ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Instanţe narative şi tehnica narativă din Patul lui Procust, de Camil Petrescu

 Prof. Frunză Andreea-Georgiana

Disciplina predată: Limba şi literatura română

Şcoala Gimnazială "Prof. Ion Vişoiu" Chitila, judeţul Ilfov

Instrumente teoretice

Lucrarea de faţă cuprinde două părţi. Prima parte reprezintă un studiu teoretic despre retorica prozei şi instanţele narative, iar cea de-a doua parte este o scurtă analiză a acestora în Patul lui Procust de Camil Petrescu.

În ceea ce priveşte parcursul istoric al retoricii, Aristotel este cel care a făcut distincţia între retorică (arta strategiilor de persuasiune) şi poetică (arta imitatiei- mimesis- sursa de manifestare a emoţiilor intense). În Evul Mediu şi în Renaştere, retorica era considerată arta elocvenţei, iar poezia, "instanţa superioară a acesteia". În secolul al XIX-lea, retorica a căzut în dizgraţie, iar în ultima parte a secolului al XX-lea a renăscut.

Epicul ca gen formează, potrivit lui Marino, totalitatea speciilor şi formelor narative. El este perceput şi ca o esenţă, ca un mod de a fi. Epicul ca mod se caracterizează prin prezenţa unor mărci specifice, cum ar fi prezenţa naraţiunii (Tiutiuca, 2005: 182). De asemenea, epicul se defineşte prin dinamicitate, prin condiţionarea de faptă, prin întâmplare sau personaj. Condiţia obligatorie a epicului este aceea de a integra unitar relatarea unei succesiuni de secvenţe narative, de interes uman (Tiutiuca, 2005: 183).

Instanţele naraţiunii sunt situate pe patru planuri, conform lui Schmid ,1979 (Lintvelt, 1994: 25):

1.autor concret - cititor concret

2. autor abstract - cititor abstract

3. narator fictiv - naratar fictiv

4.actor- actor

Autorul concret este creatorul real al operei literare şi cel care adresează  un mesaj literar cititorului concret (Schmid, 1973: 14). Cei doi nu aparţin operei literare. Pentru descifrarea mesajului, cititorul trebuie să dispună de codul estetic, moral, social, ideologic al autorului.

Autorul concret produce o proiecţie literară despre sine, adică un al doilea eu (Tillotson), un autor implicit (Booth) sau abstract (Schmid), alături de imaginea unui cititor implicit (Booth) sau abstract (Schimd) (Lintvelt, 1994: 26). Autorul implicit este, după opinia lui Booth (1976: 56) suma propriilor sale alegeri. Spre deosebire de autorul şi cititorul concret, autorul şi cititorul abstract fac parte din operă literară, dar fără a fi reprezentaţi direct (Lintvelt, 1994: 26). Conform lui Schmid (1973: 31), autorul abstract constituie sensul de ansamblu al operei literare, iar cititorul abstract este văzut ca o imagine a destinatarului presupus de operă literară şi a receptorului ideal. Autorul îşi creează cititorii, la fel cum îşi creează personajele (Henri James). Autorul abstract conturează universul ficţional căruia îi aparţin naratorul fictiv şi cititorul fictiv, naratorul fictiv fiind cel care comunică lumea narată cititorului fictiv (Schmid, 1973: 14, 25-30).

Naratorul este cel care îşi asumă obligatoriu actul narativ şi nararea unei povestiri naratarului, precum menţionează Lintvelt (1994: 43).

Instanţa tipică a textului narativ literar este naratorul (Lintvelt, 1994: 32). Autorul abstract creează universul operei literare căruia îi aparţin naratorul fictiv şi cititorul fictiv (Schmid, 1973: 63). Naratorul fictiv comunica cu lumea narată cititorului fictiv/ naratarului (Lintvelt, 1994: 32).

În ceea ce priveşte termenul de personaj, el provine din fr. personnage şi semnifică un om transfigurat artistic şi implicat în acţiunea relatată; aşadar el este rodul imaginaţiei creatoare a scriitorului.  Naratologic, el apare caracterizat în diferite moduri: la Boris Tomasevski, e un fir conducător, la Rene Wellek şi Austin Waren, personajele iau în mâna lor firul povestirii, ducând-o spre un deznodământ diferit de cel conceput iniţial de romancier (Tiutiuca, 2005: 190).

Aplicaţie

Lucrarea va fi îndreptată spre analiza instanţelor narative din romanul lui Camil Petrescu, Patul lui Procust, apărut în anul 1933.

Camil Petrescu este recunoscut de critica literară drept unul dintre întemeietorii romanului românesc de investigaţie a conştiinţei umane. El este cel care a indus în cititor atmosfera de febră şi luciditate a conştiinţei care întreabă şi se întreabă, judecă şi se judecă, cunoaşte şi se autocunoaşte (Creţu, 1982: 287).

Din punctul meu de vedere, asumarea actului narativ şi autenticitatea prin care se remarcă romanul lui Petrescu, se reflectă în propriile opinii ale acestuia: Orice aş face eu, nu pot descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi (Petrescu, 1971: 313).

Ceea ce rămâne remarcabil la autor este tendinţa de a restructura tehnica şi perspectiva narativă. El utilizează, în romanul Patul lui Procust, modalitatea multiperspectivistă, prin care urmăreşte să exprime descentrarea autorului şi înlocuirea acestuia cu unul sau mai mulţi naratori (Manolescu, 2010: 364). Prin abordarea tehnicii pluriperspectivismului, romanul lui Camil Petrescu a fost deseori asemănat, de către critica literară, cu romanul Ulyse de James Joyce.

În romanul Patul lui Procust sunt prezentate două mărturisiri ale unor personaje diferite, cu referire la acelaşi eveniment, la care se adaugă scrisorile doamnei T. către autorul convenţional, jurnalul lui Fred Vasilescu (care conţine scrisorile lui George D. Ladima către Emilia), epilogul relatat de Fred şi un alt epilog al autorului convenţional. Aşadar, perspectiva narativă se realizează prin intermediul mai multor personaje, precum Fred Vasilescu, G.D. Ladima, doamna T., Emilia Răchitaru etc., dar şi prin intermediul autorului protagonist. Autorul convenţional apare doar în subsolul paginilor, încă din incipitul textului, explicând anumite pasaje: Aceste „mustrări”, făcute numai din prietenie, n-aveau nici un accent deosebit şi erau mai mult efectul unei nedumeriri pe care scrisorile care urmează e drept că au împrăştiat-o (Petrescu, 2010). El este un exponent al orizontului lingvistic, al unor aprecieri în privinţa autorului (Bahtin, 1982: 590). În conturarea acestor personaje care constituie mai multe voci narative, este utilizată antiteza, un important procedeu stilistic: doamna T. faţă de Emilia şi Fred faţă de Ladima  (Cebotari, 2016: 19).

Potrivit lui Grati (2009: 49), Patul lui Procust urmează tehnica numită psihologie experimentală, expresie narativă în care experimentatorul provoacă pacientul la confesiune, el rămânând doar un observator neutru.

Fiecare personaj narator relatează evenimentele, adăugând explicaţii despre timp, loc şi modalitatea acestora. Perspectiva este denumită de Jean Pouillon şi Tzvetan Todorov viziune avec, împreună cu, căci naratorul cunoaşte tot atât cât ştiu şi personajele. Genette numeşte această tehnică focalizare internă (Cebotari, 2016: 20).

Fred Vasilescu, doamna T. şi autorul sunt câteva poziţii de cititor propuse de text, nişte cititori complecşi, cu o abilitate rară de analiză şi interpretare (Fărmuş, 2013: 120). Aşadar, ei sunt cititori, scriitori şi interpreţi, iar cititorul implicit al romanului ar trebui să fie, conform lui Fărmuş (2013: 121) unul avizat, un bun interpret, capabil de o lectură profundă.

Voi încheia cu un citat celebru de- al lui Culler (2003) care spune că A interpeta o operă înseamnă a spune povestea citirii ei. Prin acesta se înţelege că o operă are mai multe căi prin care cititorul poate pătrunde în universul ficţional, lucru pe care îl putem observa şi în creaţia lui Camil Petrescu.

BIBLIOGRAFIE

Bahtin, M., Probleme de literatură şi estetică, traducere de Nicolae Iliescu şi prefaţă de Marian Vasile, Editura Univers, Bucureşti, 1982.

Booth, Wayne C., Retorica romanului, traducere de Alina Clei şi Ştefan Stoenescu, prefaţă de Ştefan Stoenescu, Editura Univers, Bucureşti, 1976.

Cebotari, Diana, Tehnica punctului de vedere, in "Philologia", nr. LVIII, Chişinău, 2016.

Creţu, N., Constructori ai romanului. Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1982, p. 287.

Culler, Jonathan, Teoria literară, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2003.

Fărmuş, Ioan, Privind înapoi, cititorul: Ipostaze ale lectorului în proza românească, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2013.

Grati, Aliona, Patul lui Procust de Camil Petrescu: expresie romanescă a cunoaşterii de sine prin raportare la celălalt, în "Revista de Lingvistică şi de Ştiinţă Literară", nr. 3-4, Chişinău, 2009.

Lintvelt, Jaap, Încercare de tipologie narativă. Punctul de vedere, traducere de Angela Martin, studiu introductiv de Mircea Martin, Editura Univers, Bucureşti, 1994.

Manolescu, N., Vanităţi rănite. Prefaţă la cartea: Petrescu Camil. Patul lui Procust, Editura Jurnalul Naţional, Bucureşti, 2010.

Petrescu, Camil, Teze şi antiteze. Eseuri alese, Editura Minerva, Bucureşti, 1971, p. 313.

Petrescu, Camil, Patul lui Procust, Editura Jurnalul Naţional, Bucureşti, 2010.

Tiutiuca, Dumitru, Pentru o nouă teorie literară, Editura Timpul, Iaşi, 2005.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *