ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



CUNOSCÂND, IUBIM NATURA

Prof. Catană Astrid

Şcoala Gimnazială “George Bacovia” Bucureşti

Omul convieţuieşte cu natura, cu plante şi cu animale din cele mai diferite grupe. Ocrotirea naturii, păstrarea echilibrului biologic din oricare ecosistem trebuie să constituie o preocupare a fiecărui om. Natura se vindecă greu chiar și după incidentele ce țin de condițiile meteo extreme, cu atât mai mult după dezastrele provocate de acțiunile oamenilor. Procesul este unul de lungă durată și de aceea trebuie să avem înțelepciunea de a preveni, de a împiedica degradarea ei, lucrând fiecare după puterile noastre.

            Particularităţile de vârstă ale preșcolarilor și școlarilor mici permit formarea şi dezvoltarea conştiinţei ecologice şi, implicit, a unui comportament adecvat. Antrenând copiii în diverse acţiuni: excursii, acţiuni practice de colectare a materialelor refolosibile, valorificarea sau utilizarea lor în alte scopuri (la orele de abilităţi practice, la decorarea clasei şi a locuinţei), acţiuni  de igienizare a curţii grădiniței/ școlii, a parcului, a locului de joacă sau a unui colţ de pădure, vizite la grădina zoologică, sere, la Muzeul de Știinţele Naturii, lecturări despre plante animale, poluarea solului, a apei şi a aerului, acţiuni de recunoaştere şi colectare a plantelor medicinale, vom realiza o dezvoltare a spiritului de iniţiativă, a deprinderilor de cercetare, a răspunderii pentru lucrul făcut și a curiozităţii.

De aceea se impune ca încă din grădiniță, copilul să cunoască formele de viaţă existente în mediul înconjurător, diversitatea lor şi să înveţe să le ocrotească.

            Conştiinţa unui copil care încearcă să înţeleagă şi să determine relaţia dintre el şi natura vie și să rezolve conflicte generate de impulsuri de moment și educația civică primită anterior, se cristalizează sub forma actului decizional: a rupe sau nu o floare, a lovi sau nu o pasăre, a zdrobi o mică insectă.

            Acest bun ereditar, prezent în firea umană, îl găsim în afecţiunea și curiozitatea sporită a copiilor pentru natură. Lumea naturală li se înfăţişează ca un mister și sunt mereu tentați să o iscodească, să o descopere, să îi dezlege tainele, încântându-i şi trezindu-le o serie de întrebări: „de ce?”, „de unde?”, „pentru ce?”, „cum?” etc.

            Observând în mod sistematic natura, copiii trec de pragul întrebărilor spontane și uneori superficiale și se concentrează asupra pătrunderii fenomenelor care determină evoluția într-un anume fel a relației dintre diversele elemente și în final înțeleg efectele resimțite de om. Comparând fenomenele, preșcolarul și școlarul mic învaţă să gândească despre natură, iar dificultăţile inițiale întâmpinate în cunoaşterea ei se risipesc lăsând însă trează dorinţa de ,,a şti”. Aici intervine abilitatea pedagogică a educatorilor, reflectată în abilitatea și chiar măiestria lui de a-i crea copilului un cadru atractiv, incitant, care să îi stârnească preocupări intelectuale reale, pe care acesta să-l exploreze cu pasiune. Cu multă răbdare, perseverență şi tact din partea cadrului didactic, copilul va deveni receptiv şi sensibil la nevoile naturii, pătrunzând încet tainele ei, descoperindu-i frumusețea și armonia. În acest fel, educatorul are ocazia de a trezi interesul copiilor pentru o gamă largă de proiecte care pot cuprinde activități care să îi sprijine în înțelegerea modului în care se petrec anumite fenomene: a felului în care se mișcă anumite lucruri din mediul înconjurător sau a modului în care sunt generate sunetele naturii și, focusat pe tematica noastră actuală, care sunt urmările acțiunilor omului asupra naturii. Acest lucru se poate face cu ușurință în cursul plimbărilor, drumețiilor, expedițiilor, prin colectarea de materiale ce pot stârni interesul copiilor față de obiecte și fenomene accesibile vârstei lor și multe alte tipuri de acțiuni.

            Inițierea copiilor în activitatea permanentă de protejare a mediului poate fi realizată și în timpul orelor de școală dar mai ales prin activități desfășurate în timpul liber. Pentru ca cei mici să își dorească în mod real implicarea în acțiuni de salvare a naturii, cadrul didactic trebuie să facă apel la parcurgerea câtorva etape de lucru ce presupun cunoașterea detaliată a stadiilor de dezvoltare ale plantelor și animalelor, specificul anumitor zone geografice, identificarea factorilor ce determină buna dezvoltare a ecosistemelor analizate, etc.

Pentru îndeplinirea unor astfel de obiective, considerăm că atenția copiilor trebuie îndreptată către realitatea imediat apropiată, astfel încât copiilor să le fie ușoară aplicarea informațiilor dobândite în această direcție. Prin intermediul studiilor de caz, a cercetărilor directe pe diverse teme accesibile copiilor, utilizând metode moderne de învățare (metoda pălăriilor gânditoare, a ciorchinelui, metoda schimbă perechea, etc) elevii își pot construi sisteme de valori personalizate referitoare la protecția mediului înconjurător precum și tehnici de combatere a acțiunilor de violență asupra mediului. Odată stabilite anumite puncte ancoră în ceea ce privește atitudinea individului față de mediul imediat apropiat, individul poate fi antrenat în extinerea ariei de aplicare a comportamentelor dobândite.

O foarte bună strategie este abordarea treptată a cadrului de acțiune, pornind de la operațiuni punctuale, a căror zonă să fie crescută gradual, prin tehnica „pașilor mărunți”. Astfel, dacă atunci când e mic copilul plantează o floare de care are grijă împreună cu adultul, ulterior poate să își extindă zona de protecție asupra unui colț vedre din clasă, apoi a zonei vedre din școală, și în final chiar asupra grădinii de flori din curtea școlii. În felul acesta și dorința de protecție se extinde treptat și în final cel mic ajunge să își dorească să protejeze orice zonă acoperită cu vegetație – chiar dacă nu îi aparține în mod direct.

Educaţia ecologică acţionează asupra unui număr de patru nivele:

  • Nivelul cunoaşterii
  • Nivelul priceperilor/deprinderilor
  • Nivelul sentimentelor
  • Nivelul comportamentului

De asemenea, ea are în vedere 5 obiective:

  • Conştientizare: copiii sunt sprijiniţi pentru atingerea unui nivel de conştiinţă şi atenţie faţă de mediu şi de problemele sale; se dezvoltă capacitatea de a observa şi alege stimuli; se prelucrează, perfecţionează şi extind percepţiile noi formate legate de mediu; sunt folosite aceste noi calităţi în diferite situaţii
  • Cunoştinţe: copiii trebuie să înţeleagă modul de funcţionare a mediului, de apariţie a problemelor legate de mediu şi de rezolvare a acestor probleme.
  • Atitudine: copiii trebuie să-şi însuşească un set de valori şi să manifeste grijă pentru mediu, precum şi să posede motivaţie şi dorinţă pentru a participa la acţiuni menite să îmbunătăţească starea mediului.
  • Abilităţi/ priceperi/ deprinderi: copiii sunt sprijiniţi pentru a-şi forma şi dezvolta abilităţi necesare identificării şi investigării problemelor de mediu şi în scopul participării lor la rezolvarea acestor probleme.
  • Participare: copiii sunt ajutaţi să-şi însuşească experienţa/capacitatea de a folosi cunoştinţele şi abilităţile căpătate în luarea unor decizii bine gândite, pozitive pentru rezolvarea problemelor de mediu.

Educația ecologică este una din educațiile moderne ale secolului XXI, apărută ca răspuns la problematica tot mai acută a distrugerii naturii, pentru asigurarea condițiilor strict necesare de viață pentru următoarele generații. Copiii noștri au nevoie să învețe să iubească natura, pentru că au nevoie de o șansă la viață și au nevoie să rămână oameni dincolo de timp și de timpuri.

Bibliografie:

  • Geamănă Adriana – Educaţia ecologică, editura Arlequin, Bucureşti 2013
  • Sorin Curt – Prima mea enciclopedie Protecţia mediului – Sănăătatea planetei, editura Aquila, Craiova, 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *