ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Copilul şi literatura

Prof. Înv. Preșc. IVAN STELIANA

Gradinița cu Program Prelungit Nr. 45 Constanța

Paginile de literatură – desluşite de educator – izvorăşte copilului, aflat pe drumul cunoaşterii, o lacrimă de rouă sau un zâmbet de lumină.

Literatura pentru copii, privită ca o varietate de genuri şi specii literare, însumând opere ale poeţilor şi prozatorilor naţionali şi universali, dispune de un nesecat izvor de exemple pe care le putem oferi copiilor în întreaga activitate din grădiniţa şi şcoală, cu pondere mai ales în activitatea de educare a limbajului şi a comunicării orale, în dorinţa de a-i face mai buni, mai drepţi, mai comunicativi.

Cât priveşte operele literare, trăind în atmosfera de vrajă a lor, copii au, în acelaşi timp senzaţia vietii reale, clocotitoare, care le oferă un alt univers, plin de necunoscut, dar şi de făgăduinţe , de largi perspective deschise marii aventuri.

Natura şi funcţiile literaturii trbuie să fie corelative. În literatura de specialitate este reliefată funcţia cognitivă a literaturii pentru copii. Prin intermediul imaginaţiei, al ficţiunii artistice, opera literară transmite cunoştinţe din cele mai variante, pune la dispoziţia cititorilor, ascultătorilor valori ale culturii materiale şi spirituale ale colectivităţii care a inspirat-o, contribuind la formarea şi lărgirea orizontului cognitiv al acestora.

O altă funcţie este cea estetică, aflată în stransă legatură cu structura acelei opere. Opera literară îşi validează rolul instructiv – educativ şi formativ prin natura şi calităţile ei estetice. Ion Pascadi precizează că „atunci când spunem <funcţia estetică>, spunem implicit, funcţie socială şi nu negăm în mod estetist sporul cognitiv sau influenţa social-educativă pe care opera o poate avea. Sociologismul vulgar şi didacticismul îşi aveau doar rădăcina tocmai în ignorarea specificaţiei estetice a artei şi în încercarea de a judeca opera exclusiv prin prisma unor valori şi efecte extraestetice”.⁷

A determina copilul să înţeleagă şi să respecte frumosul din natură şi societate înseamnă a-i cultiva pasiune pentru literatură.

Corespunzând setei nepotolite de cunoaştere a copilului, aflat la vârsta „de ce”-urilor, literatura pentru copii este uşor asimilată de aceştia.

Un rol deosebit în asimilarea basmelor, poveştilor, povestirilor, poeziilor, îi revine educatoarei/învaţătoarei care, pe baza cunoaşterii particularităţilor psihice ale copiilor, a intereselor, a dorinţelor, a tendinţelor lor de manifestare, selecţionează, planifică, organizează activitatile de lecturi, poveşti, povestiri, memorizări, audiţii literare.

În contextul actual, în cadrul activităţilor de educare a limbajului şi limba şi literatura română, pe lângă sarcinile multiple specifice acestor activităţi se impun cu aceeaşi prioritate şi alte sarcini: cunoaşterea prin intermediul imaginii artistice literare a lumii înconjurătoare, lărgirea sferei de reprezentări despre cele percepute anterior, dar şi formarea unei atitudini corespunzătoare faţă de acestea.

Dacă avem în vedere spiritul de imitaţie al copilului, capacitatea slabă de selecţie şi discernământ a modelelor pe care le imită, înţelegem necesitatea de a selecta aspectele componente oferite de literatură, de a găsi forma în care să le oferim şi posibilitatea de a le analiza.

Copilul apreciază că o faptă este bună sau rea, dreaptă sau nedreaptă, cinstit sau necinstită dupa experienţa pe care o are, după cum i-au învaţat să o aprecieze parinţii sau dascălul, cei implicaţi direct în educarea lui.

Ellen Key sublinia necesitatea oferirii unor exemple în mod indirect prin poveşti, poezii care vor găsi mai prelung răsunet în sufletul copiilor decât un învăţ, o povaţă, oferite direct: „Cel mai mare tact al educatoarei este de a nu spune nimic pe moment ci de a indica ulterior greşeala, în mod indirect, în aşa fel încât, copilul să fie pus în situaţia de a-şi face singur observaţie sau de a se mustra. Educatorul poate ajunge la acest rezultat povestind de exemplu ceva care dă copilului prilejul de a compara propria sa conduită cu faptele frumoase sau urâte ce i se povestesc, sau exprimând o părere asupra lor, pe care copilul şi-o va însuşi, deşi nu-i este direct adresată”.⁸

La baza activităţii umane stă comunicarea orală. Apariţia şi dezvoltarea limbajului constituie o cotitură decisivă pentru „puiul de om” spre statutul propriuzis uman. Însusindu-şi limbajul, copilul este pregătit să înţeleagă şi să acumuleze treptat cunostinţe referitoare la diferite aspecte ale lumii înconjurătoare.

Copilul trebuie să dobândească, în mod firesc şi necesar, capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a formula în mod inteligibil cerinţe, capacitatea de a exprima verbal bucuriile şi necazurile.

 În ultimă istanţă, este de reţinut că, prin apariţia limbajului, comportarea se modifică esenţialmente, pentru că în afara acţiunilor „reale” pe care le putea efectua până acum, copilul este în stare să-şi reconstituie şi acţiuni trecute, sub forma povestirii, şi să anticipeze acţiuni viitoare, prin reprezentări verbale.

Educaţia prin literatură va însemna, de pildă, în acelaşi timp, fixarea limbajului în relaţiile sale fireşti, dar şi valorificarea istoriei personale în constituirea a ceea ce se numeşte „stilul individual”.

Copilul verbalizează acum conduite şi le preface prin aceasta, în gândire, legată integral de limbajul său exterior şi interior.

Limbajul exprimă o stare afectivă atât prin conţinutul semantic al cuvintelor, cât şi prin intermediul unor mijloace specifice ca: intonaţie,ritm, accent, pauze, intensitatea vorbirii. Toate aceste aspecte ale limbajului au un impact puternic asupra copilului, îi stimulează sentimente şi atitudini, îl captează afectiv.

Literatura pentru copii îşi găseşte un mare auditoriu în rândurile preşcolarilor şi şcolarilor tocmai pentru că apelează la afectvitatea lor. Chiar şi în lumea basmului copilul nu face confuzie între lumile fictive şi reale ale imaginarului. Pentru copil ficţiunea, visarea au valoare de trăire, dar o trăire aievea a realităţii.

 În călătoriile provocate de imaginarul din basme şi poveşti, copilul se simte fericit, participă activ, cu interes şi este alături de eroii pe care îi însoteşte la bine şi la rău, imitându-i apoi în jocurile lor.

Lumea basmelor oferă copiilor o complexitate de personaje şi cele faţă de care copilul îşi arată simpatia sau antipatia, de unde îşi recrutează modele etice sau faţă de care îşi manifestă repulsia, dezacordul.

„Imaginarul capătă astfel – arată Bianca Bratu – ponderea unui univers al ctitoriilor morale, inteligibile pentru copilul ce se regăseşte într-o lume în care virtuţiile sunt răsplatite, iar ticăloşiile pedepsite. El trăieşte imaginar acte asemenea eroilor săi preferaţi si simtindu-se viteaz desi se ştie mic şi fricos, încearcă să devină mai curajos”.

Cu toate că îl înspăimantă faptul că lupul o s-o mănânce pe Scufiţa Roşie sau Albă-ca-Zapada o să moară, copilul doreşte să asculte basmul până la sfârşit şi simte plăcerea de a trece înca o dată prin emoţiile primei ascultări. Astfel este satisfăcut nu numai de deznodământul basmului, dar şi de întreaga acţiune, el nu admite „să se sară” peste episoade, cerând reproducerea întocmai a momentelor basmului şi odată cu eroii basmului, el îşi închipuie că învinge monştrii. În aceasta situaţie alături de personajele basmului crede că poate înfrunta cele mai mari primejdii şi cele mai inspaimantatoare amenintari, este stapanit de teama pe care si-o infrange in lupta cu zmeii şi alţi vraşmaşi pe care îi biruie. Asemenea situaţii nu decurg din caracterul ireal al întâmplărilor în sine, ci din cadrul în care se produce actul; ascultării.

Copilul revine mereu cu plăcere asupra itinerariilor parcurse de eroi, întrucât îi dă satisfacţie regăsirea aceloraşi formule ca şi efortul de a le reţine în memorie cu rigurozitatea unei ordini de nezdruncinat, gravă ca într-un ritual şi animată de bună voie ca in joc.

Limbajul poetic şi construcţia materialului verbal introduce pe copii prin poarta imaginarului într-o lume fantastică, o lume a operei literare care „a prins viaţă”.

 „Copilul cunoaşte bucuria ca atare a descoperirii, a auzirii şi spunerii versurilor, fiind sensibil în chip spontan tocmai la jocul lor de ritmuri şi rime. Copiilor poezia le este necesară şi trebuie să se răspundă acestei necesităţi pentru că se poate fixa necesitatea poeziei însăşi într-o formaţie literară, estetică ce se va constitui în timp”.

O importanţă deosebită în educarea artistică a copiilor o are apropierea de frumuseţea limbii noastre prin vers, personificare şi ficţiuni poetice. Deşi, în general, creaţiile pentru copii sunt scrise în cuvinte obişnuite, sensul nou pe care îl capătă în context, deschid perspective înţelegerii de către preşcolari a unor imagini artistice simple (comparaţia, metafora, hiperbola), familiarizează pe cei mici cu structura, frumuseţea şi expresivitatea limbii, contribuind în felul acesta la dezvoltarea limbajului.

Povestirile, basmele, poeziile ce intră în sfera literaturii pentru copii sunt în general structurate pe conflictul dintre bine şi rău, oferind educatorilor posibilitatea de a releva copiilor frumosul din comportamentul oamenilor, manifestat în atitudini, gesturi, limbaj, care le reliefează trăsăturile morale. Este ştiut că anumite norme de conduită sunt mai uşor de înţeles şi acceptate de copii dacă au ca suport afectiv o poveste în care întâmplarile sunt relevanta pentru scopul educativ urmărit. O poveste ca „Fata babei şi fata moşneagului”, prin intermediul imaginii, îi ajută pe copii să înţeleagă sensul hărniciei, modestiei, cinstei şi să opteze pentru acestea.

Rezultă că receptarea fenomenului literar de către copiii de 3-6/7 ani şi 10-11 ani este nu numai posibilă, dar şi indicată privind traiectoria afectivă pe care aceştia se înscriu. Se impune doar, găsirea căilor şi modalităţilor de difuzare optimală a literaturii în rândul preşcolarilor şi şcolarilor, varietatea procedeelor de comentare a substraturilor morale ale operi literare, căi de aplicare practică a învaţămintelor morale, pentru a le transforma în deprinderi şi obişnuinţe de comportare sănătoasă.

Prin intermediul ficţiunii artistice, al imaginaţiei, opera literară transmite cunoştinţe despre viaţa plantelor şi animalelor, despre tainele naturii, despre oameni, despre munca şi rezultatele ei, despre trecutul istoric.

O condiţie obligatorie pentru orice gen sau specie literară este calitatea artistică de la care nu se permite nici o concesie. Copiii refuză textele fără înţeles pentru ei, faţă de care nu manifestă nici un interes, pe cele lipsite de vibraţie, de sinceritate, de nerv.

 „ Mesajul artistic nu se prezintă însă ca un cod de norme morale şi etice oferite de-a gata ci, prin contactul direct al copiilor cu opera, prin antrenarea şi orientarea lor în discuţii, ei înşişi trebuie să descifreze sensurile şi să le asimileze prin trăiri emoţionale autentice.

Interesul pentru literatură se cultivă treptat şi este condiţionat de experienşa de viaţă, de cunoştinţele copilului, de audierea unor texte adecvate particularitatâţilor de vârstă. În acest fel se stimulează creativitatea şi inteligenţa artistică”.

 În întocmirea planificării trebuie selectate cele mai frumoase texte literare, tot ceea ce este adecvat procesului instructuiv-educativ din grădiniţă şi şcoală repartizate pe activităţi, ţinând seama de faptul că, textul literar constituie un instrument miraculos care acţionează magic asupra sufletelor copiilor, atunci când corespunde particularităţilor de vârstă şi intereselor acestora.

Bibliografie:

  1. Ion Pascadi, Nivele estetice, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977, p. 20
  2. ⁹ Bianca Bratu, Prescolarul si literatura, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979, p. 23-30
  3. ⁸ Ellen Key, Secolul copilului, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1979, p. 66

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *