ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



FAMILIA- PARTENER EDUCAȚIONAL

Prof. Înv. Primar Ghinea Luisa Elena

Şcoala Gimnazială Goleşti, Vrancea

             Activitatea didactică de bună calitate constituie un suport pentru progresul constant al copilului în plan psihic si social. Copilul îsi va dezvolta potentialul nativ în măsura în care şcoala va reusi să îl identifice corect, să îl cultive , dar nu va omite să se implice in modelarea influenţelor care nu aparţin orei de curs.

               Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate. Colaborarea între toţi factorii educationali, în primul rând între şcoală şi familie este stringentă.

               Şcoala nu-şi poate realiza pe deplin sarcinile, dacă nu cunoaşte condiţiile familiale de muncă şi viată ale copiilor.

               Parteneriatul între şcoală şi familie şi-a demonstrat eficienţa pretutindeni unde a fost aplicat, dacă s-au respectat anumite conditii de realizare a acestuia:

  - părinţii să fie perceputi de către cadrele didactice ca persoane active şi valoroase pentru educarea copiilor;

  • părintii să se implice în mod concret în luarea de decizii referitoare la activitătile  extraşcolare, la modificarea orarului, la stabilirea disciplinelor opţionale;
  • responsabilitatea pentru evoluţia copilului să fie împărtită între şcoală şi familie.

           Părinţii nu pot cunoaşte pe deplin psihologia copilului lor, dacă nu află şi modul lui de comportare în condiţiile şcolare. Activitatea de acasă este o continuare a activităţii pedagogice de la şcoală si invers – activitatea de la şcoală este o continuare a activităţii de acasă.

           La şedinţele cu părinţii am vorbit pe larg despre modul în care aceştia îşi pot ajuta copii la învăţarea lecţiilor, dar mai ales la controlul temelor pentru acasă. Copilul nu trebuie să vină la şcoală cu temele nefăcute. De aceea, părinţii trebuie să cunoască cum se controlează şi cum poate fi ajutat copilul în cazul în care intâmpină unele greutăti în rezolvarea lor.  

           Totodată, părinţii trebuie să cunoască dacă copilul lor are o comportare corectă faţă de învăţător şi colegii de clasă, dacă purtarea lui pe stradă sau în alte locuri în afara şcolii este corespunzătoare.

           Din experienţa pe care am avut-o până în prezent, mi-am dat seama ca există familii care se mândresc cu atitudinea severă faţă de copii. Severitatea este necesară, dar cu măsura, altfel copilul creşte timorat de gândul pedepsei, începe să mintă şi se îndepărtează de părinti.

           Am avut copii care începeau să plângă când obţineau calificative de bine sau suficient, spunând că vor fi bătuti sau pedepsiti de către părinţi.

           Mai gravă este situaţia în care părinţii sunt împărţiţi în “două tabere”: unul sever, iar celălat indulgent.

           Severitatea exagerată îşi va lăsa amprenta asupra personalitătii în formare a copilului. Astfel de părinti impun un regim de viată si de învătătură peste limitele de toleranţă psihologică si psihofiziologică specifică vârstei. Ei impun copiilor lor un volum prea mare de sarcini, interzic participarea la activităti recreative, la jocurile specifice vârstei şi fac uz frecvent de pedepse care lezează demnitatea copiilor, chiar pedepse corporale.

           La celălat pol se află părintii superprotectori, cei care se învârt în jurul poftelor copilului. Un astfel de copil va ajunge un egoist, pentru ca în familia sa el a cunoscut numai drepturi , nu si îndatoriri. Cu acesti copii se lucrează foarte greu şi devin dificili, deoarece ei cred că şi la şcoală vor avea parte de aceleaşi privilegii.

          Atitudinea protectoare a părintilor se poate manifesta şi prin limitarea excesivă a libertăţii şi independenţei de acţiune, a iniţiativei copilului.

          Părinţii devin deosebit de preocupaţi de copil, manifestă o teamă permanentă pentru viata şi activitatea copilului lor şi de aceea stabilesc ei direcţiile de actiune şi comportare fără să accepte abateri, plângeri şi nemulţumiri. Principala consecintă se exprimă într-un comportament lipsit de initiativă, instalarea unei temeri nejustificate de aciune si mai ales de consecintele ei, în ultima instanţă timiditate exagerată.ş

          Obiectivul primordial al parteneriatului şcoală – familie îl reprezintă obţinerea succesului şcolar. Evolutia pozitivă în planul activitătii şcolare se exprimă prin termenii de progres, reuşita şi succes şcolar. 

          Progresul – arată obtinerea anumitor stări calitative superioare în raport cu o perioadă comparată. Poate fi continuu sau periodic.

          Reuşita şcolară se referă la nivelul de realizare a unui obiectiv propus pentru o durată mai mare de timp.

          Succesul colar se exprimă prin raportarea performanţelor elevului la cerinţele programei şcolare şi la finalitătile învătământului.

           Un parcurs şcolar negativ este reflectat de termenul de insucces şcolar.

            Insuccesul sau eşecul şcolar cunoaşte două faze:

  • în faza initială – elevul trăieşte sentimente de nemultumire, are o motivaţie săracă, fie la o disciplină sau un capitol (pentru o scurtă perioadă de timp).

          Această fază se poate depăşi cu uşurintă prin mobilizarea resurselor proprii sau printr-o atenţie deosebită din partea învăţătorului.

  • a doua fază– de instalare evidenta si stabila a insuccesului scolar, elevul evită efortul individual si isi exprimă aversiunea fata de învătătură, profesori, tot ceea ce este legat de şcoală. Inregistrând mari lacune în cunoştinţe, el poate ajunge la repetenţie, exmatriculare sau chiar abandon scolar.

           Şcolarul are nevoie acasă de un mediu de viată în care să se simtă în siguranţă. Într-un climat educativ bun, părintii sunt calmi, întelegători, afectuoşi, destul de flexibili în raporturile cu copilul, fără însă a-i satisface orice capriciu.

           Copilul simte că părinţii se ocupă de el, că sunt interesaţi de necazurile şi problemele lui, ca şi de rezultatele şcolare.

            Familia este un cadru de disciplina ferm, în care şi copiii şi părinţii împărtăşesc acelaşi nivel de exigentă.

            Studiile arată că într-un climat familial pozitiv, copiii sunt originali şi spontani, se descurcă singuri, dovedind autonomie, îsi exprimă dorinţa de a creşte, de a se impune şi de a fi conducători; ştiu să se apere, doresc să înfrunte dificultăţile, sunt perseverenţi în realizarea unor scopuri.           

               Pentru a-mi da seama de interesul ce-l manifestă fiecare părinte pentru şcoala am dat un chestionar părinţilor, cu diferite intrebări: “ Sunteţi multumiti de condiţiile şcolare în care copilul dvs. Îsi desfaşoară activitatea?”, “ Îl supravegheaţi zilnic la efectuarea temelor?”, “Copilul dvs. Are acces la informaţie (calculator, Internet)?”,  “Care credeţi că este punctul lui forte?”, “este înscris la vreo activitate extraşcolară?”, etc. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *