ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



IMPORTANȚA AUTONOMIEI ÎN ÎNVĂȚARE

Prof. Înv. Primar Bădulescu Angela

Școala Primară ,,Ioan Rizescu’’- Cerșani, comuna Suseni, Argeș

            Educarea la elevi a spiritului de independenţă este o necesitate impusă de realitatea obiectivă. Elevii de azi trăiesc într-un climat social care este favorabil elanului, iniţiativei şi curajului în acţiune. Ei observă realitatea în continuă schimbare, sub acţiunea omului înarmat cu ştiinţa şi tehnica în necontenit progres. De aceea, ei compară şi gândesc. Desigur că experienţa lor în acest sens este îngustă. Şcoala îi ajută pe elevi să-şi dezvolte capacitatea de a se orienta corect în manifestările lor de independenţă. În al doilea rând, spiritul de independenţă este necesar pentru perioada când şcoala nu va mai fi de faţă, când omul integrat în societate este nevoit să înveţe şi să se adapteze singur. Prin educarea spiritului de independenţă noi pregătim elevii pentru viață.

            Desigur că în această direcţie rolul învăţătorului este limitat, însă este necesar să se stimuleze corect unele elemente pe baza cărora se vor restructura acţiunea şi gândirea independentă a elevilor în perioada următoare de şcolarizare.

            Munca din clasă, condusă de profesor și cea independentă nu pot fi separate,dar nici nu pot fi puse pe același plan. Sub îndrumarea profesorului, trebuie să se formeze deprinderile de muncă independentă și obișnuința cu învățarea autonomă.

            Este necesar ca învăţătorul să cunoască cât mai bine gradul de independenţă la care ajung elevii săi pe parcursul celor patru ani de şcolarizare. Depistarea gradului de independenţă se face în raport cu cunoştinţele, priceperile şi deprinderile de muncă independentă la care ajung elevii în continuă dezvoltare. În acest scop se folosesc: observarea organizată, convorbirile, anumite momente din lecţie, activităţile practice şi unele probe de evaluare. Prin observarea în cadrul lecţiilor se poate determina ritmul în care se manifestă spiritul de independenţă şi măsura în care elevul se poate dispensa  de „consultarea cu vecinii”. În cadrul activităţilor de joacă şi în pauze se poate determina independenţa în acţiune. În cadrul temelor creatoare efectuate în clasă ori acasă se poate determina independenţa în gândire. Prin probele de evaluare şi fişele individuale se poate determina nivelul la care şi-au însuşit elevii obişnuinţa de a lucra independent, precum şi temeinicia cunoştinţelor şi a deprinderilor.

            Nu se pot indica anumite teste speciale pentru depistarea spiritului de independenţă pentru că în munca instructiv-educativă cu elevii mici nu se poate separa activitatea independentă ca scop, de activitatea independentă ca mijloc. Folosim munca independentă ca mijloc înainte chiar de a fi realizată ca scop. Amintesc de exemplu una din probele pe care le aplicăm elevilor de clasa I chiar din primele zile: li se cere să deseneze, să „scrie” aşa cum ştiu ei şi ceea ce vor, pe o foaie de caiet. Constatările sunt apoi sistematizate pe categorii de cerinţe: felul cum ţine creionul, caietul, poziţia corpului. Acestea dau repere cu privire la deprinderile elevilor, care sunt importante pe toată perioada următoare. După atitudinea elevilor în timpul lucrului, putem deduce cât sunt de consecvenţi cu ei înşişi. Pe baza interpretării acestor probe, învăţătorul organizează munca instructiv-educativă, fiind mereu atent la toţi elevii, încurajând ce este bun şi îndreptând ce este greşit.

            Pe măsură ce se dezvoltă capacitatea intelectuală a elevilor, de la o clasă la alta, se creează momente de muncă independentă cu grad de dificultate sporit. În acest mod spiritul de independenţă apare ca scop. Alternarea muncii conduse cu elemente de muncă independentă favorizează orientarea şi stimularea spiritului de independenţă. Momentele de muncă independentă incluse în lecţii trebuie să corespundă unor sarcini formative bine determinate: să compare, să interpreteze corect sensuri ale faptelor şi ale evenimentelor, să selecţioneze notele comune în vederea unei generalizări, să găsească soluţii noi în rezolvarea unor probleme, să facă completări creatoare în legătură cu anumite fenomene observate.

            În lectura „Judecata vulpii” după Petre Ispirescu, la clasa a III-a, momentul de muncă independentă poate fi introdus pentru a compara cele două alternative în care se găsea omul faţă-n faţă cu şarpele pe care-l eliberase şi anume aceea de a se lăsa mâncat de şarpe sau de a se lupta cu el. Elevilor li s-a cerut să reflecteze asupra situaţiei create şi să-şi spună propria părere. Ei au apreciat că ideea omului de a-l chema pe şarpe la judecată nu era altceva decât intenţia omului de a câştiga timp în care să se orienteze asupra a ceea ce are de făcut, pentru a-şi repara greşeala pe care o făcuse prin credulitatea lui pripită. Deci, reuşita se datorează inteligenţei omului. La dezvăluirea alegoriei şi-au adus contribuţia aproape toţi elevii. Modul cum a fost pusă problema a solicitat mereu gândirea elevilor.

            La lecţiile de matematică, momentele de muncă independentă pot fi incluse în rezolvarea exerciţiilor şi a problemelor. Este important ca învăţătorul să se gândească şi la modul cum pune elevii în situaţia de a lucra independent. Uneori indicaţiile sunt mai ample, alteori mai succinte. Întotdeauna trebuie să fie sigur că au înţeles toţi elevii ceea ce au de făcut şi cu ce scop.

            Unii elevi din clasele mici nu-şi verifică munca proprie. Datorită acestui neajuns constatăm deseori lacune în ceea ce priveşte calitatea unei activităţi pe care o socoteam avansată. De exemplu, elevii şi-au însuşit tehnica cititului, a scrisului, a calcului aritmetic, dar cu toate acestea ei redau eronat conţinutul unei lecturi, fac greşeli repetate în scrierea independentă şi obţin rezultate inexacte la operaţii aritmetice efectuate individual. Deprinderea de autocontrol se formează tot în momentele de muncă independentă. Pentru aceasta este necesar să fie puşi în situaţia de a se autocontrola şi corecta.

            Exigenţele în desfăşurarea muncii independente trebuie să sporească în raport cu treptele de dezvoltare ale elevilor. În clasele a III-a și a IV-a li se poate cere să alcătuiască singuri planul de idei al unei lecturi, să alcătuiască compuneri libere, să localizeze pe harta de contur anumite obiective economice, să stabilească itinerarul unei excursii.

            La ora de arte vizuale și abilități practice, elevii dovedesc iniţiative creatoare, în funcţie de tema pe care o au. La ora de joc și mișcare, stimularea spiritului de independenţă se face mai ales la jocurile de mişcare. Când elevii sunt puşi în situaţii de concurs ei participă cu toată însufleţirea la ridicarea prestigiului echipei din care fac parte. Încurajarea pe care i-o transmit coechipierii constituie pentru fiecare elev o dinamizare a potenţialului său psihofizic.

            În condiţiile învăţământului simultan, munca independentă cu elevii ocupă o mare parte din timpul lecției, iar uneori cea mai mare parte a lecţiei. De aceea calitatea întregii munci instructiv-educative a învăţătorului depinde de succesul organizării ei. Învăţătorul trebuie să privească organizarea şi efectuarea muncii independente a elevilor ca o problemă principală pe care trebuie să o rezolve întotdeauna just din punct de vedere metodic.

            Nu trebuie să dăm în grabă lucrări independente, chiar dacă ele nu prezintă o importanţă deosebită. În toate cazurile învăţătorul trebuie să se pregătească temeinic pentru munca independentă: să se gândească la conţinutul şi la metodele de pregătire ale elevilor în vederea realizării, să ţină evidenţa rezultatelor desfăşurării ei. Numai o muncă corect organizată poate avea o puternică valoare educativă, îi poate disciplina pe elevi, poate dezvolta trăsături preţioase de caracter, poate să le trezească şi să le întărească interesul pentru învăţătură.

           În procesul de învățare, copilul trebuie să păstreze echilibrul între învățarea individuală și învățarea în cadrul grupului. Dacă acest echilibru este alterat poate apărea riscul ca în urma unui îndelung proces de învățare autonomă, individul să se izoleze social. Pierzând contactul cu realitatea prin izolare de ceilalți, este eliminat avantajul împărtășirii ideilor grupului, ceea ce uneori produce un deficit informațional.

       Spiritul de independență nu este o trăsătură de caracter ce se moștenește, ci una care se dobândește și se formează pe parcursul vieții. Rolul profesorilor, al părinților și nu în ultimul rând al societății este de a ajuta tânărul să-și dezvolte caracterul independent, de a-și dezvolta capacitățile asertive și de luare a deciziei în mod autonom.

     Bibliografie:

1.Ionescu, M., Clasic și modern în organizarea lecției, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972

2.Ionescu, M., Ioan, Radu (coord.), Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca,2001

3.Ivanov, Cornelia, Rolul învățătorului în dezvoltarea spiritului de independență la elevii din clasele I-IV, în „Revista de pedagogie”, nr. 5, 1971

4.Nicola, Elena, Activități de muncă independentă și jocuri didactice folosite în cadrul predării operațiilor cu numere, în „Revista de pedagogie”,  nr. 10, 1979

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *