ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Formarea și educarea gustului muzical în societatea informațională

Prof. Roșca Mariela Aida

Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila, Jud.Hunedoara

            Întrebarea care dă și titlul subcapitolului de față, ester una sensibilă care poate avea o multitudine de răspunsuri. Privită în sens pedagogic această întrebare este de fapt punctul de pornire și obiectivul principal al procesului de învățământ în general și al educației muzicale în special.

            Lăsând la o parte asimilarea unor simple informații științifice, educației muzicale prin caracterul ei artistic și creator de frumos, îi revine această sarcină de cele mai multe ori dificilă atât de formare cât și de educare a gustului.

             Dacă formarea unei culturi muzicale și a gustului muzical este o premisă a creării unui gust estetic valoros, atunci de ce nu am putea include în cadrul orelor de educație muzicală a tuturor modalităților și mijloacelor de atingere a acestei premise.

            S-ar putea crede la o primă privire că asocierea între noțiuni cum ar fi „sistemul informațional”, „noile tehnologii” și gust estetic și muzical este nepotrivită. Practicile pedagogice recunosc faptul că dezvoltarea gustului muzical este legată într-o mai mică sau mai mare măsură de aptitudinile muzicale sau talentul fiecărui individ. Aceleași practici recunosc faptul că în funcție de voința, implicarea emițătorului de valori și căile urmate, gustul muzical prin urmare și cel estetic poate fi dezvoltat cu mare succes și la indivizii catalogați drept fără aptitudini muzicale.

            Cum s-ar putea definii însă această noțiune uneori abstractă de „gust”? Lăsând la o parte definițiile filosofice și raportând această noțiune la domeniul artistic se poate spune că „gustul” reprezintă acea capacitate deosebită, necesară oricui, pentru o eficientă receptare a artei. În definirea gustului, latura receptării nu poate fi separată de componenta creatoare, bazată pe anumite înclinații înnăscute sau atent și migălos modelate. Aceste componente pot fi dezvoltate prin educație sau atrofiate prin neglijare, orientate într-o direcție sau alta dar fundamentul lor psihologic este dat de structura specifică a individului.

            Ca principal organ de pătrundere în universul estetic al operei (și nu criteriu de judecare), gustul reprezintă prima condiție, prima treaptă subiectivă, poarta spre declanșarea trăirii estetice și ca atare spre constituirea obiectului estetic. În echivalentele amintite, dintre creație și receptare, gustul poate fi interpretat drept replica izomorfă a talentului.

            Structura psihologică internă a gustului estetic reprezintă încă o problemă la fel de controversată, de neclară, ca și cea a talentului. Cu toate acestea, în tratatele de specialitate a fost adoptată o definiție funcțională a gustului, ca facultate de a discerne „spontan” între ceea ce este frumos și urât, expresiv sau neutru din punct de vedere estetic.

            Este adevărat că în problema gustului, intervine destul de mult și un anumit grad al subiectivismului. Un gust însă va fi considerat cu atât mai evoluat cu cât va fi mai deschis, mai maleabil și mai puțin exclusivist. Un asemenea gust evoluat este capabil să se orienteze dincolo de prejudecăți. Gradul de universalizare a gustului se exprimă prin libertatea față de canoane și prejudecăți, față de tirania modei, în sensul unei depline adecvări la personalitatea autentică a receptorului.

            Din literatura de specialitate, se pot desprinde anumite tipologii referitoare la gustul muzical individual. În cele mai multe dintre acestea individul este exclusivist și reprezintă structura unui anumit gust estetic „acesta se confruntă cu anumită muzică și se manifestă ca atare.

  1. Primul tip reprezintă auditorul specialist, care este caracterizat de o audiere adecvată a muzicii. El este deci, spectatorul căruia nu-i scapă nimic din atenție și care în fiecare moment își poate da seama de tot ceea ce ascultă. Etalonul absolut al acestui tip este considerat cel care ar putea defini la prima audiere toate componentele de formă ale părții a doua din Trio-ul pentru coarde de Webern. Acest tip de auditor este mai mult un tip ideal și se referă practic la cercurile foarte restrânse ale specialiștilor.
  2. Al doilea tip reprezintă categoria auditorului meloman, în sensul cel mai bun al cuvântului. Tipul acesta de auditor percepe mai mult decât propriu-zisul moment muzical, reușind să constate spontan anumite relații, judecând întemeiat nu numai pe baza unor categorii de prestigiu sau pe baza unor gusturi absolutizante. El cuprinde logica internă a muzicii, dar nu se mai ridică la nivelul înțelegerii complete și din punct de vedere tehnic al structurilor muzicale. Acest tip este în descreștere și evocă epoca de echilibru a vieții muzicale de altădată.
  3. Al treilea tip de auditor se conturează tocmai în virtutea destrămării grupurilor de mai sus. Acest tip ca un spectator culturalizat, cu amprente ale consumatorului larg. Spectatorii acestei categorii audiază felurite muzici, sunt bine informați, devin de multe ori colecționari de CD-uri / DVD-uri și , în general, sunt caracterizați printr-o sete muzicală nesatisfăcută.
  4. Cel de-al patrulea tip este de asemenea un tip al auditorilor non-autentici, tipul spectatorului emoțional. Acesta renunță la reconstituirea raportului comunicațional estetic, mulțumindu-se deplin cu trăirea plenară a propriilor sale emoții exteriorizate pe parcursul audiției. Pentru acești auditori, muzica devine un pretext, similar evenimentelor sportive, de satisfacere pe cale emoțională a tuturor împotrivirilor lor subconștiente față de realitatea pe care în mod conștient n-au cum să o învingă.
  5. Antipodul acestui tip, este tipul ”spectatorului resentiment”. Împotrivirea sentimentală apare aici mediată. Nu se caută trăirea exteriorizată a sentimentelor potrivnice realității în și prin muzică ci invers, dezacordul cu realitatea se manifestă mijlocit, prin refuzul muzicii ce le este oferită. Eldorado-ul muzical al acestor auditori devine în mod firesc muzica trecutului, urmărindu-se parcă dictonul lui Rousseau „Înapoi spre natură” și elogiindu-se în mod exclusivist muzica barocului și în special Bach.
  6. Penultimul tip de auditor cuprinde pe acei spectatori care ascultă muzica numai din motive de distracție. Deși nu se pare, este cel mai înstrăinat de auditor. Pentru acest tip, muzica devine un simplu mediu ambiant, de multe ori perdea sonoră pentru a se adăposti în spatele ei, ferindu-se de orice contact cu mediul înconjurător.
  7. Ultimul tip de auditor este propriu-zis tipul auditorilor negativi care, din diferite motive, sunt potrivnici total oricărei muzici. Este de reținut și această observație, mai ales că din cauza ritmului de viață din ce în ce mai vertiginos, se întâmplă să uităm ușor de valorile culturii umaniste, inclusiv ale muzicii tuturor timpurilor.”[1]

Desigur, această tipologie este abstractă. Trebuie adăugat și faptul că nu cuprinde nici particularizarea tipurilor menționate și nu ține cont nici de faptul că fiecare individ se manifestă diferit față de genuri diferite.

Astfel, până și etalonul amintit la primul tip trebuie reconsiderat la fiecare auditor, nu numai în contextul ofertelor ci și în funcție de gustul său format. Poate și de aceea, părerea specialiștilor este că un pas înainte în înțelegerea dialecticii subiectiv-obiectiv în modul de exteriorizare al gustului îl reprezintă distingerea între două sensuri, mai bine zis între două condiționări diferite ale libertății gustului, să fie și să nu fie justificat după unghiul de abordare al problemei.

Primul sens în care se vorbește de libertatea gustului ar fi acela că individul are dreptul de a-și exprima orice preferință subiectivă și de a selecta din universul estetic orice aspect pe care îl consideră valoros. Asigurând libertatea gustului ca „autenticitate”, cealaltă formă de libertate a sa, cea de raportare preferențială la obiect, se plasează automat deasupra oricărei dispute, gustul exprimând „temperamentul estetic” al individului.

Un gust evoluat nu trebuie să se justifice (deși o poate face), întrucât el va prefera o anumită operă dintr-o serie de opere meritorii, dar nu va denigra o valoare.

Nocivitatea prostului gust vine însă tocmai din plasarea sa consecventă la subsolul ierarhiei valorice și din pretenția intolerantă de a ridica preferințele sale la rangul de unic criteriu valabil.

Gustul cultivat este specific și prudent; prostul gust n-are dubii, este infatuat și obtuz.

Muzica și publicul sunt o singură entitate. O muzică fără auditori este ca și mută. Muzica, artă al cărei limbaj este, în esență, universal, la nivelul culturii profesionale înalte rămâne foarte adesea inaccesibilă chiar și intelectualului, dacă acesta nu are o anumită pregătire specială.

Într-o societate, în care se cere ca toate mijloacele umanizării omului să fie folosite din plin, este ca o contradicție în termeni să nu se facă totul pentru ca o artă de o penetrabilitate atât de mare în sfera afectelor, cum e muzica, să poată contribui cu specificul ei la realizarea înfrumusețării vieții spirituale. Nu este o descoperire faptul că numai educația muzicală generală, poate crea pe dimensiuni mari, acel raport viu dintre opera de artă muzicală și auditor, care să constituie criterii adevărate atât ale valorii artistice cât  și ale celei educativ-formative.

Cum ar putea fi format gustul muzical dacă școala nu-i oferă elevului în diferitele faze ale formării lui ca individ, nici timpul și de multe ori nici baza materială pentru a-l modela?  Unde-și va completa el această educație a estetici? Cine i-o va asigura, cu grija selectării lucrărilor după valoarea lor estetică și educativă și cu lămuririle privitoare la structura lor, la viața și opera creatorilor, la diversele aspecte culturale ce se asociază cu audierea sau cântarea acestor lucrări? Ce va face tânărul căruia școala nu-i oferă în întregime aceste posibilități de cultură? Evident că va căuta să și le împlinească singur sau în grup, căci se află doar la vârsta criteriilor unui drum în viață, dar și la vârsta visurilor și a manifestărilor afective în care poate el se simte poet, compozitor sau interpret. Muzica va fi totuși una dintre preocupărilor lui libere datorită forței cu care aceasta acționează asupra omului la orice vârstă. Dar ce fel de muzică va prefera un om cu gustul estetic slab format și influențat foarte mult de mediul social? Evident o muzică ce nu-i cere nici un efort de înţelegere, fapt pentru care astăzi există o abundenţă de grupuri şi formaţii, de curente, care abundă în obscenităţi şi lipsă de gust. Interesant este faptul că aceste formaţii sunt prezente atât pe scene cât şi în formele audio-vizualului constatând astfel că şi cei care ar trebui să dirijeze actul de cultură fac parte din categoria oamenilor involuaţi pe plan estetic.


[1] Vasile Pop, (2010),  Aspecte și implicații estetice ale educației prin muzică, Editura Focus, Petroșani, p.61-63. – cu modificări

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *