ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



EMOȚIILE LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Prof. Înv. Preșcolar Pohoață Iuliana-Gabriela

Grădinița cu Program Prelungit ,,Paradisul Piticilor” Gura Humorului, Suceava

Vârsta preșcolară constituie o perioadă destul de lungă în care se produc însemnate schimbări în viața afectivă a copiilor. Emoțiile și sentimentele preșcolarului însoțesc toate manifestările lui, fie că este vorba de jocuri, de cântece sau de activități educative . . Educatorul poate să sprijine dezvoltarea emoțională a copilului prin diferite comportamente.

1.      Ce sunt emoțiile?

Sroufe (1997) definește emoțiile ca fiind reacții subiective la experiențe, asociate cu modificări fiziologice și de comportament.

,,Emoția este un set complex de interacțiune între factori subiectivi și obiectivi, mediate de sisteme neuronale care pot: (a) să dea naștere la experiențe afective, ca sentimente de plăcere sau neplăcere; (b) să genereze procese cognitive( aprecieri, procese de etichetare); (c) să conducă la un comportament care este adesea expresiv și adaptativ,, (Kleinginna și Kleinginna apud Boncu, Nastas, 2015).

În concepția lui A. Cosmovici (1996, p.224), emoțiile reprezintă stări afective, de scurtă durată, care traduc un specific al relațiilor individului cu un obiect sau o situație, deci, au un caracter situațional.Ele pot să fie declanșate de o situație reală sau de una imaginară, de o intensitate vagă, mijlocie, dar și foarte mare, tulburând intregul organism. H. Wallon afirmă că emoțiile urmează matrițele sociale, prezentând totodată și modele de bipolaritate.

Emoțiile constituie evaluări sau judecăți pe care le facem asupra lumii. Emoția implică evaluare din partea subiectului cu privire la semnificația unui eveniment sau a unei situații( Roco, 2004).

Sentimentele și emoțiile, considerate piatra de temelie a personalității, reflectă relația dintre om și evenimente sau obiecte care acționează asupra lui. Bucuria, tristețea, supărarea, entuziasmul, furia, mânia sunt forme diferite ale atitudinii subiective ale omului față de realitate, stări emoționale sau afecte. Prin intermediul acestora oamenii reflectă realitatea într-un mod cu totul diferit de cum se desfășoară restul proceselor de cunoaștere (Golu, 2015).

Sintetizând se poate observa faptul că există o distincție în ceea ce privește emoțiile. În unele cazuri stările afective pot fi spontane, luând forma afectelor, iar în alte situații sunt mai complexe, având un caracter conștient, implicând fie o reacție fiziologică, fie o reacție psihologică. Din punct de vedere psihologic, emoția afectează atenția, iar din punct de vedere fiziologic, emoția controlează răspunsurile la anumite situații incluzând expresia facială,  tonul vocal, sistemul endocrin.

2. Caracteristicile dezvoltării emoționale la preșcolari

Perioada de dezvoltare dintre 3 și 6 ani numită și preșcolaritate, aduce importante modificări în plan psihic. În această perioadă se dezvoltă limbajul și abilitățile emoționale(Duță, 2013).

De la 3 la 4 ani

În perioada preșcolară mijlocie, considerată perioada de aur a copilăriei, jocul devine de prim rang în viața copilului. Această perioadă se caracterizează printr-o dezvoltare impetuoasă a imaginației, creativității și o creștere evidentă a sociabilității copilului.

În jurul vârstei de 3 ani, dispunând de conștiința de sine și de cunoștințe referitoare la regulile, standardele acceptate și scopurile societății, copiii își evaluează mai bine dorințele, gândurile, planurile, modul de acțiune, în comparație cu ceea ce este considerat adecvat din punct de vedere social. Emoțiile  de autoevaluare, precum: mândria, rușinea și vinovăția, apar ca urmare a conturării  conștiinței de sine și a acumulării de cunoștințe cu privire la  stadardele societății (Lewis apud Papalia, 2010).

De la 4 la 5 ani

Odată cu creșterea și dezvoltarea copiilor, asistăm la o perfecționare și îmbogățire a repertoriului de stări emoționale și a modalităților de exteriorizare a  acestora: tristețe, bucurie, neplăcere, furie, interes, teamă, dezgust, surpriză etc. ( Golu. F, 2015).

În același timp, spre 5 ani stările afective ale copilului sunt mai puternice și au o rezonanță prelungită. Preșcolarul are emoții numeroase și tot mai variate. Există o axă afectivă foarte puternică ce acționează în perioada preșcolară. Această axă leagă adultrismul (admirația și dorința de a fi ca adulții) de tendința tot mai puternică de independență. Sentimentele social-morale se dezvoltă în relațiile copilului cu cei din jurul său, fiind strâns legate de sociabilitate și generalizarea sentimentelor de admirație, atașament, dragoste, respect. Această generalizare se manifestă prin sentimente de intoleranță la ceea ce este incorect, neadevărat, sentimentul de drept și dreptate, de corectitudine, solidaritate etc.( Șchiopu, Piscoi, 1918).

În această perioadă interiorizează regulile și se supun cu ușurință lor, ceea ce înseamnă că reglarea emoțională se realizează mai ușor. Copiii încep să aplice singuri strategii de reglare emoțională precum: precizarea unor soluții adecvate la problemele cu care se confruntă, minimalizarea sau raționalizarea.

De la 5 la 6 ani

Dezvoltări spectaculoase în plan intelectual, dezvoltarea memoriei și a limbajului este observabilă cel mai mult în perioada preșcolarității mari. Se înregistrează o creștere a capacității de adaptare la mediu, se dezvoltă repertoriul trăirilor emoționale, acestea capătă durabilitate și caracter mai stabil. În etapa preșcolarității mari emoțiile nu sunt doar denumite ci se caută o explicație cauzală a lor. Copiii pot identifica acum emoții variate precum încântarea, frustrarea, îngrijorarea, preocuparea, urmărind expresiile feței și comportamentele nonverbale specifice fiecărei emoții. Tot în această perioadă apar și trăiri emoționale complexe precum mândria, rușinea, vinovăția și jena. . În perioada preșcolarității mari copiii sunt tot mai capabili să discute, să reflecteze și să învețe despre propriile experiențe emoționale și ale altora (Duță, 2013).

3. Definirea conceptelor de inteligență emoțională și competență emoțională

Termenul de ,,inteligență emoțională” a fost folosit pentru prima dată într-un articol din anul 1990 de către psihologii Peter Salovey și John Mayer. ,,Noi definim inteligența emoțională ca o componentă a inteligenței sociale care implică abilitatea de a controla propriile sentimente și sentimentele celorlalți, capacitatea de a face diferența între ele, precum și  folosirea acestor informații pentru ghidarea propriului mod de gândire și a propriilor acțiuni” ( Emotional Intelligence, 1990).

Goleman (2018), susține faptul că prima ocazie de a forma elemente de inteligență emoțională apare în primii ani ai vieții copilului, deși această capacitate continuă să se formeze de-a lungul anilor de școală. Abilitățile emoționale pe care copiii le dobândesc ulterior în viață se bazează pe emoțiile trăite în primii ani.

Goleman (2018), susține faptul că prima ocazie de a forma elemente de inteligență emoțională apare în primii ani ai vieții copilului, deși această capacitate continuă să se formeze de-a lungul anilor de școală. Abilitățile emoționale pe care copiii le dobândesc ulterior în viață se bazează pe emoțiile trăite în primii ani.

Competența emoțională este definită drept capacitatea de a recunoaște și interpreta emoțiile proprii și ale celorlalți, precum și abilitatea de a gestiona adecvat situațiile cu încărcătură emoțională.

Ștefan Catrinel A. (2010) susține faptul că dezvoltarea competențelor sociale și emoționale își are originea în perioada preșcolară, aceasta fiind o perioadă de achiziții fundamentale în plan emoțional, social și cognitiv.  Aceasta reprezintă perioada cea mai indicată pentru dezvoltarea și optimizarea competențelor emoționale și sociale esențiale necesare adaptării în viața adultă.

Competențele  emoționale sunt ușor de observat și monitorizat la copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani.  Acest lucru este posibil datorită comportamenului manifestat de către aceștia. Pentru a putea eticheta copilul ca fiind dezvoltat ,,normal” este necesară analiza comportamentelor pe care copilul le dobândește în anumite intervale de vârstă.

Învățarea anumitor comportamente este dependentă nu numai de capacitățile copilului, ci și de modul în care adulții din imediata apropiere favorizează sau din contră blochează dezvoltarea emoțională și socială. Atitudinile, comportamentele și valorile promovate în mediul în care trăiește copilul influențează în mod direct comportamentul copilului.

Abilitatea de a recunoaşte expresiile emoţionale reprezintă un fundament pentru achiziţia ulterioară a unor informaţii suplimentare despre emoţii, precum cauzele şi consecinţele emoţiilor, manifestările lor cele mai subtile, regulile sociale privind emoţiile şi etichetele emoţionale utilizate în limbajul la care copilul este expus.Indivizii pot identifica o anumită emoţie datorită unor indici precum tonul vocii şi expresia facială.

Educatorul, prin activitatea didactică este dator să modeleze comportamentul adecvat al copiilor, în special în situații de încărcătură afectivă negativă. Consecințele anumitor reacții emoționale îi determină pe copii să înțeleagă faptul că unele sunt dezirabile iar altele nu. De asemenea ei învață faptul că emoțiile indezirabile se pot controla sau înlocui cu alte emoții potrivite contextului. Achiziționarea abilităților de reglare emoțională precum și înțelegerea relației dintre emoție și consecințele acesteia permit copilului să exprime emoții adecvate în diferite contexte.

4.Consecințele dezvoltării insuficiente a competențelor emoționale

Copiii care prezintă deficiențe la nivelul competențelor emoționale riscă să dezvolte probleme serioase, atât în timul copilărie, al adolescenței, cât și al vieții adulte, într-o serie de domenii precum: sănătatea mentală, dezvoltare cognitivă, pregătirea pentru școală.

Din păcate insuficienta dezvoltare a competențelor emoționale are impact asupra dezvoltări sociale. Competența socială se referă la abilitatea copiilor de a forma relații sociale cu ceilalți copii și cu adulții din viața lor.

Pe termen scurt, copiii care au abilități sociale slab dezvoltate prezintă de cele mai multe ori dificultăți în urmărirea instrucțiunilor educatoarei,nu se pot concentra în cadrul activităților și,  în consecință, nu realizează cu succes sarcinile de la grupă. Pe termen lung, aceste  ,,lipsuri ” au consecințe negative asupra adaptării la cerințele școlare care pot conduce la probleme mult mai grave, cum ar fi absenteismul și abandonul școlar. Problemele de sănătate mentală se pot manifesta în adolescență sub forma tulburărilor de comportament și a delicvenței juvenile asociată cu dependența de alcool sau droguri.

Bibliografie:

  1. Boncu, Nastas, 2015, Emoțiile complexe, Polirom, Iași.
  2. Golu, F., 2010, Psihologia dezvoltării umane, București, Editura Universitară.
  3. Golu, F., 2015, Manual de psihologia dezvoltării, Polirom, Iași.
  4. Șchiopu, U., Piscoi, V., 1918,  Psihologia generală și a copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *