ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



TRATAREA DIFERENŢIATĂ – MODALITATE DE STIMULARE A SUCCESULUI ŞCOLAR

Prof. Înv.Preșcolar: Olteanu-Rotaru Adelina-Marta

Grăninița Nr. 71, Sector 3, București

                     Calitatea actului educațional are ca influență o serie de factori: resurse umane, resurse materiale și resurse didactice. Individualizarea instrurii reprezintă o problemă veche, dar întotdeauna actuală deoarece oanenii sunt diferiți prin modul lor de gândire, prin capacitatea și ritmul lor de învățare. Tratarea diferențiată  poate fi definită ca o pedagogie individualizată care identifică elevul cu o individualitate unică care are nevoie de experiențe educaționale potrivite lui, și numai lui.  Cadrele didactice trebuie să-și îndrepte atenția spre identificarea capacităților fiecărui elev, în special înspre capacitățile lui intelectuale, spre dorințele lui de învățare iar pe parcursul tuturor demersurilor de cunoaștere și stimulare a dezvolatării copilului, să-i determine pe toți să-și dorească mai mult, să caute singuri cunoașterea sub toate formele și prin astfel de comportamente învățarea să devină permanentă, pe tot parcursul vieții.

                     Trebuie insistat ca educatorul să gândească asupra modalităților de îmbinare a celor trei forme de activitate- frontală, în grup și individuală, iar în cadrul fiecăreia dintre acestea asupra unor sarcini unitare, e absolut necesar a construi un program adaptat fiecărui copil care să îl stimuleze și să îi asigure ocaziile necesare dezvoltării depline. Strategia individualizării și diferențierii conduce la o gamă foarte variată de forme de lucru și modalități de organizare a activității de învățare. Când pornim să proiectăm un program educativ este important ca în toate formele de activitate pe care le desfășoară elevii, cadrul didactic trebuie să urmărească aplicarea întregului sistem diferențiat al variabilelor acestor activități: obiective, conținuturi, moduri de realizare a sarcinilor, forme de evaluare.Confruntat cu instruirea individualizată –ceea ce presupune implicare și inovare- cadrul didactic conștientizează necesitatea asumării responsabilității de a se adapta rapid și eficient acesteia, respectând tendințele:

  • Centrarea pe copil, vom analiza nevoile în funcție de particularitățile individuale ale elevului, de mediul socio-familial din care privine acesta, vom analiza dezvoltarea copilului, cunoașterea reperelor acestei dezvoltări prin metodele cele mai adecvate și rapide în abordarea educațională și, respectiv, individualizarea ca strategie necesară în programele educaționale.
  • Orientarea învățării spre formare de capacități și atitudini prin dezvoltarea abilităților proprii, dezvoltarea copilului este un proces dinamic în cadrul căruia transformarea de produce într-un ritm rapid și intens.
  • Instruirea individualizată și diferențiată, profesorul își poate atinge principalul scop al carierei: reușita în învățătură a tuturor elevilor săi.

         Fiecare copil trebuie abordat conform nevoilor sale de dezvoltare, încurajat și stimulat cu încredere în potențialul său. Este necesar ca pe parcursul tuturor demersurilor de cunoaștere și stimulare a dezvoltării copilului este nevoie ca educatorul să urmărească și să încurajeze independența și creativitatea acestuia. Cel mai important lucru pentru educator este să identifice potențialul copilului, să anticipeze nevoile sale de dezvoltare, pentru a susține optimal demersurile de descoperire și autodescoperire a acestuia. Apropierea de copil presupune existența unor relații noi între copil-educatoare și educatoare-copil, bazate pe încredere, prețuire, siguranță, care să-i dea copilului certitudinea ca educatoare este ființa căreia îi poate încredința ,,tainele sufletului”, spre păstrare. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesar să-i dai copilului posibilitatea sa-ți deschidă calea spre lumea lui interioară sau să-i dea puterea de a înțelege că tu ești busola în marea lume a lui de multe ori neînțeleasă de noi, ca adulți. Copilul simte când este privit cu încredere, cu afecțiune și când nu, reacția acestuia fiind diferită, se închide într-o carapace, greu ,,de spart”. Un copil neînțeles, bruscat, jicnit, neluat în serios, se va îndepărta de educatoare, oricât se va încerca stabilirea climatului anterior ,nu se va reuși. Mereu ne vom izbi de opoziția lui ca un zid și va fi înclinat să creadă că, la prima reacție a lui, iar va fi respins, considerându-se astfel într-un mare pericol. Legătura cu copilul trebuie să fie solidă, sinceritatea și încrederea să ducă la o confidentă a copilului, copilul încredințându-ne pentru păstrare toate gândurile și intimitățile sale. Preșcolaritatea sau cea de-a doua copilărie se caracterizează printr-o deosebită receptivitate la influențele mediului și prin ritmuri accelerate de dezvoltare psihică. Educația făcută de părinți cât și cea a grădiniței se resfrânge asupra tuturor laturilor personalității copilului. Pe măsură ce copilul se dezvoltă, cresc și trebuințele și dorințele lui. Trebuie să înțelegem și să găsim modalități eficiente de exprimare a sentimentelor față de copii, totodată înțelegăndu-i. Este necesar să se acționeze cu calm și prudență atunci când copilul are o problemă, iar atunci când apar conflictele, trebuie depus un efort în plus pentru a stăpâni situația, cerând să fie respectați, dar în același timp acordând copilului respectul pe care el îl solicită și la care el are tot dreptul.  Sprijinind fiecarea progres al preșcolarului, educatorul în conduce într-o manieră indirectă, mai bine spus, îl însoțește în descoperirile și achizițiile sale. John Hattie consideră că profesorii motivați în acțiunea lor identifică cele mai importante căi de a reprezenta proiectarea didactică, crează un climat optim pentru învățare, monitorizează învățarea și dau feedback elevilor, știu că toți elevi pot avea rezulate foarte bune.

      În concluzie, cadrul didactic trebuie să-și îndrepte atenția spre detectarea capacităților fiecărui copil, înspre capacitățile lui intelectuale, spre nevoile și dorințele lui de învățare și, prin toate acțiunile didactice, să-i determine pe toți să-și dorească mai mult, să exploreze cunoașterea sun diferite forme și prin astfel de comportamente învățarea să devină permanentă, pe tot parcursul vieții. Tratarea diferențiată, cheia succesului școlar,  ajută la cunoașterea și dezvoltarea caracteristicilor personale, a aptitudinilor și talentelor copiilor; identifică dificultățile comportamentale, sociale emoționale și de învățare ale copiilor; contribuie la creșterea și acordarea suportului copiilor în conformitate cu cerințele și nevoile individuale; sprijină exersarea și dezvoltarea responsabilității, independenței; sprijină adaptarea mai ușoară a copiilor la cerințele grădiniței și pregătirea pentru școală și viață și nu în ultimul rând dar cel mai important susține depășirea situațiilor de criză și dezvoltarea personalității fiecărui copil.

Bibliografie:

  1. Diaconu.A.,Aprodu D.,Instruire diferențiată a elevilor, Suport de curs, 2007-2013;
  2. Revista națională de profil psihopedagogic pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar, Editura: Arlequin, 2018;
  3. Vrășmaș, E., Consilierea și educația copiilor, Ed Aramis Print, București,2002.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *