ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Eficientizarea pregătirii elevilor pentru examenul de bacalaureat la matematică

Prof. Stegaru Viorica

Colegiul Național  „Grigore Ghica”  Dorohoi, Botoșani

              Fiecare sfârşit de an şcolar aduce în atenţie rezultatele obţinute de eleviii clasei a XII-a la Bacalaureat şi aproape de fiecare dată aceste rezultate nu sunt în acord cu asteptările profesorilor, elevilor sau părinţilor.

             Fiecare dintre noi răspunde diferit întrebării: „Cărui fapt se datorează aceste rezultate?”. Atfel un părinte aruncă responsabilitatea  eşecului asupra profesorilor care, în opinia lor, nu dispun de strategii eficiente de pregătire a elevilor şi asupra copiilor lor care nu alocă suficient timp pregătirii examenului, fără a găsi o vină în aşteptările lor referitoare la viitorul copiilor. Cu cât un părinte are ambiţii mai înalte - aşteaptă de la copil să obţină o diplomă de bacalaureat şi ulterior o diplomă universitară şi să ocupe astfel un post de responsabilitate după terminarea studiilor- cu atât mai mult va fi implicat în pregătirea copilului său care va avea tendinţa să fie mai perseverent, să se distingă printr-o motivaţie intrinsecă mai mare faţă de ideea de a învăţa matematică şi să fie mai încrezător în capacitatea sa de a rezolva o cerinţă matematică şi a reuşitei sale la o baaaacalaureat. Elevii ai căror părinţi sunt lipsiţi de aceste aşteptări pentru viitorul copiilor lor nu au aceeaşi determinare şi implicit nu reuşesc să obţină un rezultat la fel de bun ca al celor mai sus menţionaţi.

             Dacă elevul nu reuşeşte să găsească un răspuns realist  la întrebare, profesorul răspunde printr-un mod simplist că eşecul se datorează faptului  că elevii rămân în urmă de-a lungul celor patru ani de liceu pentru că nu învaţă suficient. În acest fel întreaga responsabilitate planează asupra elevului. La o analiză mai atentă însă, ies la lumină şi alte motive cum ar fi: o ambianţă şcolară neprietenoasă, un climat instituţional rigid şi inconsecvent, fluctuaţiile în proiectarea şi aplicarea curriculumului şcolar, supraîncărcarea cu conţinuturi. Toate acestea îndepărtează elevul de la aspiraţiile sale, aducându-i confuzie şi dezinteres.

            În cele ce urmează vom urmări demersurile făcute de profesorul de matematică în „lupta” sa de a îmbunătăţi rezultatele obţinute de elevi prin modalităţi constructive de organizare a învăţării la matematică şi soluţii practice care pot genera îmbunătăţirea învăţării şi implicit a  rezultatelor evaluării.

            Orice profesor de matematică îşi doreşte ca activitatea didactică pe care o desfăşoară să fie una eficientă, menită să formeze la elevi acele ansambluri structurate de cunoştinţe şi deprinderi dobândite prin învăţare, care permit identificarea şi rezolvarea  în contexte variate a unor probleme caracteristice matematicii. Profesorul ar trebui să conducă realizarea învăţării prin cooperare, să devină partener în educaţie cu elevul, să-l motiveze pe acesta din urmă să rezolve sarcini de lucru diverse care să-l ajute la propria formare, să evalueze vizând progresul în învăţare, punând accentul pe elemente de ordin calitativ. În aceste condiţii, pentru ca activitatea didactică să fie eficientă, trebuie proiectată în avans şi reconstruită din mers ca urmare a aprecierii realiste la faţa locului, a situaţiei concrete din clasă. Decizia asupra traseului educaţional optim pentru situaţia concretă din fiecare clasă necesită o interpretare personală a programei şcolare. Înţelegerea şi interpretarea programei presupun corelarea competenţelor specific cu conţinuturile şi cu activităţile de învăţare. Pentru recuperarea elevilor care au abilităţi matematice insuficient dezvoltate trebuie alese activităţi de învăţare adecvate şi cât mai diversificate pentru a oferi fiecărui elev posibilitatea de a se manifesta.

             De asemenea pentru ca demersul didactic să fie eficient, o unitate de învăţare nu trebuie să grupeze mai mult de 3-7 lecţii, număr suficient şi optim pentru a depista din timp nivelul de achiziţii al elevului. Astfel se poate interveni adecvat înainte ca volumul de cunoştinţe ce trebuie recuperat să fie prea mare. În cazul în care se constată rămâneri în urmă la majoritatea elevilor se poate interveni asupra temelor identificate ca dificil de asimilat şi încercarea divizării acestora în subteme, în acest fel unităţile de învăţare vor avea alocate mai puţine ore ceea ce va permite evaluări sumative mai dese.

              Proiectarea unităţilor de învăţare astfel  încât să nu constituie o supraîncărcare pentru elevi în încercarea lor de a asimila corespunzător conţinuturile programei este astfel foarte importantă în asigurarea eficienţei demersului didactic. De asemenea proiectarea unei lecţii, după structura generală, însă cu particularităţile specifice fiecarei clase are un rol important în formarea  competenţelor la elevi. În cazul în care se constată rămâneri în urmă ale elevilor, ar trebui acordat mai mult timp acelei etape a lecţiei ce vizează reactualizarea cunoştinţelor anterioare. Eventual, se poate specifica din timp elevilor conţinuturile ce ar trebui repetate. Pentru aceasta se poate folosi o organizare grafică a ceea ce trebuie repetat.

              Un alt aspect important pe care fiecare profesor ar trebui să-l urmărească în activitatea didactică centrată pe achiziţiile elevilor este dinamizarea învăţării prin metodele de învăţare. Se ştie că un elev reţine 10% din ceea ce citeşte, 20% din ceea ce aude, 30% din ceea ce vede şi aude în acelaşi timp, 80% din ceea ce spune şi 90% din ceea ce spune, făcând un lucru la care reflectează şi care îl interesează, ceea ce înseamnă că învăţarea devine eficientă doar atunci cînd îl punem pe elev să acţioneze. Pasivitatea elevilor în clasă este consecinţă a prelegerii ca mod de predare, şi nu produce învăţare decât în foarte mică măsură. De altfel prelegerea presupune că toţi elevii asimilează în acelaşi timp informaţiile , ceea ce este departe de realitate. Pentru elevi este suficient ca în cadrul unei ore să asculte explicaţiile profesorului sau să vadă  o demonstraţie. Ar fi mult mai eficient dacă elevii ar participa activ la procesul de învăţare: discuţia, argumentarea, investigaţia, experimentul devin metode indispensabile pentru învăţarea eficientă şi de durată. 

                În ceea ce priveşte activitatea de evaluare a elevului de clasa a XII-a, aceasta trebuie să vizeze atât progresul şcolar cât şi pregătirea pentru bacalaureat. Din acest motiv profesorul trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte: proiectarea unor teste de tipul celor propuse la examenele anterioare, pregătirea cognitivă şi afectivă a elevilor pentru susţinerea unui examen, aplicarea sistematică pe parcursul anului şcolar a tipurilor de teste menţionate anterior, analiza sistematică a rezultatelor obţinute, folosirea unor teste de autoevaluare ca modalitate de conştientizare a elevului asupra progreselor sale şcolare.

              În procesul didactic apar o serie de situaţii contextuale referitoare la evaluare dar care nu sunt abordate în mod explicit de către profesor la clasa. Elevii pot întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte forma testului, modului de completare a răspunsului, utilizarea foilor de examen. În acest sens profesorul poate da elevilor  să exerseze rezolvarea a diferitelor tipuri de teste. Ar fi necesar ca la sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare elevul să fie verificat printr-un test cuprinzând itemi standard, în forme variate.

              Programul de recuperare- aprofundare se poate desfăşura în timpul orelor de curs printr-o activitate independent orientată de profesor, sau poate fi, în funcţie de motivaţia elevului, o temă pentru acasă. Eficienţa programului poate fi sporită dacă părinţii sunt implicaţi în mod direct în supravegherea şi susţinerea activităţii elevului. În ce ar putea consta programul de recuperare? Dacă un elev, la un test de evaluare, nu a reuşit să rezolve o cerinţă vizând fixarea unei competenţe, atunci acesta va rezolva în cadrul programului de recuperare- aprofundare cu preponderenţă exerciţii axate pe formarea acelei competenţe.

               La obţinerea unor rezultate bune la bacalaureat conlucrează o multitudine de factori, o parte dintre ei fiind prezentaţi în lucrarea de faţă. Profesorul de matematică are libertatea de a alege şi aplica strategii de optimizare  a pregătirii elevilor ţinând cont de specificul fiecărei clase, fiecărui elev în parte.

Bibliografie:

Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice prin activități de mentorat – Modulul ”Recuperarea rămânerii în urmă la matematică”
Profesorul de succes, Ion-Ovidiu Pânișoară, Editura Polirom, 2009
Didactica modernă. Miron Ionescu, Ioan Radu, Editura Dacia, Cluj, 2001
Mic ghid de învățare rapidă și eficientă, Nicolae Ploscariu, editura Delfin, 2017

Cucoş, Constantin, 2006, Pedagogie- ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *