ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



GÂNDURI ASCUNSE

Prof. Înv. Preșc. Ciobanu Elena-Anișoara

G.P.P NR.8 Slatina, jud. Olt

Ce poți să faci când vezi că îți suferă copilul? Să pivești în sus și să ceri ajutor divin sau să acționezi? Cum poți să-l faci să înțeleagă că, dacă te duci la grădiniță este pentru  că trebuie să înveți să socializezi și să te joci frumos cu ceilalți? Iar el îți răspunde: “ Dar eu mă joc frumos, doar că ….X…., mă bate mereu!” Este momentul în care faci legătura cu vânătăile de pe spatele copilului tău. Începi să plângi și-l strângi la piept. Îți dai seama de ce zi de zi plângea că nu vrea să meargă la grădiniță. Îi spui că totul va fi bine, dar te duci la baie și plângi, plină de furie, în capul tău se amestecă ura, furia, nedumerirea, dragostea, vorbe dure, calmitate, gânduri ascunse și tăcere adâncă.

Nu poți să acționezi, pentru că i-ai face rău copilului tău, pentru că nimeni nu te crede, pentru că „ minte copilul tău” sau pentru că „ s-a lovit acasă „.

Dar, într-o zi normală, te duci la locul de joacă și te întâlnești cu colegii copilului tău, iar unul îți zice: „ știi ce bătaie manâncă băiatul tău de la .....X.....?” Nu mai văd bine în fața ochilor. „Îi dă numai cu pumnii în spate! Dar eu îi mai pun parte, îl mai feresc!” În acel moment mii de lacrimi mi-au scăldat ochii, un nod aveam în gât și un gust amar.Nu mai am cuvinte. Îmi vine să urlu dar las capul în jos. Îmi dau seama de ce mă trăgea înapoi acasă în fiecare dimineață. De ce ma implora cu lacrimi să nu-l mai duc la grădiniță. Iar eu, profesor fiind, credeam că este un moft, că este răsfățat și pe deasupra, îi făceam și morală. Nici nu vă imaginați cum era sufletul meu, vina era doar a mea. Eu comunicam cu el mereu, dar nu a fost de ajuns, i-a fost frică, pur și simplu.

Merg la grădiniță și vorbesc cu doamna educatoare. „Nu este adevărat! Băiatul dumneavoastră este prea răsfățat, nu vrea să facă activitățile!” și altele. Dar eu, calmă, încerc să-i explic doamnei că am aflat de la un coleg de grupă și încerc să-i spun că spatele băiatului meu de 4 ani, este plină de vânătăi. „Cine știe unde s-a lovit, are o soră, poate se bat, sau s-a lovit prin casă! Puteți să-l mutați, nu vă reține nimeni!” Este momentul în care.....X.... îmi împinge băiatul și se lovește de tablă și pentru că nu a picat se năpustește asupra lui și vrea să-l lovească, eu privesc înmărmurită,  colegul care-l apăra mereu se duce către ....X... și-i pune mâinile pe piept. Eu arăt către ei și zic: „vedeți, chiar acum l-a lovit!” “Aaaa, vi se pare!” Vreau să intru în clasă, dar nu mă lasă, nu am voie, dar vreau să-l întreb de ce se poartă așa cu coplilul meu? Ce pot să fac?

Timpul trece si-mi întreb băiatul dacă-l mai lovește. Nu, s-a potolit.

Oare câți copilași mai trebuie să sufere în tăcere?

Nu lăsați lucrurile să se rezolve de la sine, luați măsuri! Poate nu mă credeți, dar eu știu că lacrimile copilului meu nu le voi uita niciodată. Bullying-ul ia formă încă de la vârste foarte fragede, chiar dacă ne este greu să credem.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *