ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



FENOMENUL DE BULLYING

                                                                        Profesor Înv. Primar Tanga Brînduşa

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Oituz, Bacău

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil, de excludere şi de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de cunoştinţe sau de către colegi, care îl strigă într-un anume fel. Uneori aceste tachinări se transformă în îmbrânceli sau chiar, în unele cazuri, în atacuri fizice.

Bullying-ul reprezintă o formă de abuz, în detrimentul stării de bine şi a dezvoltării sănătoase şi armonioase a elevilor. Poate fi o formă simplă de neglijare sau se poate extinde la forme complexe de abuz fizic, emoţional şi sexual. Unii consideră bullying-ul ca fiind comportamentul sau atitudinea de „intimidare” în mod repetat şi intenţionat, în scopul de a câştiga puterea asupra altei persoane. El este de fapt tot o formă de violenţă, care se pare că a crescut destul de mult în ultimii ani. Au apărut incidente, mai ales la nivelul şcolilor şi a crescut gradul de conştientizare a fenomenului bullying. Se concretizează în: apelarea numelui într-un anumit fel, excluderea din activităţi, discriminarea, nerespectarea drepturilor, abuzul de orice tip, agresivitatea verbală sau scrisă pe cineva;

Fenomenul „bullying” este mult mai des întâlnit decât ne-am dori să credem. Se întâmplă pe coridoarele şcolii, în curte, pe străzi şi, din păcate, uneori şi în sălile de clasă. Nedepistat la timp, bullying-ul poate lăsa traume şi repercusiuni ireversibile asupra copilului în societate.

În urma studiului, s-a constat că bullying nu înseamnă numai un comportament agresiv în viaţa reală a copiilor, ci şi în cea virtuală.

Primul factor care conduce la un astfel de comportament este legat de mediul familiar şi de ceea ce copiii văd acasă, la părinţi.

Al doilea factor major ţine de şcoală unde comportamentele de bullying apar cu foarte mare uşurinţă.Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relaţiilor umane, şi, mai ales, expunerea şi preluarea unor modele de comportament similare.

Se consideră că cei care provoacă „bullying” sunt acele persoane care nu primesc suficientă atenţie, care doresc astfel să iasă în evidenţă, să braveze şi acţionează în consecinţă. Lipsa de afecţiune, de aprobare, de îndrumare, de feedback pozitiv, lipsa iubirii, neglijarea, încurajarea unor noi stiluri de viaţă, noi moduri de impunere, de a câştiga bani (droguri, prostituţie, găşti) sunt factori facilitatori pentru bullying. Nevoia de putere şi de dominare fac din victimă o ţintă, iar agresorii vor răni fizic, social sau emoţional pe ceilalţi. De cele mai multe ori, cei care hărţuiesc, au fost hărţuiţi sau sunt ei înşişi hărţuiţi, de colegi, de familie.

Copiii  care sunt agresori  sunt de fapt cei care vor să demonstreze, în forţă, din păcate, că au o bună stimă de sine, că deţin controlul şi sunt superiori celorlalţi. Familiile unde se foloseşte adesea pedeapsa corporală, constituie un mediu „prielnic” pentru dezvoltarea comportamentelor deviante de tip bullying, inadecvate adaptării la cerinţele sociale, incapabile de înţelegere a disciplinei pozitive şi respectării unor reguli pentru buna funcţionare.

Bullying-ul nu este o etapă normală a dezvoltării copiilor şi adolescenţilor, ci e considerat ca fiind un fenomen ce precede comportamente agresive cu consecinţe şi mai grave.  Motivele pentru care elevii hărţuiesc şi agresează alţi elevi sunt: dorinţa de a-i domina pe ceilalţi, de a fi populari, de a avea putere şi de a fi respectaţi de restul grupului. Întotdeauna este atacat punctul slab al victimei, iar dacă aceasta este afectată, hărţuitorii îşi vor continua acţiunile de umilire şi mai mult.

Fenomenul „bullying” este mult mai prezent în mediul şcolar decât ne dorim. Acesta se regăseşte, în multiple forme, pe coridoarele şcolii, în curte, pe străzi şi, din păcate, şi în sălile de clasă. Nedepistat la timp, bullying-ul poate lăsa traume şi poate cauza repercusiuni ireversibile asupra gradului de adaptabilitate a copilului în societate.

Cazurile de bullying implică cel puţin un agresor şi o victimă, iar, în unele cazuri, există şi martori. Putem discuta despre bullying fizic, verbal, sexual sau psihic. Manipularea, bârfa, constrângerile, criticile, minciunile, zvonurile, satirizarea, comicul exagerat adresat unei persoane sau unui grup de persoane, diferenţelor pe care acestea le prezintă (înălţime, greutate, culoarea ochilor, culoarea părului, nivel cognitiv, potenţial de învăţare, rasă, etnie, religie, dizabilitate, tip de familie, nivel de cultură etc.) constituie comportament de tip bullying.

 Putem discuta despre  trei forme de comportament tip bullying:- fizic: lovire, împingere, pocnire, ciupire, constrângerea celuilalt elev prin contact fizic;

- verbal: ameninţări, tachinare, insulte, bătaie de joc,şantaj, poreclire, împrăştierea de zvonuri şi minciuni;

- emoţional sau psihologic: excluderea intenţionată a cuiva dintr-un grup sau activitate, manipulare, ridiculizare.

Există şi situaţii când copiii imită modelele învăţate, ei acţionând în acelaşi mod în care au fost trataţi şi ei în contextele lor de viaţă. Mai există şi categoria copiilor care interpretează greşit diferenţele culturale şi etnice. Manipularea, bârfa, constrângerile, criticile, minciunile, zvonurile, satirizarea, comicul exagerat adresat unei persoane sau unui grup de persoane                      Unii elevi sunt predispuşi să fie abuzaţi din cauză că sunt „diferiţi”. De cele mai multe ori, victimele agresorilor sunt elevii care au următoarele caracteristici:

  • supraponderali sau subponderali,
  • au abilităţi sociale scăzute,
  • au puţini prieteni sau nu au prieteni,
  • au religie sau rasă diferită,
  • au slabe abilităţi sportive,
  • sunt inteligenţi, talentaţi,
  • au dizabilităţi fizice,
  • sunt persoane noi din grup,

Spectatorul sau martorul este cel care vede fenomenul bullying, dar decide să nu intervină, de cele mai multe ori din frica de a deveni chiar el/ea o victimă. Majoritatea spectatorilor acceptă în mod pasiv, privind şi nefăcând nimic. De foarte multe ori, spectatorii pasivi formează audienţa agresorului care doreşte să obţină atenţie şi popularitate. Astfel, el este încurajat să continue comportamentul agresiv. Spectatorul însă poate avea un rol important în oprirea agresiunii.

Bullying-ul nu este o etapă normală a dezvoltării copiilor şi adolescenţilor şi e considerat ca fiind un fenomen ce precede comportamente agresive cu consecinţe şi mai grave. De asemenea, bullying-ul poate contribui la crearea şi menţinerea unui mediu de teamă şi intimidare în şcoală. Prin definiţie, bullying-ul este ceva ce se repetă sistematic în viaţa unui copil, iar consecinţele sunt severe. Cele mai severe efecte pentru copilul-victimă ţin de apariţia tulburărilor din sfera anxios-depresivă, cel mai adesea aceşti copii ajung să intre într-un episod depresiv, în cazul celor mai vulnerabili, apare şi ideea de suicid, bullying-ul fiind unul dintre cei mai puternici factori de risc pentru apariţia suicidului la vârsta adolescentului.

O altă consecinţă este refuzul de a merge la şcoală şi atunci, cei din jur îşi dau seama că este ceva în neregulă. Nu trebuie neglijat nici copilul care agresează. Studiile arată că unii dintre copiii care fac bullying evoluează către diagnostic cu tulburări de conduită la vârsta adolescenţei.

Acest fenomen amplu, de cele mai multe ori, lasă urmări fizice, verbale, relaţionale și chiar sociale. Pe plan fizic se pot asocia de la îmbrânceli şi lovituri până la muşcături, zgârieturi şi vânătăi.

În concluzie, acest fenomen, aflat în ascensiune în mediul şcolarş i nu numai, trebuie tratat cu maximă seriozitate, prevenit, depistat şi rezolvat la timp. Este de datoria noastră,ca adulţi ( fie profesori, fie părinţi),  să gestionăm episoadele violente şi să reuşim să reinstaurăm climatul de linişte şi pace în mediul şcolar, dar şi în familie. Un rol major îl avem noi, profesorii, în prevenirea, identificarea şi soluţionarea situaţiilor conflictuale dintre copii. Colaborarea dintre cadrele didactice  şi părinţi poate “ţine în frâu” acest flagel de anvergură internaţională.

Bibliografie:

1.. Jigău, M. (coord.) (2006), Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală. Ghid practic pentru directori şi cadre didactice, Editura Alpha MDN, Buzău;

2.. Șoitu, L., Hăvârneanu, C. (coord.) (2001), Agresivitatea în şcoală, Editura Institutul European, Iaşi;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *