ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



ROLUL EDUCATORULUI ÎN FORMAREA IMAGINII DE SINE A ELEVULUI

                                                                                                     Prof. Antonescu Oana Maria

                                                                                                    Școala Gimnazială Nr. 19 Brașov

Imaginea de sine este cheia pentru o viață mai bună!

            Imaginea de sine este modul în care te simţi şi gândeşti (,,Cine sunt eu și ce pot să fac?”). Imaginea de sine se dezvoltă pe tot parcursul vieţii. Pe lângă atitudinile părinţilor, colegilor, fraţilor, prietenilor, imaginea de sine a viitorului adult se construiește și datorită influenței profesorilor.

            Calitățile unui bun profesor nu se referă doar la competența sa didactică, ci și la capacitățile empatice și sociale. În primul rând, calitățile unui bun profesor implică a avea anumite abilități sociale de a pătrunde în viața interioara a grupului de elevi, abilități empatice, de a înțelege copiii și a putea privi lumea prin ochii lor. Astfel, printre calitățile unui bun profesor, cele mai importante sunt tactul și talentul pedagogic, dragostea pentru copii este esențială (un bun profesor trebuie să iubească, să înteleagă, să respecte elevii), empatia este și ea foarte importantă - empatia înseamnă intuiție, a putea să patrunzi în lumea interioară a copilului sau a putea să privești lucrurile (și) din perspectiva sa; competențele sociale –o altă calitate (un profesor care știe să comunice cu elevii săi trebuie să fie sociabil, deschis).

             Copiii au nevoie de afecțiune, securitate și de stima de sine, iar aceste nevoi trebuie asigurate atât în mediul familial, cât și în cel școlar, asta pentru o dezvoltare personală armonioasă a viitorului adult. Experiențele din timpul copilăriei au un rol esențial în dezvoltarea imaginii de sine. Astfel, succesele și eșecurile din copilărie, precum și modalitățile de reacție ale profesorilor la acestea, definesc imaginea pe care o vom avea despre noi. De exemplu, etichetările negative repetate “nu ești bun de nimic”, “ești un prost”, vor induce copilului neîncredere în propria persoană, creându-i acestuia o imagine de sine negativă, pe câtă vreme dacă unui copil i se repetă că este inteligent și capabil, acesta va ajunge să creadă acest lucru, integrându-l ca parte a imaginii de sine.

            Afirmaţiile de mai sus legate de formarea imaginii de sine a copilului, sub influența profesorului, pot fi susţinute prin următoarele argumente:

  • Profesorii care reușesc să construiască un nivel înalt al stimei de sine la elevii lor au următoarele trăsături: sunt optimiști, încrezători în forțele proprii, stabili emoțional, furnizează modele educaționale clare și consecvente, oferă copiilor încurajare și sprijin, își privesc elevii ca pe niște ființe importante, tind să pedepsească prompt și în concordanță cu situația, își cunosc bine elevii, sunt percepuți de copii  ca fiind “corecți” față de ei.

            Profesorul  trebuie să ajute copilul să-și formeze o imagine de sine pozitivă dacă se bazează pe următoarele principii:

  • să ofere siguranţă și un scop în tot ceea ce se întreprinde (copilul trebuie să simtă că are ţeluri, care-i dau un sens în viaţă şi îi canalizează energia pentru a se realiza. În lipsa acestui sentiment, el se poate simţi fără nici un rost, plictisit şi nemulţumit.)
  • să-l antreneze la diverse activităţi, dând copilului ocazia să-i arate de ce este capabil, fără să-l controleze în permanenţă.  
  • să-i dezvolte  încredere în el însuşi şi în profesor (pentru aceasta, trebuie să ne păstram noi, adultii, însine, promisiunile, să-l sprijinim şi să-i dam posibilitatea să arate că este de încredere)
  • să-i oferim posibilitatea de a alege şi a lua decizii: copilul care poate lua decizii importante, se va simţi puternic şi va avea stăpânire de sine.
  • să-l încurajam, sprijinim şi recompensăm: copilul are nevoie nu numai să reuşească în ceva anume, ci şi să i se recunoască faptele, de aceea trebuie încurajat, laudat pentru eforturile sale, oricât de mici.
  • să-l învătăm sa se autoevalueze (pe măsură ce copilul câştigă mai multă independenţă, are nevoie să simtă că stă pe picioarele lui). După ce i-am arătat ce poate face, l-am îndrumat şi i-am oferit ocazii, în care să se încerce pe el însuşi, copilul poate reflecta şi evalua consecinţele faptelor sale.
  • să-i acceptăm greşelile şi  eşecurile: copilul nu trebuie să se simtă învins, atunci când face greşeli sau are un eşec. Trebuie explicat faptul că greutăţile şi greşelile fac parte din viaţă şi că poate învăţa din ele. Să evităm remarcile negative şi personale: "Nu vei reuşi niciodată". Să-i arătăm că mai important decât rezultatul este efortul; atunci nu îşi va ascunde nereuşitele şi se va strădui în continuare, să performeze.

            Prin urmare se poate afirma ca sunt două strategii majore prin care oamenii învață: din propriile greșeli (experiența) și din greșelile altora (dezvoltare personală și profesională). Cea mai bună strategie este să le folosim pe ambele și vom dezvolta o imagine de sine impecabilă.

            Nivelul stimei de sine afectează puternic performanţele individului în toate activităţile pe care le întreprinde, şi de aceea e necesar ca persoanele cu o stimă de sine scăzută să fie susţinute spre realizare de sine.                                                                                                                                             

         Pentru a reuşi la şcoală şi a avea succes, copilul are nevoie să aibă o părere bună despre el. Sentimentul de încredere în el poate fi amplificat sau diminuat de către profesor prin toate acțiunile sale.  Sistematizând, stima de sine se referă la evaluările generale pozitive şi negative ale propriei persoane. Fiecare ființă este unică și are o valoare care merită să fie respectată.

Bibliografie

1. Dumitru, I.Al. (2001). Personalitate – atitudini şi valori. Timişoara: Editura de Vest.
2. Gavreliuc, A. (2002). O călătorie alături de celălalt. Timişoara: Editura Universităţii de Vest.
3. Iluţ, P. (2001). Sinele şi cunoaşterea lui. Teme actuale de psihosociologie. Iaşi: Editura Polirom.
4. www.cdt-babes.ro/articole/imaginea-de-sine-stima-de-sine-si-increderea-in-sine.php

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *