ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Terapia educațională a copiilor cu deficiență mintală – Ludoterapia

Înv. POP ADRIANA-PARASCHIVA

                                                            Şcoala Primară Nr. 2 Crăciuneşti, Mureş

Indiferent de vârstă, jocul este fundamental pentru comunicare. El eliberează stresul, stimulează creativitatea, iar pentru copii este un mediu sigur de exprimare a sentimentelor, de explorare a relațiilor și de mărturisire a dorințelor. În prezent, se consideră că jocul reprezintă tipul fundamental de activitate a copilului și, în același timp, mijloc de instruire și educație prin care copilul se dezvoltă fizic, intelectual și social, de aceeași importanță ca și activitățile de învațare și muncă.

U. Șchiopu în Dicționar de psihologie (1997), afirmă că jocul este o formă de ,,activitate specifică pentru copil și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică “. Studiind jocul copilului  autoarea precizează în lucrarea Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor (1970) că, prin intermediul jocului, copilul pune în acțiune posibilitățile care decurg din structura sa particulară, traduce în fapt potențele virtuale care apar succesiv la suprafața ființei sale, le asimilează și le dezvoltă. Copilul caută în joc o încercare capabilă de a-i permite să-și afirme Eul său, jocul având pentru copil rolul pe care munca o are pentru adult. Copilul se simte puternic prin succesele sale ludice. Acest fapt este determinat în primul rând de apariția reprezentării. În acest moment al evoluției ontogenetice, ,,jocul își schimbă aspectul devenind intențional, căpătând o finalitate constientă. El nu mai rezultă doar dintr-un îndemn al tendințelor, ci dintr-un îndemn al intregii ființe constiente”. Istoria jocului infantil este, de fapt, arată Ursula Schiopu, istoria personalității care se dezvoltă și care se formează treptat.

Din multele teorii despre joc le-am ales pe cele ale lui :

A. Adler care întăreşte ideea că : „Jocul constituie forma specifică de activitate prin care copilul se afirmă, cunoaşte lumea, învaţă să se orienteze în ea şi dobândeşte încredere în propriile puterile. Prin joc copilul nu numai că nu se îndepărtează de realitate, dimpotrivă, se apropie tot mai mult de ea.”

J.Piaget susţine ideea că : „Însuşirea şi respectare regulilor are o influenţă puternică în formarea judecăţii morale a copiilor, în evoluţia lor morală bazată cooperare”.

A.S. Makarenko a atribuit jocului o importanţă considerabilă în viaţa copilului. Prin joc se realizează educaţia viitorului om de acţiune. Aşa cum se comportă copilul în joc, tot aşa se va comporta şi în muncă în perioada maturităţii. De asemenea, stabileşte asemănările dintre joc şi muncă care constau în următoarele trei elemente comune :

a) atât în joc cât şi în muncă avem de-a face cu un efort fizic şi intelectual. Fără acest efort, jocul devine pasiv, nu poate mobiliza forţele fizice şi psihice ale copilului. În mod similar, nici munca nu dă randament dacă este lipsită de efort fizic şi intelectual.

b) a doua trăsătură comună constă în coloritul emotiv pozitiv propriu unui joc reuşit, la fel ca şi al muncii, care duce la rezultatul prevăzut. Jocul şi munca produce în egală măsură plăcere, s-ar putea spune că plăcerea în joc, pasiunea copilului pentru joc sunt elemente intrinsece ale jocului, la fel ca şi plăcerea pe care o simte omul în desfăşurarea muncii productive.

c)  a treia trăsătură comună o formează simţul de răspundere, care apare atât în joc, cât şi în muncă. În joc, simţul de răspundere se manifestă prin grija copilului faţă de jucării, prin respectarea cerinţelor şi a regulilor jocului. Dar şi în muncă simţul de răspundere se manifestă în grija pentru bunul obştesc, pentru gospodărirea lui raţională.” Munca este o formă de activitate prin care omul participă la producţia socială, creează valori materiale şi culturale. Jocul, dimpotrivă, nu vizează producerea unor asemenea bunuri, cu toate acestea, jocul îl deprinde pe copil cu eforturile fizice şi intelectuale şi în felul acesta îl pregăteşte pentru munca de mai târziu. Jocurile copiilor trebuie să fie astfel organizate şi îndrumate de către adulţi, încât să constituie nu numai o treaptă premergătoare, dar şi o formă de activitate care să-l apropie pe copil de adevărata muncă.

Terapia prin joc, cunoscută și sub numele de ludoterapie s-a dovedit eficientă în ameliorarea problemelor pe care le au cei mici, dar ajută și la îmbunătățirea relației părinte-copil.

Limbajul copiilor rămâne în urma dezvoltarii lor cognitive, iar ei comunică prin joacă ceea ce înteleg din lumea care îi înconjoară. Astfel, jucăriile sunt percepute drept cuvinte, iar jocul ca limbaj.

Dacă  jocul, în general, are  atât  o  forță predictivă, cât și una  propulsoare  pe  planul  dezvoltării  personalității  deficientului  mintal, aserțiunea  de  joc – învațare  trebuie  completată  și  cu  cea  de  joc – terapie. Jocul  este  învățare  și  terapie  recuperatorie. Obiectivul  imediat  al  jocului  este  educațional, dar  cel  final  mediat  este  terapeutic, ameliorarea  deficitului primar al deficientului mintal, imaturitatea cognitivă. Jocul  este  o  formă  de  psihoterapie  care  se  realizează  prin  metode  și  procedee  educaționale ,valorificând  valențele  terapeutice  oferite  de  conținutul  programelor  școlare  elaborate  pentru  această  categorie  de  handicapați,  în  scopul  recuperării  deficientului  mintal  în  limitele  sale.

LUDOTERAPIA ÎN CADRUL ACȚIUNII DE  TERAPIE COMPLEXĂ RECUPERATORIE INTEGRATĂ

Jocul  conceput  ca  învățare  și  terapie  se  înscribe îin  noua  tendință  de  evoluție  a  metodelor  de  predare-învățare, care  urmăresc  să  transforme  rolul  profesorului-terapeut  și  să  acorde  noi  posibilități  copilului  deficient  mintal. Jocul-învațare  și  terapie  începe  să  ocupe  un  loc  din  ce  în  ce  mai  bine  definit  în  categoria  metodelor, tehnicilor  care  dezvoltă  capacitatea  de  observare,  de  analiză  și  de  operare  cu  operatori  logici, într-un  cuvânt, în categoria  tehnicilor  care  dezvoltă  aptitudinile  de  învățare  și  dezvoltare.

Implicațiile  jocului  în  complexul  terapeutic  sunt  extrem  de  mari. Complexitatea  lui  este  generată  de  faptul  că  acesta  poate  fi  conceput  ca  metodă  de  învațare, de terapie  sau  ca  metodă  de  investigare  psihosocială, obiect  a  trei  științe interdisciplinare  ca  pedagogia  jocului (denumita și pedagogia ludens sau pedagogia creativității), cu  statut  de  sine  stătător  și  complementară pedagogiei  muncii ,a  psihologiei  terapeutice, precum  și  etnoludologiei.

Implicațiile  jocului  sunt  urmărite  după  modelul  acțiunii  de  terapie  complexă –educațională-integrată. Putem  urmări  psihoterapia  prin  joc  longitudinal, pornind  de  la  contextual  social-modelator (școala) până  la  contextul  social-integrator. În  scopul  compensării  personalității  deficientului  mintal,  caracterizat  prin  decompensare,  imaturitate  cognitivă, pentru  a  se  realiza  obiectivul  final  de  insertțe  socială. Modelul  este  structurat  în  trei  compartimente: complexul  psihoterapiei  prin  joc,  programele  de  învățare  prin joc  și  domeniile  de  aplicare.

PRIMUL  COMPARTIMENT  se  referă  la  complexul  terapiilor  concepute  ca  acte  educaționale,  ca  terapii  ce  pot  valorifica  conținutul  și  metodologia  specifică  programelor  școlare  destinate  învățământului  pentru  deficient  mintali.  În  fiecare  categorie  de  terapie  sunt  incluse  și  subcategoriile  de  tehnici  terapeutice  corespunzătoare.

AL  DOILEA  COMPARTIMENT  se  referă  la  programele  de  învațare  prin  joc, corespunzătoare  fiecarei  categori  de  terapie  și  fiecărei  tehnici  din  cadrul  acestor  categorii,  menționându-se  în  table  numai  programele  reprezentative  uzitate  în  practica  psihopedagogică. Un  principiu  comun  tuturor  programelor  de  învățare  este  ca  indiferent  de  natura  informației  se  urmărește , cu  precădere,  formarea  unei  anumite  operații.  Fiecare  informație  trebuie  urmată  de  formarea  unei  anumite  operații, a unor  operatori  logici, începând  cu  mecanismele  implicate  în operațiile  propoziționale(formale).

AL  TREILEA  COMPARTIMENT  se  referă  la  domeniul  de  aplicare,  programele  școlare  ale  disciplinelor  prevăzute  în  planul  de  învățământ  al  școlilor  pentru  deficienți  mintal.  Ca  un  corolar, profesorul  - terapeut  va  însoți  programul  de  învățare  cu  materialul  educative  implicat  de  tipul  de  joc,  acordând  o  importanță  primordială  imaginilor  colorate. În  domeniile  de  aplicare  este  subînțeleasă  și  existența  unei  Săli  speciale  de  joc,  denumită  de  unii  LUDOTECA(Graston Mialaret)  sau  JOCOTECA (Petre Barbulescu, 1979 ),  precum  și  organizarea  unei  Săli  de  clasa  în  sistem  modular  cu  scopuri  multifuncționale (sală  de  studio, spațiu  pentru  ludotecă,  bibliotecă  școlară,  pentru  abilitarea  manuală, ,,atelier  matematic’’ sau  alte ,,colțuri  specializate’’).

Jocul  rămâne  pentru  deficienții  mintal  forma  permanentă  a  procesului  de  recuperare  pentru  că  această  modalitate  constituie  o  structură  unitară  între  STIMUL – ÎNTĂRIRE – RĂSPUNS – MODIFICARE.

A. MAYER  afirma  că: ,,PETRECEREA  TIMPULUI  ÎN  MOD  CORESPUNZĂTOR, PRIN  ACTIVITĂȚI  UTILE  ȘI  CARE  DETERMINĂ  RECOMPENSAREA  PACIENTULUI,  PARE  A  FI  UN  ASPECT  FUNDAMENTAL  AL  TRATAMENTULUI  PACIENTULUI  NEUROPSIHIC’’

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *