ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Formarea comportamentului ecologic la preșcolari prin activitățile de educație ecologică

Profesor învăţământ preşcolar Voinea Elena Gabriela 

Grădiniţa „Strop de rouă”, București, Sector 4

Încă de la vârstă mică, copiii trebuie să înveţe şi să respecte legile naturii, ei fiind ajutaţi să descifreze şi să-şi însuşească ABC-ul ecologiei, să înţeleagă necesitatea protecţiei mediului, a ocrotirii naturii. Copiii trebuie învăţaţi cum să contribuie la refacerea naturii, menţinând curăţenia şi îngrijind frumuseţile ei oriunde s-ar afla, să înţeleagă că ocrotind naturii se ocrotesc pe ei înşişi. Preşcolarii trebuie învăţaţi să înţeleagă natura, să îi aprecieze frumuseţea, să-i descopere componentele şi particularităţile, să se apropie de ea şi să o protejeze.

Natura oferă aspecte din abundenţă, iar mijloacele de realizare a unei educaţii pentru ocrotire sunt diverse şi multiple. Aşa se face că în educaţia ecologică pot fi utilizate cu deosebită eficienţă observările asupra mediului ambient, lectura după imagini, jocurile didactice, plimbările – excursiile, organizarea unui colţ “viu” în sala de grupă. Din multiplele posibilităţi educative, observarea este cea mai la îndemână modalitate, este contactul direct cu realitatea – ea constituie un prilej permanent de influenţare a copilului, de a descoperi lucruri care îi stârnesc curiozitatea, dorinţa de a le înţelege şi de a le cunoaşte mai bine.

Prin intermediul observărilor spontane şi dirijate, copiii dobândesc cunoştinţe elementare despre mediul înconjurător, li se formează o gândire intuitivă în raport cu natura şi le dezvoltă dragostea faţă de aceasta, dorinţa de a o ocroti.

Orice prilej oferit de activităţile de observare a plantelor şi animalelor (observări dirijate în cadrul activităţilor spontane, plimbări, excursii) trebuie folosite pentru a forma o gândire inductivă şi deductivă a copiilor în raport cu natura, pentru a le dezvolta dragostea şi respectul faţă de acestea, dorinţa de a le ocroti.

În sprijinul dezvoltării gândirii ecologice putem folosi planşele, ilustraţiile, desenele, diapozitivele, diafilmele, fotografiile, imagini video, în locul materialului didactic conservat cum ar fi: ierbare, insectar, ceea ce ar contrazice obiectivele educaţiei ecologice.

Un rol deosebit de important în modelarea ecologică a preşcolarilor îl are familia. Ea este continuatorul a ceea ce grădiniţa face pentru educaţia ecologică. Într-o plimbare prin oraş, în concedii, în drumul spre grădiniţă, copiii trebuie să se manifeste în spiritul celor însuşite despre ocrotirea mediului. De la grija de a nu arunca hârtia pe jos, de a nu rupe florile, până la dorinţa de a înfrumuseţa grădina din faţa casei, casa în care locuiesc, dorinţa de a avea un animal pe care să-l ocrotească şi să-l iubească, toate acestea atestă dragostea micului om pentru natură. Respectarea codului ecologic atrage după sine aprecierea comportamentelor de protecţie, ocrotire, îngrijirea mediului. Copiii primesc complimente de la educatoare, familie, comunitate ei se simt apreciaţi pentru faptele lor, iar adulţii învaţă odată cu ei să dăruiască respect şi să acorde atenţia cuvenită celor mai mărunte comportamente. Prin faptele lor, deseori copiii impun o atitudine respectuoasă faţă de mediu. Copiii se bucură de respect şi atunci când refuză sau nu admit un anumit comportament sau când stopează pornirile agresive ale colegilor de joacă: „Nu trage cu praştia în păsări!”, „Nu distruge cuiburile păsărilor!”, „Nu rupe florile!”, „Nu călca iarba!”, „Foloseşte coşurile ecologice!” etc.

Copiii au nevoie să perceapă cel mai mare adevăr din spaţiul vital, plantele se nasc şi mor, lăsând seminţe pentru următoarea generaţie.

Important este să ţinem seama că educaţia ecologică nu este obligatoriu să se realizeze numai în activităţile de cunoaşterea a mediului, ea este în strânsă corelare cu celelalte activităţi desfăşurate în grădiniţa de copii.

Pentru a stimula gândirea ecologică putem să aducem în discuţie problema poluării aerului şi apei.

Copiii pot trage singuri concluzia că în apele murdare au de suferit peştii sau plantele şi, mai grav, nu pot supravieţui atunci când apa este poluată.

În timpul drumeţiilor de toamnă se poate vedea cum arderea frunzelor uscate împrăştie  fum şi miros neplăcut care contribuie la poluarea atmosferei. Preşcolarii află că frunzele ar fi mult mai folositoare dacă ar fi îngropate, deoarece prin putrezire devin îngrăşământ natural pentru plante.

Preşcolarii pot să observe că praful şi fumul afectează şi monumentele arhitecturale.

Contactul cu lumea exterioară îi uimeşte pe copii, le trezeşte interesul pentru înţelegerea realităţii înconjurătoare.

Rolul educaţiei e capital. Copiii nu distrug plante şi nici animale din cauza că s-ar fi născut cu un simţ al distrugerii. Dimpotrivă, omul e înclinat spre creaţie şi numai o educaţie greşită sau lipsa de educaţie deturnează această înclinaţie de la cursul ei firesc. De exemplu, dacă un copil nu este educat să înţeleagă frumuseţea unei flori, nu va simţi nici o părere de rău când o va distruge. Mulţi trec pe lângă un peisaj fără să-l vadă, fără să simtă o emoţie pentru că, pur şi simplu, nu au educaţia frumosului. Aşa cum e nevoie să înveţi a picta, chiar dacă există talentul pentru pictură, e nevoie să „citeşti” pictura , să  o preţuieşti artistic. Cei mici nu ar mai distruge vieţuitoarele dacă ar fi învăţaţi să cunoască şi să preţuiască frumuseţea şi utilitatea plantelor şi animalelor. Atunci şi-ar schimba atitudinea: în loc să distrugă, ar ocroti. Un rol foarte important îl are îngrijirea de ei înşişi a unei plante, a unui animal. Cine va preţui o floare, cu atât mai mult va preţui un copil, iar cine preţuieşte un copil va preţui cu siguranţă un adult sau un vârstnic.

Grădiniţa trebuie să pună un accent mai mare pe educaţia ecologică, care e menită să-i ajute pe copii să conştientizeze existenţa globală a mediului, faptul că suntem parte din natură şi nu stăpânii ei. Ceea ce interesează în primul rând în învăţământul preşcolar este naşterea şi menţinerea în forul interior al copiilor a două stări: dorinţa de a cunoaşte universul lumii şi puterea de ocroti formele de viaţă. Sarcina grădiniţei este de a furniza preşcolarului instrumentele unei interpretări critice şi pozitive a realităţii naturale şi a societăţii care îl înconjoară, învăţându-l să administreze mediul său înconjurător prin alegeri adaptate şi responsabile.

În concluzie putem spune că educaţia ecologică vizează diferite laturi ale dezvoltării personalităţii individului. Ea are ca scop formarea premiselor de înţelegere a efectelor unui comportament necorespunzător asupra mediului şi, deci, a atitudinii de protejare a mediului. Scopul final al educaţiei ecologice la preşcolari este de a le forma bazele unei gândiri şi atitudini centrate pe promovare a unui mediu natural propice vieţii, de a le dezvolta spiritul de responsabilitate faţă de natură. Prin participare tuturor factorilor educativi: şcoală, familie, comunitate, mass-media, la realizarea acestor intenţii, copilul înţelege mai bine efectele pe care le are un comportament necorespunzător asupra mediului.

În consecinţă, copiii care se implică direct în ocrotirea şi conservarea mediului, desigur sub o atentă supraveghere, îl vor preţui mai mult decat alţii.

BIBLIOGRAFIE

1. Vaideanu, D., Vaideanu, E. – Educaţie ecologică, Editura Mirton, Timişoara, 2003;

2. Diminescu, Nicolae – Descoperă natura, Editura Mirton, Timişoara, 2003

3. Cuciinic, C. – Natura-prietena mea, Editura Aramis, Bucureşti, 2005;

4. SOCF- Mediul curat pentru lumea întreagă, Craiova,Editura Arves, 1999;

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *