ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Profilul psihologic al celor implicați în fenomenul bullying-ului

Prof. Înv. Preşc. Catană Amira

Grădinița „Albă ca Zăpada și piticii”, București

E multă vreme de când problema violenței în mediul școlar este tot mai des abordată în studii și schimburi de experiență interne și transnaționale, în dezbateri, în studii și experimente și se caută soluții de pedagogi, de psihologi, de practicienii și de teoreticienii educației.
Fenomenul bullying, tradus în vocabularul nostru prin agresiune/hărțuire/presiune psihologică, este fără doar și poate o afecțiune a întregului sistem educațional, fiind întâlnit în absolut orice țară, la absolut orice nivel de vârstă, vizând și fete și băieți deopotrivă. Metodologia de tratare a unei afecțiuni presupune mai întâi de toate găsirea sursei ei. 
În cele ce urmează ne propunem să facem o caracterizare a bullying-ului din perspectiva mecanismelor psihologice pe care se bazează și a celor pe care le generează la rândul lui. Se pare că agresivitatea este unul dintre instinctele de bază, așa cum demonstrau în urmă cu un secol renumiți oameni de știință - William McDougall, Sigmund Freud și Alfred Adler. Doar că mecanismele psihologice ale agresiunii manifestate în fața unui pericol sunt total diferite de cele ale bullying-ului. A reacționa cu dârzenie pentru apărare și a răspunde unui stimul surprinzător și puternic cu agresivitate este considerat un lucru firesc, instinctiv, este înțeles ca atare și acceptat sub aspect moral. Agresivitatea în apărare este un mecanism declanșat de creierul reptilian, responsabil cu instinctele. Ea nu poate fi controlat de rațiune. Bullying-ul însă nu își are originea în zona instinctuală, ci în cea a cortexului, asemănându-se în mare măsură mecanismelor de construire a dependențelor la anumiți stimuli – în cazul de față puterea.
Actul de bullying presupune implicarea cel puțin a două părți, actorii principali: victima (cel asupra căruia se exercită agresiunea) și agresorul (cel care exercită agresiunea). Dar există uneori și martorii bullying-ului, cu diferența că unii asistă involuntar la scena agresiunii, considerând ulterior că s-au aflat „în locul greșit în momentul greșit”, în timp ce alții sunt spectatori voluntari. Ecourile unui act de agresiune sunt puternice pentru absolut toate părțile implicate. Să le analizăm pe rând.
1.      Agresorul
Nu există un prototip al agresorului. Este un copil ca toți ceilalți, care însă reacționează diferit la stimulul puterii. El este cel care descoperă la un moment dat satisfacția pe care i-o aduc lacrimile și frica pe care le provoacă altora. Această satisfacție depășește normele morale transmise în mediul în care se formează. Dorința de a retrăi senzația puterii asupra altora îl determină să treacă foarte repede la căutarea unei victime. Criteriul pe care îl aplică agresorul este evaluarea reacției potențialelor victime la o serie de provocări -  jocuri aspre, nume și tachinări. Orice reacție exagerată sau subevaluată dă agresorului semnalul că a găsit o persoană vulnerabilă. Drept urmare își va concentra acțiunile pentru a o transforma în victima sa. Odată stabilită „ținnta”, agresarea devine din ce în ce mai frecventă și mai puternică. Agresarea în fața unor martori (voluntari sau nu), generează agresorului un sentiment de putere sporită. 
Oricine poate deveni victima agresiunii. Mulți copii sunt victime ale agresiunii fără un motiv anume. Însă unii copii sunt mai predispuși să devină victime ale bullying-ului. Vorbim despre copiii vulnerabili, copiii altfel sau copiii singuratici. 
Copiii vulnerabili sunt copii care nu ripostează la primele forme de agresiune și sunt considerați a fi slabi, incapabili să înfrunte agresiunea, fiind percepuți drept „pradă ușoară”. În această categorie se află copiii sensibili, cei calmi sau timizii.
Alți copii cu probabilitate mare de a deveni victime ale bullying-ului sunt cei considerați diferiți dintr-un punct de vedere: vârsta, sexul, aspectele fizice (greutate, dimensiune, particularități fizice, culoarea pielii, deficiențele vizibile), apartenența religioasă, naționalitatea, dizabilitățile sau lipsa unor abilități, statutul socio-economic, originea, locul de reședință, accentul, stilul personal, numele etc. Motive precum „ești prea scund/ prea înalt”, „ești prea gras/ prea slab”, „ești prost/ te crezi deștept”, „ești urât/ te crezi frumos”, „ești sărac/ești bogat”  sunt atât de des întâlnite... Și lista este practic inepuizabilă. „Argumentul” invocat nu este decât un simplu pretext pentru manifestarea unor tensiuni interne ale agresorului.
Cea de a treia categorie de copii vulnerabili o reprezintă copiii singuratici – cu cât unii copii petrec mai mult timp în singurătate, cu atât crește riscul de a deveni victime ale hărțuirii.
Ceea ce ascund agresorii fie din neconștientizare, fie pentru a nu-și periclita poziția de dominatori este că de fapt sunt eil înșiși în suferință. Unii nu au încredere în ei, alții sunt profund nefericiți, alții încearcă sentimente de frustrare, de invidie sau gelozie, alții sunt la rândul lor victime ale unui agresor mai puternic. Agresorii simt undeva în adâncul inimii că de fapt nu au niciun control asupra tăirilor lor, asupra mediului lor sau a evenimentelor din viața lor, iar agresarea celor mai slabi este mecanismul de „echilibrare a balanței”. Practic, ceea ce încearcă să obțină prin agresarea altora se încadrează într-o listă relativ scurtă de obiective: 
• să își demonstreze mai întâi lor înșiși și apoi celor din jur superioritatea (puterea);
• să dilueze nefericirea personală atrăgând adepți
• să uite de singurătate și frustrări atrăgând prin orice mijloc atenția celor din jur și obținând niște beneficii materiale sau de statut imediate;
• să determine eșecul celor mai slabi pentru a nu mai simți atât de acut propriul eșec
• să simtă satisfacție din dominarea altora, pentru a compensa inferioritatea trăită în fața propriului agresor.
Este evident că agresorii neopriți și netratați corespunzător ajung mai devreme sau mai târziu la conflicte inclusiv cu autoritatea, chiar și la confruntări cu poliția. Impunitatea îi încurajează tot mai puternic la noi „escaladări", luând forma contravenților din ce în ce mai grave și finalizând cu diverse forme de infracțiuni. Majoritatea infractorilor chiar dacă la început par a aduna admiratori, devin nu după multă vreme nepopulari, sporindu-le și mai mult tensiunile psihologice lăuntrice, înăbușite în fața celorlalți.
În rândul băieților găsim cea mai mare parte a agresorilor, dar și cea mai mare parte a victimelor.  Ei au o arie mai extinsă de „vânare a victimelor”, ajungând deseori să hărțiuescă elevi din alte clase, de alte vârste. Fetele însă sunt mai orientate să găsească victime în propria lor clasă. Băieții de obicei abuzează verbal sau fizic victima, fetele preferă bârfele și izolarea. Principala motivație din spatele acțiunilor băieților este să arate puternic. Fetele sunt motivate de dorința de a-și menține „imaginea personală” în fața grupului de influență. 
Dar regăsim băieții și fetele reprezentați deopotrivă nu doar în ipostaza de agresori, ci și în cea de victime. 
2.      Victima
Bullyingul are un efect dăunător sever asupra copiilor. Și psihologia victimelor este una deviantă.  Poate părea greu de înțeles cum se poate ca unele victime ale bullying-ului să rămână în această postură nefericită chiar și ani de zile. De ce nu iau atitudine?  De ce nu se apără? De ce nu cer ajutor?
          În mod categoric victimele se simt singure.și nefericite. Este însă o realitate șocantă faptul că de cele mai multe ori victimele nu se plâng de intimidare. Motivele pentru care tăinuiesc coșmarul prin care trec pot fi diverse, dar de cele mai multe ori sunt combinații:
• teama că agresorul îi va agresa cu mai multă determinare;
• dorința de a nu fi etichetat drept laș sau drept turnătoră;
• teama de a nu-și dezamăgi, rușina sau înfuria părinții;
• rușinea de a nu se putea apăra singur;
• teama de a pierde prieteni.
Dacă agresiunea este una de durată, victima poate ajunge să creadă că agresarea sa este justificată, poate ajunge să considere că agresorul are dreptate. Spre exemplu dacă victima este agresată sub pretextul performanței sale academice, particularităților familiei sau naționalității sale, ea va ajunge să pună sub semnul întrebării sau chiar va nega importanța realizărilor academice realizate sau visate, a familiei sau a naționalității în propria viață și va adopta sistemul de valori răsturnat. 
Victimele sunt predispuse la pierderea încrederii în sine și pot deveni depresive sau se pot îmbolnăvi. Victimele ajung să își reverse frustrările, de obicei asupră părinților sau fraților și surorilor mai mici. La școală victimele se pot simți atât de stresate încât încep să manifeste teamă și chiar refuză să mai meargă la școală. Amenințările regulate, dar  imprevizibile sunt exprimate de copiii sensibili, lipsiți de sprijin și care nu poate vorbi deschis despre intimidare, sub forme patologice, ajungându-se chiar la depresie clinică și malnutriție (supraalimentare, sau refuzul de a mânca).
3.      Observatorul
Studiile au arătat că în majoritatea cazurilor, colegii sunt fie observatori, fie afiliați ai abuzatorului. Prin urmare, viața școlară devine traumatică nu numai pentru victime, ci și pentru cei care urmăresc sau se alătură agresorilor de teamă să nu fie la rândul lor hărțuiți.
Nesiguranța mediului devine una evidentă, tensiunile se acumulează, conflictele devin tot mai puternice, aparent din nimic, iar umbra fricii întunecă orice acțiune. 
Chiar dacă nu sunt implicați în nicio formă în actul de bullying, profesorii ajung să resimtă în mod direct efectele neglijării fenomenului prin faptul că interesul agresorilor față de școală și nivelul recunoașteii de către ei a autorității dascălilor scade, prin faptul că performanțele academice ale victimelor sunt în declin rapid (cum să nu fie așa dacă elevul se confruntă cu situații extrem de strssante?) și încrederea lor în profesori se disipează încet dar sigur, iar climatul emoțional al grupului este unui tensionat (logic câtă vrreme copiii au asistat poate chiar înaintea orei la o scenă de violență intensă, care i-a marcat pe toți și pe care nu au curajul să o dezvăluie!). Așa că nimeni nu mai poate ignora acest fenomen nociv. Este timpul să luăm cu toții măsuri și să încheiem cât mai repede problema agresiunilor. Nimeni nu trebuie să mai treacă prin traume, nimeni nu trebuie să mai poarte povara unor cicatrici sufletești dureroase și peste ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *