ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



A CÂNTA

Prof. Frunză Andreea-Georgiana

Disciplina predată: Limba şi literatura română

Şcoala Gimnazială "Prof. Ion Vişoiu" Chitila, judeţul Ilfov

Verbul a cânta, a cărui etimologie vine din lat. cantāre, formează o mare clasă semantică de cuvinte în limba română.

În lucrarea de faţă mi-am propus să arăt evoluţia şi inventarul mare de cuvinte nou formate, pornind de la a cânta.

Termenul are, conform DEX 2009, următoarele sensuri: folosit intranzitiv şi tranzitiv: a emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale; expr. joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul; despre păsări, insecte etc.- a scoate sunete caracteristice speciei;  a scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri; folosit tranzitiv sau fam. a îndruga, a înșira vorbe goale.       

Un cuvânt de bază are trei trepte: familia  lexicală  propriu-zisă (cea  internă şi  alcătuită  din componente analizabile), familia lexico-etimologică (alcătuită din  componente externe şi  mixte,  adică  împrumutate  sau obţinute  prin  calc  lingvistic) şi familia  etimologică (are ca punct de plecare o  rădăcină  comună  reconstituită   în  alte  familii  de  limbi).

Familia  lexicală reprezintă  totalitatea  unităţilor lexicale  create  în  interiorul  unei  limbi prin mijloace  interne  şi  care  se  raportează,  direct  sau  în  etape  succesive,  la  un  cuvânt  radical neanalizabil  din  punct  de  vedere  lexical (Moroianu 2012: 133).

În DELR: 2003 apar următoarele cuvinte derivate de la a cânta: cântare; ar. cântat ; cântător  + cântătoare (Biblia 1688, Esdra II, 66); cântători (alb. kantetur); bucov. trans. cântătură; cântăreţ, cântăreaţă  (vfr. chanteresse).

 În DELR, 2003: 80 se regăsesc explicate câteva cuvinte care fac parte din familia lexicală a verbului cânta, pe care le voi reda mai jos.

Cântat, sb. n. "chant"/ comp. ar. cântată/ < CANTATUS, -UM/ sp. cantado.

Încânta, vb. "enchanter, charmer, ravir" < INCANTARE/ rtr. inchanter; it. incantare; sard. log. inkantare; fr. enchanter; prov. cât. sp. port. encantar/ încântător "charmant, ravissant" (comp. fr. enchanteur; sp. encantadero); încântătură"enchantement, charme" lamentation" (Tocilescu, Mat. 1552).

Descânta, vb. "conjurer, exorciser, détourner par des enchantements, faire guérir par des enchantements"/ megl. discantari; ar. discîntare/ DIS-CANTARE (comp. excantare "faire venir ou evoquer par des enchantements)"/; descântător "conjurateur, exorciseur"; descântătoare, descântătoreasă "femme qui exorcise, qui fait guérir par des enchantements; descântătură, ar. discîntîtura (Dalametra) "incantation, formule d'exorcisme".

Cântec, sb. n. "chanson"/ megl. contic; ar. cîntic; lat. canticum, cantica, -am. Der. dim.: cântecel, cântecaş,  cântecuţă (Lex. Bud.) , descântec

Cuvântul moştenit din latină este vb. a cânta. Familia lexicală a verbului a cânta este bine reprezentată, iar un rol important în formarea noilor cuvinte îl au afixele.

Se poate observa o mare productivitate a derivatelor cu sufixe, de la forma de infinitiv a  verbului a cânta: cântare, cântător, cântătură, cântăreţ, cântăreaţă. Sub  cuvântul radical moştenit apar  creaţii  interne  primare  ( analizabile -  derivate): cântat/a, cântăreţ/ cântăreaţă, cântător/ cântătoare, cântătoraş, cântătură.

 Cuvinte cu acelaşi radical, dar cu altă intrare în dicţionar sunt descânta şi cântec, amândouă fiind, de asemenea, moştenite din latină, precum se poate observa. De la descânta s-au format câteva derivate cu sufix, precum descântător, descântătoare, descântătoreasă, descântătură.

În Dicţionarul Etimologic al Limbii Române 2015, vb. a cânta este descris etimologic astfel:

Fam.: cânt s.n. "cântec; parte a unui poem epic sau didactic", după fr. chant; cântat s.n. (abstr.)/ lat. cantatus; ar. cântată s.f. "cântat"; cântăreaţă s.f., adj.; cântăreţ s.m., adj., "artist care cântă; (în sintagma ~ la biserică) cantor, dascăl; care cânta frumos", cântător, -oare adj., s.m.,s.f.pl., în expr. pe la ~ "la cântatul cocoşilor"; ar. cântatoraş s.m. "cocoş" <-- cântător; cântătură s.f. "tânguire, bocet:; cântec s.n. "melodie interpretată vocal, cântare/ lat. canticum; cântecaş s.n. (dim.); canteca s.f. (Trans) "cântec"/ lat. cantica; cântecea s.f. (dim.) <-- cântecel, prin substit. sufixului; cântecel s.n. (dim.), var. cânticel <-- cântec; cânteciune s.f. (înv.) "cântare"; cântecuţă s.f (dim.; Trans.); ar. cantica vb. "a cânta cântece de leagăn" ; descânt s.n. "descântec" <-- descântec; descânta <*lat.discantare sau <-- cânta/ <--incanta, cu substit. prefixului ; descântat s.n.<-- descânta; descântătoare s.f. <-- descânta; descântător s.m. "persoană care descântă"  <-- descânta; descântătoreasă  <-- descântător; descântătură s.f. "descântec" <-- descânta; descântec s.n. "descântare; formulă magică în versuri, însoţită de gesturi, cu care se descânta, var. discântec, discântic <-- cântec, după descânta; descânteca s.f. (Buc.) "descântec" refăcut din pl. descântece al lui descântec; mr. ducantari vb "a termina de cântat"; preacânta " a preamări"  <-- cânta, după slavon. prepevati; mr. pricantari vb. "a cânta din nou"; răscântător adj. (rar) "care cânta din nou" <-- răscânta.

CF. canto, canţonă, încânta, şansonetă.

În Dicţionarul Universal al Limbii Române apare cuvântul cânt, care este derivat regresiv de la cânta, fiind un sinonim al lui cântec. Tot aici, apar menţionate câteva expresii cu verbul a cânta: a cânta cuiva în strună, a-i cânta (cuiva) cucul în faţă. Se remarcă derivate direct de la a cânta, precum cânt (derivare regresivă), cântat/ă, descânta (care are o etimologie incertă: este provenit din lat.*discantāre sau din cânta <- încânta, prin substituţia prefixului). Alte cuvinte care au legătură semantică cu a cânta s-au format de la derivatele directe ale acestuia: de ex. cuvintele cu sufix diminutival de la cântec - cântecaş, cântecel, cântecă. De la descânta sunt formate următoarele derivate cu sufix: descântătoare, descântător, descântătoreasă, descântătură, descânteca, descântecă.

Între cântecea şi cântecel este realizată o relaţie de sinonimie diminutivală. Ele sunt dublete derivate sufixale, iar odată cu schimbarea sufixului se schimbă şi genul substantivului.

Canto (din it. canto < lat. cantus) şi cantus s.n. " melodie liniară simplă, pentru voce sau instrument, cu rol predominant în expresia unei compoziţii muzicale " (din lat. cantus) sunt dublete etimologice, în care fiecare dintre componente provine din aceeaşi limbă.

Șansonetă, care semnifică conform DEX 2009 o scurtă compoziție muzicală pentru voce, proprie muzicii franceze, de origine populară, cu conținut sentimental sau glumeț (uneori frivol) provinedin fr. chansonnette.

Manifestarea etimologiei multiple interne se poate vedea în cadrul formei cântătură, care se poate deduce fie de la vb. a cânta, fie de la forma de participiu cântat.

În concluzie, verbul a cânta formează o mare familie lexicală de termeni, unii formaţi intern., alţii împrumutaţi sau  proveniţi pe cale etimologică, precum am arătat în rândurile de mai sus.

BIBLIOGRAFIE

Dicţionarul etimologic al limbii române (DELR), vol. II (C), Bucureşti, Editura Academiei Române, 2015.

Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane (DOOM), editia a II-a, Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2010.

Dublete etimologice lexicale exclusiv neologice, Cristian Moroianu, art. publicat în  „Studii şi cercetări lingvistice”, Bucureşti, 2004.

Micul Dicţionar Academic (MDA), vol. I(A-C), Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2011.

Noul Dicţionar Universal al Limbii Române, Bucureşti, Editura Litera Internaţional, 2008.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *