creangă-Chiţei);

- Scrisori către prieteni (Mihai Eminescu, Vasile Conta, A. C. Cuza, Nicolae Gane, Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Ioan Slavici).

"Plăcerea stârnită de audiția scrierilor lui Creangă e de rafinament erudit. (...) Creangă e un umanist al științei sătești, scoțând din erudiția lui un râs gros, fără a fi totuși un autor vesel prin materie. Conținutul poveștilor și al amintirilor este indiferent în sine, ba chiar apt de a fi tratat liric ori fantastic, veselă este hohotirea interioară, setea nestinsă de vorbe, sorbite pentru ele însele, dintr-o voluptate strict intelectuală", spunea George Călinescu în "Dicționarul general al literaturii române" (2004). 

Între 1883 şi 1889 autorul a fost tot timpul bolnav. Suferă foarte mult la moartea bunului său prieten Mihai Eminescu, astfel că, in ultima zi a aceluiaşi an în care moare Eminescu (1889) moare şi marele povestitor. Ion Creangă a trecut la cele veșnice în data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul ieșean Țicău. A fost înmormântat în 2 ianuarie 1890 în cimitirul Eternitatea din Iași.

Cu siguranță, se poate afirma faptul că prin opera pe care a scris-o, mai exact 14 povești și anecdote, marele clasic al literaturii române rămâne nemuritor.

REZUMAT

Marele autor Ion Creangă este cunoscut de noi încă din școala primară. Autobiografia sa, mai exact „Amintiri din copilărie" este una dintre cele mai populare lucrări cu care generații la rând au crecut și evoluat. Marile sale opere pot fi privite ca lecții de viață, autorul un om conștient de valoarea sa, plin de energie și magie.

Lumea lui Ion Creangă s-a construit odată cu relațiile stabilite între persoanje, fapt pentru care accentual nu este pus pe derularea acțiunii, ci pe dezvoltarea și reacțiile personajelor, iar operele acestuia se numără printre cele mai dificile ale literaturii române, desi acest lucru este în contradicție cu simplitatea modului în care acestea sunt relatate și înșiruite.

Marele clasic reprezintă pentru oameni un model intelectual, fiind de o inteligență sclipitoare, pură și care nu poate fi contestată. De asemenea, marele autor este o emblem pentru întreg poporul roman pentru buna dispoziție molipsitoare pe care acesta o creează.

Ion Creangă nu a fost doar „marele scriitor”, ci a fost un emerit dascăl. Activitatea didactică, Ion Creangă şi-a început-o încă din mai 1864, când acesta se afla în primul an de studii la Şcoala Preparandală “Vasile Lupu”. În anul 1865 Al. I. Cuza semnează decretul de numire provizorie a institutorului Ion Creangă la clasa întâia, secţiunea II de la Şcoala Primară “Trei Ierarhi”.

Acesta a elaborat două manuale destinate deprinderii cititului și unul de geografie, ambele fiind foarte utilizate în școli. Acesta a conceput și o metodă de predare, fiind inițiatorul acesteia în România. Învăţământul din România pe vreme marelui autor era precar din cauza pregătirii deficitare a cadrelor didactice. Ion Creangă s-a remarcat ca un dascăl cu o mare vocaţie, bine pregătit şi plin dedevotament. Scriitorul a reuşit să conceapă un manual foarte util şi apreciat, care era riguros structurat și întocmit, în care se regăsea partea I, ce cuprindea literele mici de scris şi de tipar, iar în partea a doua se regăseau sunete, silabe, cuvinte şi propoziţii. În partea a treia se putea sturdia texte uşoare, morale, poezii, proverbe şi rugăciuni. La sfârşitul manualului, era un tabel în care erau notate în paralel buchiile şi literele latine, pentru a veni în ajutorul elevilor care treceau de la învăţatul în grafie chirilică la cel în grafie latină.

George Călinescu, amintește despre Ion Creangă în “Dicţionarul Scriitorilor Români” și în monografia pe care i-o dedică următoarele: Adevărul e că un artist precum Creangă se iveşte o singură dată în istoria unui popor, şi atunci numai într-un moment de graţie. Este fără îndoială genial, ca orice scriitor despre care se poate spune că are simţul genial instinctiv al limbii şi al etosului popular nealterat. Opera sa este expresia uimitoare a bunului-simţ şi a unui suflet elementar, încremenit în formule neschimbătoare, eterne. În totul, un spectacol de măreţie simplă inanalizabilă!”

Prin abilitatea cu care sunt redate micile detalii ale copilăriei lui Nică, ajungem să îl cunoaștem pe Ion Creangă în calitate de copil și să îl îndrăgim pe cel adult, din prisma maturității scriitorului, însă acest lucru nu este realizabil fără a citi operele, pentru a putea înțelege complexitatea înțelepciunii sale populare prin care a transformat întâmplările din viața și copilăria sa dintr-un  pitoresc sat de munte românesc în mari creații literare.

Bibliografie:

  1. Călinescu, G. (1973). Ion Creangă (viața și opera). București: Ed. Eminescu
  2. Dișa, M. (2011). Opera lui Ion Creangă în literatura pentru copii. Editura Sfântul Ierarh Nicolae
  3. Iordan, I. (1964). Creangă scriitor național în Gazeta literară, nr. 51, București

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *