ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Prezentarea funcțiilor și-a rolurilor manageriale

Prof. Cojocaru Lăcrămioara

                                                                        Colegiul Tehnologic ,,Spiru Haret”, Piatra Neamț

Funcţiile managerilor sunt aceleași cu ale procesului managerial şi anume: planificarea, organizarea, comanda, coordonarea şi controlul.

            Planificarea: Este funcţia cea mai importanta a managementului, deoarece reprezintă activitatea de luare a deciziilor. Se stabilesc obiectivele şi cele mai adecvate căi (strategii) pentru atingerea lor. Celelalte funcţii derivă din aceasta şi conduc la îndeplinirea obiectivelor. Rezultatele planificării sunt reflectate în planurile de activitate. Ø Se face la orice nivel al organizaţiei, de către manageri. Prin planurile lor, aceştia schiţează ceea ce firma trebuie să întreprindă pentru a avea succes. Chiar dacă planurile au obiective 3 diferite, toate sunt orientate către îndeplinirea obiectivului principal, pe care să-l atingă într-un timp mai scurt sau mai lung. Ø Este aceea care decide - în avans - ce se va face, cum se va face, când se va face şi cine o va face. Ea este puternic implicată în introducerea ,,noului" în organizaţie. Prin planurile elaborate, managerii oferă primele ,,unelte" care ajută firma să fie pregatită pentru orice schimbare ce i s-ar impune de către mediul în care îşi desfăşoară activitatea.

            Organizarea: Odată stabilite obiectivele şi căile prin care acestea vor fi atinse, managerii trebuie să proiecteze sau să reproiecteze structura care să fie capabilă să le indeplinească. Astfel, scopul organizării este să creeze o structură, care să îndeplinească sarcinile propuse şi să cuprindă relaţiile ierarhice necesare. În cadrul organizării, managerii preiau sarcinile identificate în timpul planificării şi le repartizează indivizilor, grupurilor de persoane şi sectoarelor din firma respectivă care le pot îndeplini. De asemenea, ei stabilesc şi regulamentul funcţionării organizaţiei şi asigură aplicarea lui.

            Sintetizând, se poate spune că, in cadrul acestei funcţii, managerii, pe diferite niveluri ierarhice, realizează:

     · determinarea activităţilor ce reclamă îndeplinirea obiectivelor;

     · gruparea acestor activităţi şi repartizarea lor pe departamente sau secţii;

     · delegarea de autoritate, când este cazul, pentru a le realiza;

     · pregătirea coordonării activităților, autorităţii şi informarea orizontală şi verticală în structura organizaţională. Scopul structurii organizatorice este de a permite obţinerea de către personalul firmei a cât mai multor performanţe. Structura trebuie să definească şi să acopere sarcinile pentru a fi îndeplinite, să proiecteze regulile relaţiilor umane. Determinarea unei structuri organizatorice este o problemă, deloc uşoară, pentru management, deoarece ea trebuie să definească tipurile de activităţi ce trebuie să se desfăşoare precum şi personalul care să le poată face cât mai bine.

            Comanda După ce s-au fixat obiectivele, s-a proiectat structura organizatorică şi s-a definitivat personalul, organizaţia trebuie să înceapă să lucreze. Această misiune revine funcţiei de comandă ce presupune transmiterea sarcinilor şi convingerea membrilor organizaţiei de a fi cât mai performanţi în strategia aleasă pentru atingerea obiectivelor. Astfel, toţi managerii trebuie să fie conştienţi că cele mai mari probleme le ridică personalul; dorinţele şi atitudinile sale, comportamentul individual sau de grup, trebuie să fie luate în considerare pentru ca oamenii să 4 poată fi îndrumaţi şi ajutaţi să execute cât mai bine sarcinile. Comanda managerială implică motivare, un anumit stil de conlucrare cu oamenii şi de comunicare în organizaţie. Coordonarea Funcţia de coordonare permite ,,armonizarea" intereselor individuale sau de grup cu scopurile organizaţiei. Indiferent de tipul organizaţiei (de producţie, comercială, financiară etc.), fiecare individ interpretează în felul sau bunul mers al instituției. Astfel, această funcţie intervine în ,,aducerea la acelaşi numitor" a interpretărilor respective, plasându-le pe direcţia atingerii obiectivelor de bază ale organizaţiei. Controlul În final, managerul trebuie să verifice dacă performanţa actuală a instituției este conformă cu cea planificată.

            Acest fapt este realizat prin funcţia de control a managementului, ce reclama trei elemente:

    · stabilirea standardului (limitei, pragului) performanţei;

    · informaţia care indică diferenţele dintre nivelul de performanţă atins şi cel planificat;

   · acţiunea pentru a corecta abaterile care apar. Scopul controlului este să menţina firma pe drumul pe care va atinge obiectivul propus. Trebuie facută precizarea ca procesul de management nu înseamna patru-cinci funcţii separate ca activitaţi izolate. În realitate ele nu se desfaşoară decât cel mult la înfiinţarea unei organizaţii. De regulă, există o multitudine de combinaţii în desfaşurarea lor. Unii autori adăugau managementului functia de personal (staffing).

            Astăzi, managerii școlari trebuie să devină lideri care optimizează procesul învățării elevilor, trebuie să cunoască conținutul academic și tehnici pedagogice pe care cadrele didactice le utilizează în procesul predării, trebuie să lucreze împreună cu profesorii pentru a-i abilita cu noi instrumente de lucru și pentru a-i stimula. A determina rolurile managerului de școală nu este doar un exercițiu abstract. Realitatea sugerează faptul că pe lângă regruparea vechilor responsabilități, noi atribuții au fost adăugate. Mai mult decât atât se consideră de către actualii manageri că această poziție în cadrul organizației școlare va fi din ce în ce mai puțin dorită de către profesorii-manageri, din cauza complexității sale. Kenneth Leithwood și Carloyn Riehl identifică trei practici esențiale pe care orice manager școlar trebuie să le urmărească:

            - să-și definească viziunea și direcția de acțiune în raport cu scopurile grupului, care să creeze premisele performanțelor înalte;

            - să fie preocupat de procesul dezvoltării profesionale a personalului, ceea ce implică stimulare intelectuală, sprijin individual, model personal;

            - să redefinească organizația, în sensul dezvoltării culturii școlare, al modificării structurilor organizaționale și al promovării unui mediu stimulativ de colaborare.

            Pe lângă aceste sarcini esențiale, noul context al reformei educaționale solicită și alte roluri specifice:

            - crearea și menținerea unei școli competitive, prin promovarea imaginii școlii în comunitate;

            - responsabilizarea celorlalți, în vederea luării unor decizii importante.

            Acest lucru se impune în contextul actual al descentralizării învățământului nu numai la nivel macro, ci și la nivelul fiecărei intituții școlare;

            - dezvoltarea și punerea în aplicare a unor planuri strategice de dezvoltare organizațională; - promovarea calității, a echității și a dreptății sociale în contextul unei societăți dinamice care oferă variate provocări educaționale.

            Astfel, rolurile asociate poziției de manager școlar pot fi analizate de-a lungul a două axe propuse de L. Cohen și L. Manion: administrativ-academică și instrumental-expresivă.

            Clasificarea rolurilor:

            · Roluri interpersonale: Reprezentarea constă în îndeplinirea sarcinilor ceremoniale, considerate cronofage.  Leader : managerul stabileşte o direcţie şi un mediu care îi încurajează pe angajaţi să lucreze la un nivel optim. Legătură : managerul are contacte cu alţi manageri din aceeaşi organizaţie sau din alte organizaţii; Acest rol se referă la „lucrul în reţea”.

            · Roluri informaţionale: Monitor: managerul caută permanent informaţii şi le alege pe cele mai relevante şi mai utile, ceea ce reprezintă un avantaj important în luarea deciziilor. 

            Diseminator: informaţiile alese de manager pot fi oferite, uneori, angajaţilor, care, în mod normal, nu au acces sau nu cunosc relevanţa acestora ADMINISTRATIV ACADEMIC. Organizare internă Clădiri, echipamente INSTRUMENTAL Examinare, organizare Proceduri de intrare Relații staff-elevi Relații părinți-profesori Politica educațională Predare EXPRESIV . Purtător de cuvânt : managerul, având autoritatea de a vorbi ca reprezentant al organizaţiei, va încerca să informeze sau să influenţeze persoane din organizaţia pe care o conduce sau din afara acesteia.

            · Roluri decizionale: ü Antreprenor, considerat şi rol de agent de schimbare, acesta este cel mai important rol decizional al managerului, care caută idei noi, le evaluează şi, dacă se consideră productive, le implementează în cadrul organizaţiei. ü Mediator: managerul trebuie să prevină şi să rezolve conflictele.

            2. Descrierea competenței manageriale de gestionare a resurselor umane

            Prin gestiunea resurselor umane se asigură necesarul de forţă de muncă într-o instituţie, pe categorii de personal în scopul realizării activităţilor și obţinerii rezultatelor aşteptate. Descentralizarea instituţiilor bugetare face necesară însuşirea unor principii ale managementului resurselor umane, astfel încât să fie create condiţiile unei implicări şi participări la activitatea instituţiei, în condiţiile în care dorim să trăim într-o societate în care valorile fundamentale sunt creativitatea, libertatea, pluralismul şi toleranţa. Instituţiile din învăţământul preuniversitar (grădiniţe, şcoli, licee) nu beneficiază de manager de resurse umane. Conducerea resurselor umane, vizează asigurarea de personal, atât din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ. Puncte slabe şi propuneri de îmbunătăţire identificate în sistemul învăţământului preuniversitar ca rezultat al gestionării centralizate a resurselor umane sunt:

            · deciziile adoptate în sistemul educaţional privind resursele umane au efecte asupra instituţiei de învăţământ şi a indivizilor din instituţie;

            · orice dezechilibru poate genera disfuncţii serioase la nivelul instituţiei de învăţământ ţinând cont de rolul cadrului didactic pe care îl are în procesul instructiv – educativ;

            · prin strategii ale resurselor umane, instituţia de învăţământ poate produce schimbări individuale care pot fi transferate de către personal şi în mediul extins. Pensionarea, demiterea sau concedierea sunt activităţi ce ţin de unitatea şcolară împreună cu Inspectoratele Şcolare Judeţene.

            Resursele umane nu trebuie privite doar ca o componentă a costului, ci ca o investiţie rentabilă în cadrul unităţii de învăţământ și principalul agent al promovării educaţiei şi performanţei. Asigurarea, dezvoltarea, motivarea și menținerea resurselor umane constituie patru puncte cardinale determinante în algoritmul decizional al unei instituții. Într-o accepțiune generală, managementul resurselor umane reprezintă ansamblul criteriilor și principiilor de planificare, recrutare, selectare și perfecționare a personalului unei instituții cu scopul de a asigura funcționalitatea normală, precum și optimizarea activității oricărei instituții. Dintr-o perspectivă mai simplificată, definirea managementului resurselor umane vizează arta de a conduce și a administra personalul unei instituții. Teza potrivit căreia îmbunătățirea performantelor individuale influențează în mod direct eficiența activității unei organizații, impune 10 atât conducătorilor, cât și persoanelor cu responsabilități în conducerea executivă a departamentelor, să acorde importanța cuvenită managementului resurselor umane. Preocuparea pentru adoptarea unor strategii și standarde profesionale menite să îndeplinească cerințele interesului public, pentru realizarea unor servicii publice la nivelul celor mai înalte standarde de performanta, reprezintă o problemă de mare actualitate. În acest context, managementul resurselor umane se materializează în plan aplicativ prin acțiuni și procese care, în măsura în care operează în mod coerent și convergent, pot garanta realizarea cu succes a obiectivelor individuale și colective ale personalului unei organizații. Aceste obiective și procese vizează în principal: planificarea resurselor umane, recrutarea, selectarea, integrarea personalului, pregătirea și perfecționarea profesională, evaluarea, interrelaționarea, siguranța si securitatea muncii.

            3.Comunicarea în cadrul organizației școlare este procesul prin care are loc schimbul de informaţii între indivizi prin utilizarea unui sistem comun de simboluri, semne sau comportamente. Comunicarea reprezintă un proces complex care are la bază reciprocitatea, existenţa unui scop, folosirea simbolurilor pentru transmiterea ideilor, ireversibilitate. Dacă privim comunicarea din punct de vedere al mecanicii sale, o putem defini drept „transmisie de informaţie de la o sursă la receptor”. Această definiţie pune accentul pe funcţia de transmitere ca fiind cea mai importantă, pe când un mesaj poate fi transmis către un receptor cu intenţia precisă de a-i afecta comportamentul. În majoritatea cazurilor manageriale, se aşteaptă ca managerul să modifice, să ghideze şi chiar să schimbe comportamentul celor cu care lucrează, în vederea executării activităţilor pentru atingerea obiectivelor propuse, cu alte cuvinte – „a acţiona eficient”. Procesul de comunicare este un instrument integrat managementului, dar şi un element important în construirea identităţii şcolii. Funcţiile organizaţionale ale comunicării sunt următoarele: · Controlul - să clarifice îndatoririle, să stabilească autoritatea şi responsabilităţile; · Informarea - să furnizeze baza deciziilor; · Coordonarea - să facă posibilă acţiunea comună eficientă; · Motivarea - să stimuleze cooperarea şi implicarea în atingerea obiectivelor; · Emoţională - să permită exprimarea trăirilor sentimentelor. În ultimii ani, în contextul dezvoltării conceptului de inteligență.

            Abilităţile-cheie necesare unei comunicări inteligente pot fi grupate în cinci categorii principale:

            1. abilităţi intrapersonale (a fi conştient de sine, a-ţi înţelege propriile emoţii şi a-ţi estima corect propriile sentimente şi idei care-i pot influenţa pe ceilalţi);

            2. abilităţi interpersonale (a înţelege sentimentele celorlalţi, a fi preocupat de ceilalţi şi a stabili relaţii emoţionale strânse);

            3. adaptabilitatea (capacitatea de a-ţi verifica propriile sentimente şi a le compara cu ale celorlalţi, de a-ţi modula sentimentele şi modul de gândire în raport cu ceilalţi, de a rezolva problemele ivite prin negocieri);

            4. strategii de management al stresului (abilitatea de a putea, pe timpul comunicării cu ceilalţi, să facă faţă stresului, să fie calm şi să-şi domine emoţiile puternice);

            5. factorii motivaţionali şi generali ai stării de spirit (capacitatea de a fi optimist şi a transmite acest sentiment, de a te simţi bine cu tine însuţi şi cu ceilalţi şi de a-i face şi pe ei să înţeleagă acest sentiment, de a fi mulţumit şi de a exprima verbal şi nonverbal această stare de spirit).

            4.Prezentarea conceptului de calitate  a educației

            Calitatea în educație devine o cerință stringentă pe fundalul schimbărilor apărute în economia de piață, în care prestatorii de servicii educaționale se confruntă cu o concurență tot mai redutabilă, iar beneficiarii, direcți și indirecți ai educației, sunt tot mai exigenți. De aceea managerii școlari trebuie să elaboreze o strategie pentru managementul calității educaționale și de consiliere, în concordanță cu strategia națională și europeană în domeniu. Conceptul de calitate este perceput diferit de către cei implicați și este influențat de numeroși factori(materiali, financiari, umani etc). De aceea , este necesară o etapizare a procesului educațional, în vederea măsurării cât mai exacte a calității fiecărui proces. Ceea ce înseamnă că managementul calității trebuie centrat pe procese și nu pe oameni, calitatea urmând să devină o responsabilitate atât a furnizorului, cât și a beneficiarului, dar și o atitudine mentală, un mod de viață al fiecărui participant, cât și a întregii instituții școlare. În acest sens, trebuie stabilite: · standarde, norme și indicatori de calitate pentru diferitele componente ale procesului educațional și de consiliere; · tehnici pentru controlul calității; · metode pentru rezolvarea situațiilor dificile, care afectează calitatea educațională. Calitatea procesului educațional poate fi regăsită în: · calitatea unității școlare(modul cum resursele umane și materiale corespund standardelor); · calitatea serviciilor educaționale oferite, este în directă corelație cu modul în care structurile organizatorice ale școlii realizează obiectivele educaționale stabilite; · calitatea procesului educațional de instruire și educare a elevilor, ține de modul care resursa umană înțelege și aplică curriculumul, diversitatea și modernitatea metodelor de predare, evaluare, consiliere utilizate.

            5. Descrierea strategiilor și stadiilor de carieră

            Strategiile de carieră îşi propun anticiparea problemelor şi planificarea pe termen lung.Câteva din aceste strategii sunt:

            A. Cunoaşte-te pe tine însuţi – şi care propune o analiză atentă a orientării carierei, a punctelor slabe/tari, a locului în companie.

            B. Cunoaşte-ţi mediul profesional – cunoscând mediul, problemele economice, companiile competitoare, se pot anticipa atât evenimentele neplăcute cât şi ocaziile. Urmărind semnalele din domeniul de activitate şi culegând un permanent feed-back nu poţi fi luat prin surprindere.

            C. Îngrijeşte-ţi reputaţia profesională – înseamnă să îţi evidenţiezi abilităţile şi realizările, tot ceea ce te individualizează, ce demonstrează calităţi speciale, posibilitatea de a investi şi capacitatea de a finaliza proiecte.

            D. Rămâi mobil, vandabil, mereu în evoluţie – înseamnă să urmăreşti corespondenţa între competenţele personale şi cele căutate pe piaţa forţei de muncă, a celor uşor transferabile.

            E. Fii atât specialist, cât şi generalist – trebuie dezvoltat un domeniu de expertiză, de specialitate, dar trebuie păstrată o anume flexibilitate şi nu trebuie să te plafonezi. Stăpânirea unui domeniu foarte restrâns te face inflexibil şi vulnerabil.

            F. Documentează reuşitele proprii – înseamnă să poţi oferi dovada a ceea ce ai realizat, rezultatele şi realizările identificabile sunt mai valoroase în piaţa forţei de muncă.

            G. Pregăteşte întotdeauna un plan de rezervă şi fii gata să acţionezi – care se leagă foarte bine cu celelalte indicaţii de a fi mereu activ.

            H. Menţine-te în formă financiară şi psihică – înseamnă să ai mereu asigurată o bază, un confort şi un echilibru în plan psihic şi material.

            Aceste strategii privesc pe individ; de cealaltă parte se af1ă organizaţia care trebuie să se preocupe atât de nevoile sale interne, cât şi de cariera angajaţilor.

Putem defini stadiile carierei ca tipare generale ale progreselor, obligaţiilor esenţiale şi schimbărilor din activităţile rolului profesional.

            Aceste stadii succesive sunt :

            • explorarea,

            • stabilizarea,

            • avansarea,

            • menţinerea,

            • finalul carierei.

            Explorarea reprezintă confruntări între viziunile nerealiste formate în adolescenţă şi lumea reală. Individul cunoaşte şi alege din rolurile explorate. În acest timp îşi descoperă şi dezvoltă talente, abilităţi, interese, valori. Este un moment important în formarea identităţii profesionale şi alegerii unui domeniu. Câteva din elementele importante în această perioadă sunt: reţeaua socială, mentorul, discipolul. Reţeaua socială este grupul de colegi care oferă feed-back şi informaţii generale despre organizaţie şi activităţi. Mentorul este o persoană mai în vârstă din organizaţie şi care joacă un rol 25 important pentru cel af1at la începuturile carierei.

  • Stabilirea conceptelor de proiect și de management al proiectului

Managementul proiectului este o ramură specializată a managementului, apărută la jumătatea secolului XX pentru coordoanarea și controlul activităților complexe din industria modernă, unde investitorii doreau ca proiectele lor să înceapă cât mai repede și să fie conduse eficient, astfel încât, să-și recupereze repede investițiile. Deși a apărut în Statele Unite ale Americii, managementul proicetului a fost preluat rapid și în Europa, primele încercări aparținând unui institut din Marea Britanie – The Chartered Institude of Building, care alături de alte organizații, cum ar fi Institutul pentru Managementul Proiectelor, a format un organism de certificare a managerilor de proiect și a programelor de formare în domeniu. Tot la nivel european s-au elaborat proceduri privind calitatea în domeniul managementului proiectului, proceduri concentrate în documentele Organizației Internaționale de Standardizare. Premisa de la care pornește managementul proiectului are în vedere un aspect fundamental și anume că eficiența organizațională depinde de gradul de asimilare a noului și de exploatare a potențialului de creativitate a membrilor unei organizații. Managementul de proiect a fost conceput în vederea soluționării unor probleme complexe, dar definite precis, cu un puternic caracter inovațional, care implică reunirea pe o perioadă determinată, într-o echipă distinctă condusă de un manager de proiect, a diverși specialiști din cadrul organizației și din afara acesteia. De-a lungul timpului, în managementul proiectului au fost incluse proceduri de gestionare eficientă a resurselor, aria documentelor și a sarcinilor administrative, logica decizională, managementul financiar, precum și metode și tehnici de management clasice adaptate corespunzător condițiilor mediului actual. Managementul proiectelor cuprinde practic elemente din toate sferele managementului. După 1989, managementul proiectelor s-a dezvoltat mult, cuprinzând aspecte diverse ale socioculturalului, mai ales datorită noilor politici orientate către Uniunea Europeană. Proiectul își propune realizarea unei schimbări, numai că producerea acesteia trebuie să fie un proces ce beneficiază de existența unei viziuni, care să organizeze întreaga intervenție pentru atingerea obiectivelor, de existența unor abilități ale membrilor organizației școlare în domeniul derulării proiectelor, de existența resurselor necesare pentru producerea schimbării și, poate în primul rând, de existența unei planificări a întregii activități pe toată perioada proiectului. Proiectul este caracterizat de un efort temporar pentru crearea unui produs sau serviciu cu caracter de unicitate. Proiectul constă într-un set de activităţi bine selectate, care folosesc resurse 27 (timp, bani, oameni, materiale, energie, spaţiu, aprovizionări, comunicaţii, calitate, risc, etc.) pentru atingerea obiectivelor predefinite.

            Proiectul este caracterizat de un efort temporar pentru crearea unui produs sau serviciu cu caracter de unicitate. Proiectul constă într-un set de activităţi bine selectate, care folosesc resurse (timp, bani, oameni, materiale, energie, spaţiu, aprovizionări, comunicaţii, calitate, risc, etc.) pentru atingerea obiectivelor predefinite.

            Triunghiul proiectului: Gradul de complexitate a unui proiect este dat de numărul sarcinilor presupuse a fi îndeplinite, de numărul şi intensitatea constrângerilor care apar pe parcursul desfăşurării sale.

            Orice proiect depinde de trei factori:

            - Timp, necesarul de timp aşa cum este el reflectat de planificarea iniţială a proiectului.

            - Bugetul proiectului, bazat pe costul resurselor necesare.

            - Obiectivele, scopurile proiectului şi activităţile cerute de punerea lui în practică.

            Aceşti termeni definesc „triunghiul” proiectului. Modificarea oricăruia dintre ei determină schimbarea celorlalţi doi. Managementul proiectelor este ansamblul de activităţi referitoare la atingerea cu succes a unui grup de obiective. Acesta include planificarea, programarea şi susţinerea desfăşurării activităţilor cuprinse în proiect. Managementul proiectelor: procesul de conducere a unui proiect care necesită aplicarea planificării, construirea echipei (team-building), comunicarea, controlul, luarea deciziilor şi competenţe de finalizare a proiectului, principii, instrumente şi tehnici.

Bibliografie:

    MEdC – Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei -  Management educaţional pentru instituţiile de 

     învăţământ - Bucureşti, 2001

  1. Colecţia Educaţia 2000+ Şerban Iosifescu – Elemente de management strategic şi proiec-

    tare –Corint, Bucureşti, 2000.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *