ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



APA – UN MIRACOL

Prof. DIMULESCU RODICA

Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” Orăștie, Hunedoara

APA-nimic mai important pentru viață și pentru a popula planeta albastră! Pentru toți apa reprezintă cel mai important izvor de supraviețuire la care omenirea aleargă fără încetare.

S-a discutat, adesea, despre apă atât în literatură, cât şi în cultură. Semnificaţiile simbolice ale apei pot fi ca origine a vieţii, mijloc de purificare, centru de regenerare. Apa este un element al nemuririi, al tinereţii veşnice şi al invincibilităţii. Apa produce o metamorfozare completă. O arată mitul lui Narcis, erou al mitologiei greceşti. El a rămas îndrăgostit de chipul său, privindu-l în unda unui lac şi vrând să se apropie de el, a căzut în apă şi s-a înecat. Trupul său s-a metamorfozat într-o narcisă sub proprietatea magică a apei. Apele stimulează imaginaţia, nasc vise şi reverii, provoacă reflecţia filosofică şi, nu de puţine ori, stârnesc din subconştient spaimele şi coşmarurile. Reveriile clasice exprimă o stare de exuberanţă, de voioşie, de încântare a ochiului şi sufletului în faţa apelor "mari" care alimentează dorul latent de călătorie spre necunoscut. Visele stranii, obsesiile funeste, coşmarurile reprezintă cealaltă faţetă, negativă, a reveriilor apei.

Apa primordială, simbol al genezei, o întâlnim şi în literatură, atât în cea cultă, cât şi în cea populară. Astfel, în poemul ,,Luceafărul” de Mihai Eminescu, marea este cea care simbolizează geneza. Luceafărul se aruncă din cer în mare spre a se naşte ca tânăr zeu al apelor, prezentându-se prima oară fetei de împărat. În literatura română, apa este şi un simbol al purificării. Astfel, în nuvela ,,Dincolo de nisipuri” de Fănuş Neagu, apa simbolizează puritatea, constituie idealul dorit cu înfrigurare. Nici drumul anevoios nu-i opreşte pe căutători, dar de fiecare dată, când par a se apropia de ideal, acesta se îndepărtează.  Drumul în căutarea apei reprezintă drumul spre ideal. Apa ca simbol al genezei o întâlnim şi în basmul ,,Făt Frumos din  lacrimă” de Mihai Eminescu. Născut prin minunea lui Dumnezeu, din lacrima Maicii Domnului, Făt Frumos va cunoaşte, de fapt, două naşteri divine: prima, a venirii pe lume din lacrima fecioarei, iar a doua, din porunca lui Dumnezeu, care preface izvorul din nou în fiinţă umană la rugămintea Sfântului Petre.

În basmele populare româneşti, apa este cea care dă putere personajelor principale, aflate în luptă cu zmeii, care reprezintă răul. Astfel, Prâslea, eroul basmului ,,Prâslea cel voinic şi merele de aur”, reuşeşte să-l învingă pe zmeu, după o luptă grea şi lungă, numai cu ajutorul fetei celei mai mici de împărat, care-i dă apă. Şi în basmul popular ,,Greuceanu” eroul este salvat de corbul năzdrăvan, care-i aduce ,,apă dulce”, adică apă vie, astfel încât Greuceanu îl bagă pe zmeu în pământ până la brâu. Simbolul picăturii de apă este cel de a aduce viaţă veşnică celui care o bea.

Apa e un element nelipsit din poeziile erotice ale lui Eminescu; ea este elementul vital primordial care trebuie să însoţească iubirea, moment premergător naşterii. La Eminescu, izvorul înseamnă o curgere neîntreruptă, el înseamnă origine, primordialitate şi aproape că nu lipseşte din scenariile sale erotice. În lirica eminesciană apa personificată preia zbuciumul sufletului poetului, emoţia acestuia, determinate de aşteptarea fiinţei iubite, vibrând la unison cu aceasta:

,,Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni îl încarcă;

Tresărind în cercuri albe

El cutremură o barcă.”

Lacul, cu trestiile sale, pare să fie complet dependent de trăirile poetului îndrăgostit. Atât timp cât acesta îşi așteaptă iubita, visând la scenele care se vor desfăşura, lacul se constituie într-o imagine dinamică. În ,,Călin (file din poveste)”, tabloul naturii, evocat în ultima parte a poemului, se organizează în jurul imaginii izvoarelor (a apei, in general): imaginea cuibului alungă răceala specifică apei, aduce o notă de căldură şi intimitate, sugerând naşterea; epitetul “rotind” subliniază permanenţa iubirii şi, implicit, a naşterii: natura stă sub semnul unei fecundități perpetue.

Apa vie, apa vieţii se prezintă ca un simbol cosmogonic. Ea este o poartă a veşniciei tocmai pentru că purifică, vindecă şi întinereşte. Oceanul, bătrânul ocean, o altă ipostază a apei, încearcă să anuleze condiţionarea cosmică, să violeze ierarhia stihiilor, prin asaltul simbolicei cetăţi a cerului întocmai cum împărăţia cerurilor ,,se ia cu năvala”.

Poezia „Lacustră” este simbolistă prin sugestiile, simbolurile şi stările sufleteşti specifice liricii bacoviene: spleen-ul, dezolarea, nevroza, disperarea, spaima, făcând ca această creaţie literară să fie o confesiune lirică. Simbolul dominant în poezie este „lacustra”. O astfel de locuinţă supusă iminent prăbuşirii prin putrezirea stâlpilor de susţinere este una provizorie, singurătatea fiind totală. Lacustra simbolizează o solitudine dorită, o autoizolare totală, care va duce, inevitabil, la prăbuşirea spirituală a eului poetic.

Apa este un simbol al dezintegrării materiei, spre deosebire de semnificaţia pe care o are la Mihai Eminescu, unde izvoarele, lacul, sunt dătătoare de viaţă. Apa bacoviană acţionează încet, dar sigur, dezagregând spiritualitatea creatoare printr-o serie de simboluri sugestive: ploaia, malul, valul, scândurile ude. Apa la Eminescu e materia care integrează ființa in circuitul universal al elementelor. Apa este elementul vital primordial care trebuie sa însoțească iubirea, moment premergător nașterii

În lirica blagiană, izvorul este un simbol al copilăriei fericite:

,,Tu păzeşte, păzeşte tu izvorul să nu se usuce

la sfârşitul ăstui timp

lăsat în urmă între floare şi poamă.”

Am văzut că izvorul este o metaforă a Începutului şi simbol al purităţii primordiale, al copilăriei ca vârstă de început a omului, care va fi marcat mereu de primele experienţe

spirituale şi materiale. Printr-o comparaţie metaforică, forţa izvorului este asociată, la Blaga, cu energia vieţii, a sufletului care îşi caută propriul drum:

,,Nu-mi presimţi tu nebunia când auzi

cum murmură viaţa în mine

ca un izvor

năvalnic într-o peşteră răsunătoare?”(Nu-mi presimţi?).

Cu toate acestea, apa, din orice ipostază este privită, este simbol al vieții, al regenerării, al sufletelor tinere permanent în schimbare așa cum spune și Antoine de Saint – Exupery Apă, tu eşti nu numai necesară vieţii, ci eşti însuşi viaţă ; eşti bogăţia fără seamăn pe Pământ, tu eşti cea mai delicată, cea mai pură, tu eşti sufletul Pământului. “

Referinţe bibliografice

  1. BACHELARD, GASTON, Apa şi Visele. Eseu despre imaginaţia materiei, Univers,București, 1997.
  2. CHEVALIER, JEAN, GHEERBRANT, ALAIN, Dicţionar de simboluri, Artemis, Bucureşti, 2002.
  3. BLAGA, LUCIAN, Poezii, Editura Academiei Române, Bucureşti 1998.
  4. EMINESCU, MIHAI, Poezii, Editura Academiei Române, Bucureşti 2002.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *