ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Comunicarea şcolară

Prof. Înv. Primar Turmacu Mihaela Adriana

Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu” Drăgășani, Vâlcea

În comunicarea şcolară, un rol fundamental îl are comunicarea orală şi comunicarea scrisă. În curriculum-ul actual, comunicarea nu mai apare ca o disciplină de sine stătătoare (care asigură o strânsă legătură între cunoştinţele de gramatică, ortografie, punctuaţie, compunere şi comunicare), ci ca un model comunicativ-funcţional, care înglobează procesele de receptare a mesajului oral şi a celui scris(citirea / lectura), precum şi pe cele de exprimare orală, respectiv de exprimare scrisă.

Prin noua etapă se reechilibrează pondere a exprimării orale faţă de cea scrisă, precum şi a proceselor de producere a unor mesaje proprii faţă de cele de receptare a mesajelor. Accentul se pune pe centrarea obiectivelor de formare a unor capacităţi proprii de formare a limbii în contexte concrete de comunicare.

De fapt, întreaga activitate ce se desfăşoară la clasă, nu numai la orele de limba română trebuie să concureze la formarea unor trainice deprinderi de exprimare corectă orală şi scrisă. Comunicarea orală are influenţă asupra comunicării scrise, pentru că cei care nu vorbesc corect, nu pot să scrie corect.

De aceea, atenţia învăţătorului se îndreaptă mai mult asupra comunicării scrise, care presupune un efort fizic mai mare şi mai multă rigoare, reieşită din chiar natura canalului de vehiculare a mesajului.

În orele afectate comunicării orale propriu-zise, se urmăreşte formarea unei pronunţări clare şi precise, articularea şi accentuarea corectă a sunetelor(fonemelor) şi a cuvintelor, formarea deprinderilor de a asculta partenerul de conversaţie şi de a dialoga cu acesta etc.

Desigur, între cele două tipuri de comunicare există unele deosebiri, În timp ce în comunicarea orală există un partener, se asigură condiţii temporare sau spaţiale, iar emiţătorul poate apela la gesturi, mimică, limbajul corpului - importante pentru înţelegerea mesajului, în comunicarea scrisă, emiţătorul şi receptorul sunt despărţiţi temporar şi spaţial, nu se poate folosi limbajul nonverbal, lipseşte forma de control prin reacţia spontană a receptorului;"marca emiţătorului", iar mesajul trebuie astfel construit încât să nu dea naştere la dubii, la interpretări diverse.

Pentru a vorbi de un proces de comunicare trebuie să existe cel puţin doi vorbitori care utilizează aceeaşi limbă. Să spunem despre acela dintre ei care comunică ceva că este un emiţător. Să numim mesaj ceea ce comunică emiţătorul. Acest mesaj ajunge la interlocutorul său, care poate fi numit astfel, receptor.

În mod corect, mesajul este alcătuit tocmai din semnele limbii, puse în relaţii unele faţă de altele într-un lanţ sintactic ( propoziţie sau frază ).

El se referă întotdeauna la ceva din afara sa şi această referire îi dă sens. Este uşor de văzut din cele de mai sus că un proces de comunicare se realizează atunci când, prin intermediul lui M, R ajunge la sensul pe care E 1-a conferit acelui mesaj.

Acesta este totodată actul însuşi de transmitere a informaţiei, cu o aplicaţie mai largă decât domeniul lingvistic.

Din schema de mai sus se poate desprinde şi principalul scop al învăţării limbii materne - formarea şi cultivarea deprinderilor de alcătuire corectă a mesajelor, ca şi de înţelegere a acestora, în aşa fel ca între vorbitori să se realizeze o comunicare perfectă.

În sens nou, curriculum-ul propune o mutaţie fundamentală la nivelul studierii limbii române în învăţământul primar. În locul compartimentării artificiale a disciplinei în trei domenii arbitrar stabilite-citire, lectură şi

comunicare - se propune un nou model, cel comunicativ-funcţional, adecvat nu numai specificului acestui obiect de studiu, ci şi modalităţilor propriu-zise de structurare la copii a competenţei de comunicare.

In mod concret, acest model presupune dezvoltarea integră a capacităţilor de receptare şi de exprimare orală, respectiv de receptare a mesajului scris ("citirea / lectura") şi de exprimare scrisă.

De altfel, comunicarea nu este altceva decât funcţionarea concretă, în fuziune, a celor patru deprinderi menţionate anterior:

-receptarea mesajului oral;

-exprimarea orală;

-receptarea mesajului scris (citire / lectura);

-exprimarea scrisă.

La intrarea în şcoală, copilul cunoaşte deja (pe cale empirică) limba maternă pe care urmează să o studieze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *