ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Educația Permanentă

Prof. Ciucă Raluca Daniela

Liceul de Arte „H. Darclee” Brăila

Educația reprezintă unul dintre domeniile de cunoaștere cu mari implicații în vastul proces al dezvoltării umane si sociale.Complexitatea sa este dată de abordările multiple care trebuie avute învedere: perspectiva adultului pe care o conține idealul educațional, perspectiva subiectului aflat sub influența educaționala, perspectiva cadrului educațional, aspecte instituționale sau neinstituționale, aspecte statice si dinamice ale procesului.Așadar, educația se conturează ca fapt pluridimensional.

Educația permanentă reprezintă un principiu organizatoric și filozofic care presupune că educația este un continuum existențial ce poate avea la bază un sistem complex de mijloace care trebuie să răspundă nevoilor și aspirațiilor de ordin educațional și cultural ale fiecărui individ.

Condițiile care au impus acest principiu în practica educațională sunt : evoluția în științifică și tehnologică care a dus la explozia cunoașterii; nevoile mutații din viața economică, socială, politică și culturală, care au dus la schimbarea statului economico-social al oamenilor. Educația permanentă nu se termină odată cu finalizarea studiilor, ci acoperă întreaga existență a individului. Nu înseamna exclusiv educația adulților, ea unifică toate componentele și etapele educației: educația preșcolară, primară, secundară, liceală, universitară, postuniversitară. Include modalitățile formale , dar și pe cele nonformale:învățarea planificată, accidentală.

Școala are rolul de a integra și de a coordona toate celelalte influențe educaționale.Scopul final al educației este să ridice calitatea vieții.Autoeducația reprezintă o componentă a educației permanente, ea asigurându-i continuarea și finalizarea.Aceasta este capacitatea și nevoia individului de a se defini ca subiect și obiect al propriei formări.Saltul spre autoeducație se realizează în adolescentă, odată cu tendința tărâmului de emacipare și de afirmare a propriei personalitați.

Educația permanentă este mai mult decât o paradigmă sau normă pedagogică, ea presupune existența unui sistem social concret care să includă ansamblul experiențelor de învațare oferite de către societatea individului.Acest sistem are trei componente majore.Educația inițială se referă la educația de bază și cuprinde învățământul preșcolar și învațamântul general obligatoriu.Educația adulților cuprinde totalitatea proceselor de educație care continuă sau înlocuiesc educația inițială.Această extindere a educației se face pentru a compensa o educație inițiala insuficientă. Educația difuză se referă la totalitatea mediilor culturale și sociale care au valențe educaționale.

Sistemul instituțional al educației permanente include: învațamantul instituționalizat si organizații de cultură, mass-media și alte forme instituționalizate care desfășoară activitați educative, cum sunt asociațiile profesionale, academiile.

Sistemul de învațamânt reprezintă prin conținut cuprindere și organizare, un subsistem în cadrul educației permanente având ca principal scop formarea inițiala si perfecționarea pregătirii copiilor, tinerilor și adulților.

Funcțiile tradiționale ale sistemului instituțional-educativ:formarea competențelor de bază, socializarea, pregătirea pentru viața activă, dezvoltarea socială si culturală, selecția școlară prin examenele de capacitate și bacalaureat, de asemenea și selecția profesională in cazul școlilor vocaționale, acestea fiind puse în discuție în contextul evoluției actuale.

Competențele de bază se formează nu numai prin educație initială, dar și ulterior prin activitați de actualizare, de compensare sau educație de bază pentru adulți.

Instituția educațională devine instituție de interes public, iar societatea civilă are dreptul de a controla și de a participa la decizii privind oferta educaționala și resursele pe care ea le implică.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *