ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Folclorul popular – oglinda spiritualităţii româneşti

Prof. Stoica Mioara-Ramona

Liceul Tehnologic ,,Constantin Dobrescu’’ Curtea de Argeș

 Limba şi literatura română este o disciplină şcolară complexă şi dinamică, trăsături generate de multitudinea domeniilor de referinţă şi de modificările de paradigmă impuse de instituţia şcolară. Conform aceleiaşi autoare, Alina Pamfil, una dintre competenţele  acestei discipline este competenţa culturală. Aceasta este înţeleasă ca sistem de valori de credinţe şi simboluri împărtăşite de indivizii unei comunităţi, sistem conservat şi dezvoltat continuu; cultura este vizată de programele şcolare pentru rolul esenţial pe care îl joacă în conturarea identităţii individului, în dezvoltarea sa personală, intelectuală, afectivă şi morală.  

      Literatura constituie cel de-al doilea mare compartiment al disciplinei pedagogico - didactice numite metodica studierii limbii şi literaturii. Constantin Parfene menţiona faptul că această disciplină are aplicabilitate asupra a două demersuri esenţiale de investigarea realităţii: unul  al lingvisticii, care operează în virtutea unor legi precise şi cu domenii adecvate şi unul care aparţine domeniului artei, unde legităţile nu mai sunt atât de precise. Aşadar e vorba de literatura ca ramură a artei. Metodica abordării literaturii în şcoală trebuie să se ocupe cu receptarea ei, şi nu cu predarea , care presupune pasivitate din partea receptorului, a elevului.

Sub   titlul generic de creaţie populară ne-am obişnuit să aşezăm toate pro­ducţiile literare create, transmise si păstrate de masele populare, prin indivizi înzestraţi iesiţi din rândul acestora, din cele mai vechi timpuri pînă astăzi. Literatura populară este în fond o componentă a ansamblului de fapte de cultură pe care îl numim cu un cuvânt de circulaţie internaţională folclor (de la engl. folk-lore= „înţelep­ciune populară"). Jung vorbea de un inconştient colectiv care ar contribui la creaţiile culturale şi mai ales populare ale popoarelor.  Considerat ca o secvenţă constitutivă a culturii populare, folclorul presupune literatura, muzica, dansul si teatrul popular, deci toate manifestările artistice datorate creatorilor populari si destinate poporului. Spre deosebire de arta cultă, de literatură, muzică, teatrul create de autori cunoscuţi si păstrate în scris, în manuscrise sau cărţi tipărite, creaţiile literare populare deţin caracteristici aparte. Dacă iniţial creaţiile populare au fost transmise  secole de-a            rândul  prin     viu grai, ulterior, au fost adunate în culegeri de folclor care au încercat pe cât posibil să valorifice, prin conservare,  originalitatea creaţiilor populare. Dispare implicit multitudinea de variante, datorată contribuţiei fiecărui actant, aşadar caracterul colectiv nu mai funcţionează prin tipărire.    

  De aici rezultă caracterul anonim al cre­aţiilor populare. În transmiterea lor orală cele mai multe dintre producţiile fol­clorice prezintă o   întrepătrundere   a   modurilor  de expresie artis­tică, o  convieţuire de arte: versul se îngemaneaza cu me­lodia, cu dansul, cu gestica si cu mimica celui care îl zice. Însoţirea aceasta a mai multor modalităti artistice în pro­ducerea unui singur bun folcloric poartă numele de sincretism. În­ţelegerea naturii sincretice a faptelor de folclor este foarte impor­tantă pentru aprecierea corectă a unor fenomene care altfel ar fi greu de explicat, ca să numai luăm în discuţie şi îmbinarea fericită din punct de vedere  spiritual a mai multor arte. Ar fi potrivit şi dacă ar exista o scurtă trecere în revistă a genurilor literaturii populare, după care se face  departajarea genurilor literare creaţiei culte. Lipsa acestor creaţii  din manualele de literatură  îngreunează sarcina profesorului de specialitate atunci când predă opere literare care îşi trag seva din creaţia populară.
      Din nefericire,  în manualele şcolare, pe lângă multe alte neajunsuri legate de ilustraţie şi metodologie, nu se valorifică suficient aceste creaţii; pe de o parte din cauză că nu se acordă un spaţiu mai mare acestor specii literare, şi pe de altă parte pentru că nu se valorifică caracterul sincretic, prin exerciţii recreative. 

     Latura activizantă lipseşte cu totul, chiar dacă există , e drept, câteva încercări în acest sens. De asemenea,  în colecţiile si antologiile de literatură populară  textele sunt publicate cel mai adesea fără partea lor muzicală  fiind aşadar studiate şi comentate, apreciate chiar doar din punct de vedere literar.  Este foarte adevărat că sunt şi  producţii folclorice cărora le lipseşte componenta   melodică (basme, legende, parabole, snoave, strigături etc), dar si aici textul literar propriu-zis  ar trebui însoţit de  de elementele nonverbale şi paraverbale, necesare receptării creaţiei populare la adevărata ei valoare.

 Cu excepţia prezenţei  câtorva specii de  creaţii literare în manualele de limba şi literatura română în clasele gimnaziale, - colinde, pluguşorul, sorcova- la clasele de liceu se resimte acut această carenţă; chiar la clasele gimnaziale, cu toată varietatea manualelor alternative, lipsesc creaţiile legate de muncile de peste an – cântecele de seceriş, Drăgaica - sau de momentele importante legate de viaţa  omului naşterea, căsătoria, moartea.- chiar şi facultativ introduse.

Trăind într-o societate în care valorile artei în general au pierdut în favoarea nonvalorii,  familiarizarea elevilor  cu fenomenele folclorice româneşti devine o necesitate în contextul globalizării accentuate; deşi riturile străvechi şi-au pierdut deja, pentru adolescenţi şi nu numai, latura sacră este nevoie de o sensibilizare şi atragere a atenţiei asupra lor măcar ca gest cultural, sărbătoresc, de destindere;  astfel de pasaje prezente în manuale,  ar putea  realiza un transfer al ficţionalului în cotidian şi al cotidianului în ficţional prin metodele centrate pe elev pe care se construieşte: studiul de caz, proiectul, cercetarea literară, culegerea de folclor. Valorificarea la maximum a competenţelor de referinţă şi a celor specifice cu privire la receptarea literaturii populare ar contribui la o mai bună înţelegere şi apreciere a operelor literare.

Bibliografie:

            Jung ,  Carl Gustav,  ,,Arhetipurile şi  inconştientul colectiv’’ , Editura Trei, Bucureşti, 2004

            Pamfil, Alina,           ,,Limba şi literatura română în gimnaziu’’, Editura Paralela 45, Piteşti, 2003;

            Parfene,  Constantin, ,,Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală’’, Editura Polirom,   

                                              Iaşi, 2004;                                                                

            Pop, Mihai ,              ,,Folclor literar românesc’’, Editura Didactică şi  Pedagogică,   Bucureşti       1976;       Vrabie, Gheorghe ,    ,,Retorica folclorului’’   Editura Minerva, Bucureşti, 1978.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *