ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



STILURILE DE CONDUCERE

Profesor Palade Simona-Mihaeala

Școala Gimnazială Țifești/ Vrancea

În prezent, există numeroase descrieri tipologice ale stilurilor de conducere, unele dintre ele fiind adaptate la specificul şcolii.

Cea mai cunoscută şi evocată este tipologia produsă de K. Lewin şi colaboratorii săi R. Lippit şi R. K. White. Ei descriu două stiluri de bază, şi anume stilul autoritar şi cel democratic (stilul laissez-faire este, mai degrabă un sistem de referinţă pentru descrierea celor două stiluri de bază). Cele două stiluri pot fi caracterizate prin comportamentele adoptate de conducători în relaţiile lor cu subalternii.

Stilul autoritar se manifestă prin câteva caracteristici de bază:

a) obiectivele generale ale grupului sunt stabilite de către conducător;

b) modalităţile de lucru şi etapele activităţii sunt stabilite sau decise de către lider, astfel încât membrii grupului nu vor cunoaşte în avans ceea ce urmează să se realizeze;

c) liderul este cel care decide şi impune fiecăruia sarcina de realizat şi colaboratorii cu care va desfăşura activitatea;

d) liderul personalizează elogiile şi criticile, dar atitudinea sa este mai degrabă rece şi impresionantă decât ostilă.

Stilul democratic poate fi caracterizat astfel:

a) obiectivele şi politicile generale ale grupului sunt supuse dezbaterii, liderul încurajând participarea activă a tuturor membrilor;

b) desfăşurarea activităţilor (metodele şi procedeele, etapele) sunt, de asemenea, rezultatul unor decizii colective;

c) repartizarea sarcinilor este decisă de grup, iart alegerea colaboratorilor se face în mod liber;

d) liderul încearcă să se comporte ca un membru obişnuit şi egal cu ceilalţi membri ai grupului, să fie apropiat, dar în acelaţi timp obiectiv în aprecierile şi criticile sale.

Stilul autoritar generează egoism şi individualism, ostilitate şi agresivitate în cadrul climatului şcolii, în timp ce stilul democrat generează un climat cald, deschis, bazat pe relaţii amicale, sincere, iar spiritul de echipă este foarte bine dezvolat.

Pornind de la acelaşi criteriu ( modul de folosire a puterii de către conducător) K. Davis clasifică stilurile în autocratic şi participativ.

1. Liderul autocratic (care nu este neapărat „rău”, ci răspunde nevoii unor subordonaţi de a fi conduşi ferm) se caracterizează prin faptul că centralizează puterea şi luarea deciziilor şi structurează situaţiile de muncă pentru angajaţi. Principalele avantaje ale acestui tip de conducere consistă în aceea că oferă o motivaţie puternică şi recompense pentru lider şi permite decizii rapide. Dezavantajele principale se referă la faptul că oamenii sunt puţin motivaţi pentru activitate; predomină stări de teamă, frustrare, conflicte.

2. Liderul participativ (considerat mai„bun”) descentralizează autoritatea, ia decizii prin consultarea membrilor şi exercită controlul prin intermediul grupului. El generează un climat deschis şi „suportiv” pentru grup şi membrii acestuia.

Nuanţând tipologiile clasice au fost identificate mai multe stiluri de conducere, care sunt descrise prin comportamentrele tipice ale liderului:

1. Stilul autoritar: „Avem o problemă”, le spune liderul subordonaţilor săi. „Este responsabilitatea mea să decid cum va fi rezolvată. Am decis în felul următor:...” (le comunică decizia). „Există întrebări sau comentarii?” ( Şi acestea ori nu există, ori sunt foarte timide.)

2. Stilul parcitipativ, care are mai multe variante:

a) stilul consultativ: „Avem o problemă şi este responsabilitatea mea să mă ocup de soluţionarea ei. Înainte de a decide, vă solicit să formulaţi sugestii sau opinii privind această problemă”.

b) stilul democratic: „Avem o problemă şi întregul grup trebuie implicat în găsirea soluţiei”.

c) stilul reprezentativ: „Avem o problemă şi în soluţionarea ei trebuie implicaţi reprezentanţii tuturor subgrupurilor (catedrelor, în cazul şcolii). Până la reuniunea în care vom lua o decizie vă rog să reflectaţi şi să formulaţi idei şi soluţii”.

3. Stilul autoritarist (autocrat) cu două variante:

a) stilul represiv: „Avem de rezolvat o problemă şi am decis să fie rezolvată astfel:... ” (descrie soluţi fără a cere sau a permite vreo opinie).

b) stilul dictatorial: (cu captarea bunăvoinţei): „Avem o problemă şi sunt sigur că modul de rezolvare care vă convine este cel asupra căruia am decis ”.

4. Stilul individual, cu trei  variante:

a) stilul „vacuum”: „Avem o problemă, dar nu văd pe cineva în stare să o rezolve; de aceea o voi rezolva personal”.

b) stilul intrusive: „Ştiu că tu ar trebui să rezolvi problema  pe care o avem, dar întrucât ai mari dificultăţi, o voi rezolva eu pentru tine”.

c) stilul carismatic: „Este ciudat câţi oameni se orientează spre mine pentru rezolvarea problemei pe care o avem”.

5. Stilul „laissez-faire” cu două variante:

a) stilul refuz/negare: „Avem o problemă, dar nu cred că o putem rezolva; încercaţi să vă descurcaţi singuri”.

b) stilul fals-democratic: „Avem o problemă, este obligaţia mea să o rezolv, dar aş vrea să se implice cât mai mulţi; vom discuta chestiunea la reuniunea viitoare”.

6. Stilul haotic: „Avem o problemă, dar nu îmi dau seama cine ar putea să o rezolve; mai amânăm un timp, apoi vom pune problema în discuţia consiliului de conducere sau mai bine în şedinţa cu toate cadrele didactice”.

Concluzionând, am putea caracteriza cele două stiluri de bază- autoritar şi democrat- prin câteva dimensiuni esenţiale.

Astfel, stilul autoritar se caracterizează prin:

- respectul normelor şi al ierarhiilor, sublinierea diferenţelor de poziţie şi grad;

- realizarea formal- birocratică a activităţii şi lipsa de motivaţie a angajaţilor;

- orientarea spre sarcină şi performanţă;

- încurajarea competiţiei, a individualismului şi, în consecinţă, a unui climat tensional şi conflictual- stări de frustraţie, stagnare, rezistenţă;

-control autoritar, însoţit de sancţiuni.

Principalele metode de conducere utilizate sunt: metoda normativ-autoritară (diviziunea responsabilităţilor, reguli, ordine, recompense) şi metoda implicativă.

Stilul democratic se caracterizează prin:

- încredere în angajaţi, încurajare şi suport pentru aceştia;

- cooperare, spirit de echipă şi asumarea responsabilităţilor;

- climat de muncă pozitiv, bazat pe încredere şi respect reciproc;

- grad înalt de motivare a angajaţilor;

- largi posibilităţi de perfecţionare şi angajaţi.

Principalele metode de conducere folosite sunt metoda participativă şi cea consultativă.

Bibliografie:

• Păun, Emil, 1999, Şcoala- abordare sociopedagogică, editura Polirom, Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *