ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



STUDIU PRIVIND ROLUL BUNICILOR ÎN EDUCAȚIA NEPOȚILOR

Prof. Năstac Elena

Școala Gimn. „Mihail Armencea” Mun. Adjud, Vrancea

          Încercând o inspectare a literaturii psiho-pedagogice, observăm că nu prea găsim referiri la acest factor al educației. Nu există o tematizare în sensul menționat – cu excepția literaturii, a celei memorialistice, îndeosebi. Cazuistica în speță merită a fi semnificată nu numai din perspectivă estetică sau sociologică, ci și pedagogică.

Trebuie spus că la nivelul abordării literar-artistice, bunicii sunt invocați cu multă efuziune afectivă. Dând la parte această aură mitică, să încercăm o conturare a prezenței lor și din punct de vedere educațional.

           În raport cu părinții, bunicii reprezintă terțul, a treia cale, o instanță suplimentară, recurentă, de refugiu, de obicei mult mai disponibilă și generoasă (oferă atenție, bomboane, un bănuț…). Bunicii nu stau prea mult pe gânduri, ei satisfac cam toate doleanțele (și sunt pe placul) nepoților. Din anumite puncte de vedere, structurile lor intelective și modul de a vedea lucrurile se apropie, sunt rezonante: copiii le achiziționează, le amplifică; la bunici acestea se decantează, se rafinează, se elasticizează („dau în mintea copiilor”, cum ar zice unii). Între ei, apar mici complicități sau „vinovății” în educație; nu ar fi rău să reflectăm la aceste escapade paideice, care, cu înțelepciune și iscusință (din partea bunicilor), pot deveni inedite trambuline motivaționale, educaționale.

            Ca prezențe și intervenție modelatoare, bunicii au o cuprindere mai largă, aduc în atenție o diversitate tipologică, experiențială; vin cu o paletă caracterială și o experiență existențială mai bogată, fiind, în mod normal, patru, și nu doi, precum părinții. Nu mai vorbim că „trag” după ei și pe alți antecesori din negurile vremii – neamuri, moși, strămoși ale căror nume sau urme doar ei le mai pot evoca.

            Apoi, trebuie să evidențiem și avantajul creat prin valorificarea educațională a unor secvențe secundare din existența copiilor, trecute de multe ori cu vederea. Bunicii devin adevărate resurse educative pentru intervale de timp „moarte”, mai puțin acoperite educațional (timpul peri-școlar: preluarea de la grădiniță, de la școală, hrănirea, supravegherea curentă sau ocazională etc.). Chiar dacă aceste intervale au un caracter funcțional, ele pot fi „înnobilate” educativ cu efuziuni sau valențe unice, irepetabile, memorabile.

            Din perspectiva bunicilor, atragerea lor în dispozitivul educativ are și reverberații terapeutice. În acest exercițiu, ei se simt valorizați și utili, viața lor dobândește un nou sens, apar noi bucurii ce conduc la prelungirea existenței lor fizice. Cu cât se simt mai trebuincioși, cu atât caută să acopere mai bine prerogativele ce le sunt atribuite; cu acest prilej, ei înșiși își descoperă sau maximizează rezerve nebănuite de energie învățătorească.

          Bunicii sunt depozitarii mai apropiați de valorile emblematice sau tradiționale ale comunității de bază. Propun o ordine morală naturală, mai puțin artificială – cum e cea predată sau clamată în spațiul educațional. Bunicii asigură fundamentul și continuitatea spirituală; de la ei putem învăța lucruri pe care nu le știu părinții sau nu sunt spuse la școală. Unele practici (culinare, vestimentare, comportamentale) pot fi evocate doar de ei. Pe de altă parte, ei sunt promotorii unor evoluții vocaționale „serioase” în raport cu profesii clasice (doctori, militari, preoți etc.), ce pot fi estompate de meserii fulgurante, circumstanțiale, la „modă”.

            Bunicii aruncă o altă lumină asupra istoriei recente, aduc un cumul evenimențial pe care îl invocă într-o formulă experimentată, amintită, re-trăită. Sunt promotorii unei istorii orale cu o altă priză a realității. Ei dețin antecedentul pe care părinții îl cunosc doar mediat. Crâmpeie din trecut (actualizate fragmentar, abstract, chiar tâmp la școală) dobândesc o nouă dimensiune în evocările lor: una este războiul trăit și povestit de ei, și altceva e reflectarea lui în manualul de istorie; una e evocarea de către ei a deceniilor „epocii de aur”, și alta e ce se arată la televizor.

           În anumite circumstanțe, bunicii pot juca rolul de reazeme sau instanțe suplimentare pentru mărturisire, confesare, îndrumare. Când relația cu părinții intră în criză, apelul la bunici devine un complement vindecător, o instanță supra-ordonată, mediatoare, cu o altă autoritate și credibilitate axiologică. Niște bunici experimentați, inteligenți și înțelepți, vor exploata acest avantaj spre binele nepoților și al copiilor lor. Nu e vorba nicidecum de un „complot”, de o opoziție „pe față” în raport cu părinții copiilor, ci de o resursă ce poate întări sau întregi creuzetul paideic familial.

           În cazuri extreme, bunicii pot suplini temporar sau definitiv lipsa sau pierderea unuia sau a ambilor părinți, asigurând un mediu natural securizant sau acea continuitate emoțională familială atât de necesară, mai ales în primii ani de viață. Chiar dacă este un substitut mai puțin dorit, acest mediu educativ are valențe educogene suplimentare comparativ cu orice cadru instituțional (cămin de copii, centru de primire, școală etc.).

           În altă ordine de idei, bunicii sunt mai răbdători, mai calmi, se raportează altfel la temporalitate. Pentru ei, timpul nu mai are aspectul urgenței, stresului cronologic (pentru părinți „timpul costă bani”!). Răgazul, răbdarea și înțelegerea, de care dau dovadă, sunt atuuri paideice rar întâlnite în ziua de astăzi, de care ar trebui să luăm seamă (se apleacă și se minunează, ca „pentru prima dată”, alături de copii, asupra celor mici și neînsemnate: gâze, frunze, flori, picături de ploaie, raze de soare…). Privind retrospectiv, fiecare dintre noi sesizăm influențe formative ce vin direct de la bunici. Purtăm în suflet întâmplări, situații cu conotație formativă, pe care doar ei ni le-au ocazionat sau transmis. E un plus care nu poate fi suplinit prin nici un fel de intervenție survenită, după aceea, pe alte căi.

            Din păcate, valoarea prestației lor educative se apreciază mai târziu de către protagoniști (de multe ori, atunci când ei nu mai sunt). Chiar și așa, romantic, aposteriori, restitutiv, aportul lor educativ poate fi apreciat și reconsiderat ca fiind expresia unui întârziat, dar binevenit omagiu…

             Nu trebuie omise caracteristicile societății în care trăim. În spațiul românesc există puține situații în care să nu existe diferențe mari de educație între părinți și bunici. În aceste situații, de cele mai multe ori, se ajunge la conflicte a căror mediere poate fi realizată cu succes de către un psiholog. Acțiunile pe care părinții le realizează cu copiii sunt completate de cele realizate de bunici. Important este că fiecare membru al familiei este valoros prin individualitatea sa – fiecare are de oferit și de primit câte ceva de la fiecare – există schimburi dinamice, particulare între toți membrii familiei. Numai în acest fel se poate ajunge la armonie în sistemul familial.

             Rolul bunicilor în educația copiilor este esențial într-o lume în care părinții sunt din ce în ce mai ocupați să se asigure de siguranța financiară a familiei, iar simtul identității și valorile morale sunt concepte ușor desuete în actualul proces de globalizare la care asistăm de pe margine. Implicarea bunicilor în creșterea copiilor e crucială în ceea ce privește dezvoltarea psihică, socială și academică a acestora.

             Relațiile emoționale dintre nepoți sși bunici pot influența pe termen lung dezvoltarea psihică, educațională și socială a copiilor. S-a descoperit că atunci când primesc mai multă afecțiune din partea bunicilor, copiii tind să dezvolte o mai mare încredere în sine, având un impact pozitiv de lungă durată asupra conduitei lor. Atunci când relațiile dintre nepoți și bunici sunt armonioase, beneficiile pentru copii sunt semnificative:

  • Dezvoltarea simțului de apartenență și identitate a copilului;
  • Transmiterea valorilor și a moștenirii culturale specifice fiecărei familii;
  • Oferirea unor modele tradiționale de conduită;
  • Resurse de timp nelimitate pentru citit, lecții, jocuri și plimbări.

                               Ce înseamnă pentru bunici viața trăită cu nepoții?

       1. Pentru bunici, experiența aceasta cu proprii nepoți este o fereastră în propriul rol de părinți și o șansă extraordinară să repare micile greșeli pe care le-au făcut în trecut. Și noi suntem părinți, și nu suntem perfecți, greșim, câteodată fără să ne dăm seama. Iar pe măsură ce copiii cresc, vedem ce am sădit acolo în educația lor. Și tot corectăm, ajustăm, ne adaptăm. Ei, bunicii, au ocazia să facă asta trecând deja prin experiențele de părinți și știind ce au făcut bine și unde ar fi putut face diferit. Pentru ei, poate fi o reîmpăcare cu trecutul și cu regretele de atunci.

       2. Prin nepoți, bunicii au ocazia să se adapteze la timpul și mediul din zilele noastre. De când eram noi mici, s-au schimbat multe, mai ales în ceea ce privește educația copiilor. Cu toate studiile care au apărut, este tot mai evidentă diferența între abordarea anilor 70-80 și felul în care ne creștem copiii acum. Să le dăm șansa asta bunicilor să învețe și să descopere odată cu noi atașamentul, purtarea bebelușului, alăptatul, dezvoltarea emoțională, etc

       3. Ați observat cum bunicii înfloresc realmente în fața nepoților? Cum își uită vârsta aceea oficială și durerile de spate și fac tot felul de jocuri cu ei? Eu îi aud des pe părinții noștri spunând că atunci când sunt cu Maria și Ioan, efectiv uită de toate problemele, se deconectează automat de la îngrijorările zilnice și parcă intră într-o lume mai bună.

       4. Bunicii sunt ca mentorii pentru copiii noștri. Le oferă lecții de viață învățate de ei, le spun povești din vremurile lor, le spun povești de când noi eram copii în casa lor și ce făceam noi.        5. Bunicii sunt cei care îi conectează pe copii la tradiții și vedem asta mai bine în preajma sărbătorilor mari de peste an (Crăciun, Paști), dar și în momente dedicate evenimentelor de familie (nunți, botezuri, înmormântări).

         6. Bunicii sunt cu timp și spațiu, au lejeritatea asta a momentului, trăiesc bucuria prezentului cu nepoții. Și eu știu sigur, că am de învățat asta de la ei. Parcă uită de noțiunea timpului, sunt pe modelul „follow the kid”. Eu în timp ce mă joc cu ei, am în gând următoarea activitate, ce le dau de mâncare, când să-i culc să fie bine…Poate știți despre ce vorbesc…

         7. Bunicii sunt o resursă de iubire necondiționată.

         8. Bunicii sunt o resursă cu adevărat importantă pentru părinții proprilor nepoți, adică pentru noi. Sunt momente în care e necesar să ne dedicăm altor activități din care copiii nu pot fi parte (de exemplu mers la lucru, conferințe, training-uri) sau pur și simplu, momente în care vrem să fim singuri, să luăm o pauză. Și atunci…e atât de bine când ai pe cineva drag aproape unde poți lăsa copilul inima deschisă, știind că și el se simte bine acolo și își dorește să fie cu ei.

         9. Psihanalistul T.B Brazelton spunea că „bunicii dăruiesc copilului bucurii și plăceri speciale. Părinții au toată munca, zi după zi”. In felul acesta, bunicii sunt ca o supapă benefică pentru copil, iar părintele de fapt e cu greul.

         10. Bunicii sunt o poartă de învățare a trecutului și o resursă pentru a modela viitorul. Fiecare dintre noi avem nevoie să ne înțelegem originile, de unde venim, care ne sunt neamurile, legăturile între generații, cine cu ce s-a ocupat, valorile lor. Ei, bunicii ne pot detalia toate aceste lucruri și ne pot conecta la vremurile trecute cu tot ce presupuneau ele. Prin noi, copiii ajung în prezent, modelând împreună către un viitor al lor. Dar e necesar să știm, că ducem cu noi trecutul, chiar dacă nu suntem conștienți de asta, purtăm cu noi amprenta generațiilor trecute.

         11. Forța și confortul pe care bunicii le pot aduce într-o familie sunt greu de înlocuit. Astăzi, bunicii joacă un rol important în construirea stimei de sine a nepoților. (Psihanalist T.B. Brazelton)

            Ferice de cei care ajung bunici și se fac modele și icoane în sufletele nepoților, strănepoților și ale tuturor urmașilor lor. Ferice și de nepoții care-și deschid sufletul spre povața neprețuită a bunicilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *