ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



FENOMENUL DE BULLYING ÎN ȘCOALĂ

Prof. Înv. Primar Păcurariu Crinișoara Adina

Școala Gimnazială Nr. 7 Petroșani, Hunedoara

Violenţa în şcoli este una dintre cele mai vizibile forme de violenţă asupra copiilor. Şcolile nu pot îndeplini rolul important de învăţare şi socializare, dacă acestea sunt un mediu în care se manifestă agresivitatea, intimidarea (bullying), violenţa.

Bullying reprezintă o formă de abuz, în detrimentul stării de bine şi dezvoltării sănătoase şi armonioase a elevilor. Poate fi o formă simplă de neglijare sau se poate extinde la forme complexe de abuz fizic, emoţional şi sexual. Unii specialişti consideră problemei bullying-ul, comportamentul sau atitudinea de „intimidare” în mod repetat şi intenţionat, ca modalitate de a câştiga puterea asupra altei persoane.

Bullying este de fapt tot o formă de violenţă, care se pare că a crescut destul de mult în ultimii ani. Au apărut incidente, mai ales la nivelul şcolilor şi a crescut gradul de conştientizare a fenomenului bullying. Se concretizează în: apelarea numelui într-un anumit fel, excluderea din activităţi, discriminarea, nerespectarea drepturilor, abuzul de orice tip, agresivitatea verbală sau scrisă.

Se consideră că cei care provoacă „bullying” sunt acele persoane care nu primesc suficientă atenţie, care doresc astfel să iasă în evidenţă, să braveze şi acţionează în consecinţă. Lipsa de afecţiune, de aprobare, de îndrumare, de feedback pozitiv, lipsa iubirii, neglijarea, încurajarea unor noi stiluri de viaţă, noi moduri de impunere, de a câştiga bani (droguri, prostituţie, găşti) sunt factori facilitatori pentru bullying. Nevoia de putere şi de dominare fac din victimă o ţintă, iar agresorii vor răni fizic, social sau emoţional pe ceilalţi. De cele mai multe ori, cei care hărţuiesc, au fost hărţuiţi sau sunt ei înşişi hărţuiţi, de colegi, de familie.

Copiii sau persoanele care sunt agresori (în limba engleză bullies) sunt de fapt cei care vor să demonstreze, în forţă, din păcate, că au o bună stimă de sine, că deţin controlul şi sunt superiori celorlalţi. Familiile unde se foloseşte adesea pedeapsa corporală, constituie un mediu „prielnic” pentru dezvoltarea comportamentelor deviante de tip bullying, inadecvate adaptării la cerinţele sociale, incapabile de înţelegere a disciplinei pozitive şi respectării unor reguli pentru buna funcţionare. Multe studii conchid că invidia şi resentimentele pot fi motive care produc bullying. Există dovezi care sugerează că un deficit de stimă de sine contribuie semnificativ la actele de tip bullying, ca şi stările de anxietate sau de vinovăţie. Lipsa abilităţilor sociale, utilizarea forţei, dependenţa de comportamente agresive, mânia şi furia, statutul în grupul de apartenenţă, existenţa unor antecedente de acest tip în copilărie sunt factori de risc. Precizăm că de multe ori, bullying-ul nu implică neapărat criminalitate sau violenţă fizică, ci funcţionează ca abuz psihologic sau verbal.

Psihologul norvegian Dan Olweus, recunoscut ca pionier şi fondator al conceptului, consideră bullying, atunci când o persoană este expusă, în mod repetat şi în timp, la acţiuni negative, fizice şi psihologice, de una sau mai multe persoane. Se aduce astfel un prejudiciu intenţionat, direct sau indirect, prin crearea unei stări de disconfort în diferite moduri: cuvinte jignitoare, şicane, umilinţe, injurii, altercaţii, ofense, admonestări, constrângeri, batjocoriri, ţipete, sâcâieli, bravări, reproşuri, atingeri nepotrivite, obstrucţii, loviri, hărţuiri etc. Aruncarea lucrurilor personale (caiete, ghiozdane, pixuri, pachetul cu mâncare etc.), trasul de păr, de mânecă, zgârieturile, ciupitul, ruperea unor obiecte dragi, sufocarea cu diverse obiecte, eliminarea din clasă, imitarea, luarea în derâdere sunt alte manifestări de bullying (Ross, 1998).

Efectele bullyingului pot fi grave, chiar fatale. Se indică faptul că persoanele, indiferent dacă sunt copii sau adulţi, care sunt supuse permanent comportamentului abuziv, prezintă risc de stres, îmbolnăviri şi chiar sinucidere. Victimele hărţuirii pot suferi pe termen lung probleme emoţionale, probleme de comportament, probleme sociale, singurătate, depresie, anxietate, stimă de sine scăzută, o creştere a frecvenţei îmbolnăvirilor.

Este important să se depună eforturi pentru eliminarea acestui comportament. Se afirmă că, de multe ori, în şcoala românească, încă nu există şi nu se întâmplă astfel de fenomene, dar trebuie să fim pregătiţi şi să se prevină apariţia acestora.

Fenomenul bullying poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde persoanele interacţionează unele cu altele: la şcoală, la locul de muncă, în familie, în cartiere, în biserică, în mass media, chiar între ţări etc. Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depăşită decât dacă se conştientizează existenţa fenomenului.

Fenomenul bullying apare atunci când o persoană/un grup de persoane (elevi, profesori, părinţi, directori, personal administrativ, persoane semnificative din viaţa personală sau profesională, necunoscuţi):

  • strigă pe nume într-un anumit fel (răstit sau mieros) care deranjează, folosind un anume ton, un anumit subînţeles sau poreclele;
  • pune în încurcătură în mod intenţionat sau neintenţionat (la lecţie, în afara şcolii, pe terenul de sport, la discotecă, la magazin etc.);
  • loveşte, împinge, şicanează, supără (în timpul orei, pe holurile şcolii, pe terenul de sport, în activităţile extraşcolare etc.);
  • bârfeşte, ignoră, exclude, etichetează persoane;
  • şantajează, minte, înşală, intimidează, fură bani, obiecte, idei;
  • produce teama de a se duce la şcoală şi preferă să stea acasă sau să chiulească, să se ducă la şcoală din cauza atmosferei conflictuale de acasă;
  • contrazice în mod vehement, foarte agresiv, atacă opiniile, punctele de vedere, credinţele, convingerile, fără înţelegere şi toleranţă;
  • îndepărtează cunoştinţele şi prietenii, practic „rupe” reţeaua socială;
  • postează mesaje nepotrivite pe Internet cu adresă exactă, dă telefoane în mod abuziv, trimite mesaje inadecvate pe telefon;
  • foloseşte un limbaj trivial şi vulgar sau păstrează tăcerea;
  • face pe ceilalţi să se teamă, pentru a se simţi mai puternic;
  • face comentarii (cuvinte, remarci, glume răutăcioase sau binevoitoare etc.) despre:

   o aspectul fizic: greutate, înălţime, culoarea părului, culoarea ochilor, vestimentaţie;

o familie: tip de familie (monoparentală), divorţ, nivel de cultură (lipsa cărţilor din casă, educaţia părinţilor, durata şi calitatea petrecerii timpului liber împreună), lipsa părinţilor (plecaţi la muncă în străinătate, fără timp liber, decesul unuia dintre părinţi etc.), apariţia unui nou membru în familie;

o activitatea şcolară: performanţe, prezenţa/absenţă, abandon şcolar, interese, hobby/ pasiuni, aptitudini, atitudini, evoluţie şcolară;

o comportament: specific adolescenţilor (piercing, popularitate);

o nevoi speciale: dizabilităţi motorii, alte tipuri de dizabilităţi, cum ar fi: dislexie, ADHD, sau sărăcie, religie, etnie etc.

o alte diferenţe: stil de învăţare (vizual, auditiv, tactil kinestezic), stil de muncă (rapid, lent, sintetic, analitic, experienţial), stare de sănătate, obiective de carieră, dorinţe.

Atmosfera din şcoală şi modul în care şcoala este organizată pot genera violenţă sau nonviolenţă. Un studiu realizat în Israel promovează ipoteza demonstrată conform căreia climatul şcolar este un indicator mai important pentru nivelul de violenţă care există într-o şcoală prin comparaţie cu factorii externi, cum ar fi statutul socio-economic-cultural al mediului (sărăcie, criminalitate, şomaj).

La crearea mediului pozitiv din şcoală contribuie în mod necesar: participarea elevilor la luarea deciziilor, existenţa unor libertăţi şi responsabilităţi, arhitectura şi infrastructura adecvate locaţiilor şcolare, aplicarea în mod coerent a regulamentelor, regulilor, acordurilor şi profesorilor, asigurarea necesităţilor de confort elementar (toalete, apă, săpun, utilităţi, căldură, apă caldă, cantină, material didactic, conexiune Internet, etc.)

Bibliografie:

  • Calineci, M., Pacurari O., Stoicescu D., Dezvoltarea profesionala a cadrelor didactice prin activitati de mentorat, Ministerul Educaţiei, Cercetăriişi Inovării. Unitatea de Management aProiectelor cu Finanţare Externă, Bucureşti, 2009.
  • Anderson, W., Curs practic de încredere, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 1999
  • Fundaţia Copiii Noştri şi UNICEF România, Agresivitatea copiilor, Înjurături, lovituri, bătăi, Sugestii pentru părinţi şi educatori.
  • Gittins, Chris, Reducerea violenţei în şcoală, un ghid al schimbării, Copiii şi violenţa, COE, 2007

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *