ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



EDUCAŢIA ESTETICA

Prof. Ciuca Daniela Raluca

Liceul de arte "H. Darclee" Braila

Viaţa cotidiană stă, în mare măsură, sub zodia esteticului. Contactul cu opera de artă, design-ul vestimentar sau al bunurilor de consum, arhitectura sau spaţiul ambiental, o parte din activităţile noastre diurne, participarea la ceremoniile cele mai diverse impun o pregătire atentă pentru a recepta valorile estetice. Chiar şi educaţia presupune un registru estetic.

Ca latură a educaţiei, educaţia estetică îndeplineşte multiple funcţii educative, exercitând o acţiune polivalentă asupra dezvoltării personalităţii. Pentru a le înţelege mai bine, ne vom referi la natura şi specificul artei, precum şi la categoria de bază a esteticii – frumosul. Educaţia estetică nu vine să limiteze sau să afecteze libertatea alegerii sau aderării la frumosul autentic. Dimpotrivă, prin intermediul ei se pregăteşte terenul întâlnirii cu valoarea; ea nu limitează ci luminează, deschide un evantai de alegeri, opţiuni.

S-a vorbit şi se mai vorbeşte încă de un analfabetism şcolar, uitându-se de un alt tip de analfabetism, mai subtil şi ascuns, dar mult mai periculos şi anume „analfabetismul estetic”, adică incapacitatea de a sesiza şi vibra în faţa frumosului. Imunitatea afectivităţii fată de zone întinse ale existenţei are consecinţe negative atât pentru indivizi cât şi pentru societăţi (indiferent că sunt dezvoltate sau subdezvoltate economic). Există o criză în artă ce nu ţine de creaţia artistică ci de receptivitatea noastră faţă de acest fenomen şi, de aceea, stimularea spiritului copiilor prin intermediul artelor constituie o obligaţie pentru educator.

Valenţele emoţional-artistice pot fi potenţate nu numai prin intermediul disciplinelor de profil, ci prin toate activităţile instructiv-educative şi, de aceea, este necesară pregătirea tuturor educatorilor atât în direcţia formării propriei sensibilităţi, cât şi pentru formarea sensibilităţii copiilor în vederea receptării semnificaţiilor estetice.

Pentru educaţia estetică, frumosul poate fi atât scop cât şi mijloc. Frumosul ca scop stă la baza educaţiei pentru artă, permite realizarea premiselor pentru înţelegerea, receptarea şi integrarea frumosului artistic. Frumosul ca mijloc întemeiază educaţia prin artă care vizează realizarea unei instruiri morale, intelectuale, fizice prin intermediul frumosului artistic.

Educaţia estetică nu trebuie confundată cu educaţia artistică, care este o componentă a educaţiei estetice ce operează numai cu valorile artelor: literatură, muzică, pictură, sculptură, arhitectură, teatru, cinematografie. Arta „răspunde unor nevoi reale pe care le simte orice persoană, de a-şi lămuri unele idei, de a-şi motiva unele comportamente şi de a-şi fundamenta unele atitudini, sugerând, explicând, valorificând sau problematizând. Prin caracterul ei stimulativ, optimist, arta împinge la iubirea adevărului, a binelui, a ştiinţei şi a vieţii.”

Arta este principala modalitate prin care se înfăptuieşte relaţia estetică dintre om şi realitate. Ca formă a conştiinţei sociale, arta îndeplineşte atât o funcţie de cunoaştere, cât şi una de comunicare. Ea exprimă întotdeauna ceva ce poartă un mesaj, comunicând sentimentele şi ideile creatorului pe care beneficiarul de artă le receptează şi le asimilează într-un mod propriu.

Frumosul şi alte valori estetice din artă impresionează în modul cel mai profund. El este produsul creaţiei autorului care transfigurează realitatea, reflectând în forme concrete, ceea ce este esenţial, tipic, cu o puternică participare afectivă.

Trăirile artistului se transmit într-un mod propriu şi subiectului care le asimilează, angajându-şi imaginaţia creatoare, gândirea concretă, emoţiile şi sentimentele, voinţa, într-un cuvânt toate aspectele personalităţii. Din acest specific al valorilor estetice ale artei, rezultă importanţa deosebită a educaţiei artistice ca parte componentă de bază a educaţiei estetice.

Pentru copil, arta înseamnă un mijloc de exprimare, un mijloc de manifestare şi exteriorizare a lumii sale interioare, a tendinţelor şi aspiraţiilor sale, care-şi găsesc în artă o traducere mai directă, uneori şi mai adecvată decât prin cuvânt. În felul acesta, activitatea artistică a copilului, nu numai că reflectă orizontul psihic propriu acestuia, dar se şi desfăşoară purtând amprenta locului şi momentului în care se inserează personalitatea sa.

Manifestare a frumosului artistic, muzica a fost considerată dintotdeauna un mijloc esenţial de cultivare spirituală a omului, de edificare a personalităţii integre şi armonioase. Ea este menită să-l apropie pe om de esenţa existenţei sale umane, să-l plaseze într-o lume a emoţiilor şi sentimentelor înalte, o lume a ideilor estetice.

Funcţiile educative ale acesteia sunt multiple. Arta muzicală nu este doar un ţel chemat să îmbogăţească şi să armonizeze conţinutul vieţii psihice umane. Ea antrenează în ritmul trăirii estetice întreaga fiinţă psiho-fizică. De aceea, ea poate fi privită ca una dintre căile de acces spre sufletul copilului, ca unul din mijloacele de influenţare şi orientare a personalităţii sale. În susţinerea acestor afirmaţii stau numeroase argumente:

  • argumente de ordin fiziologic – muzica „având efecte benefice asupra circulaţie sangvine, tensiunii arteriale, respiraţiei, digestiei, metabolismului, fiind utilizată şi ca mijloc terapeutic” ;
  • argumente psihologice potrivit cărora copiii, de la cea mai fragedă vârstă, manifestă vădite înclinaţii, plăceri şi preferinţe muzicale – muzica constituie pentru viaţa lor psihică o imperioasă necesitate;
  • argumente de ordin social ce scot în evidenţă capacitatea muzicii de a socializa copilul;
  • argumente cultural-educative ce subliniază, pe de o parte, necesitatea unei culturi armonioase ca bun spiritual de strictă necesitate în formarea omului de azi, iar pe de altă parte, caracterul cognitiv al artei.

Prin aportul educaţiei muzicale se dezvoltă capacităţile cognitive, afective şi aptitudinale, cu caracter psiho-motor, de relaţionare interpersonală şi de integrare socială.

Dezvoltarea capacităţilor cognitive se realizează prin utilizarea în interpretarea şi improvizaţia muzicală a unor tehnici ce vizează observarea şi analizarea creaţiilor muzicale în vederea identificării elementelor de limbaj muzical şi a operării cu criterii de apreciere valorică.
Exprimarea emoţiilor şi sentimentelor prin mijloacele proprii artei muzicale, receptarea afectivă a conţinutului de idei şi sentimente exprimat de muzică, stimularea încrederii în capacităţile proprii şi valorificarea efortului şi a muncii personale conturează formarea capacităţilor afective şi atitudinale.

Cultivarea sentimentelor de respect şi acceptare faţă de opiniile şi gusturile altora, colaborarea cu colegii în cadrul activităţilor muzicale şi comunicarea sentimentelor şi ideilor prin intermediul muzicii duc la formarea capacităţilor de relaţionare interpersonală.
Capacităţile de integrare socială se realizează prin valorificarea ofertei artistice a societăţii şi participarea la viaţa muzicală a societăţii.

Educaţia  muzicală, ca un proces complex şi unitar ce se desfăşoară stadial are drept scop dezvoltarea sensibilităţii estetice a copiilor, a capacităţilor de exprimare şi receptare muzicală, prin activităţi practice de cânt şi prin audiţii muzicale. Cadrul didactic îi iniţiază pe copii predând cunoştinţe, formând priceperi şi deprinderi ce vizează pregătirea şi dezvoltarea capacităţilor muzicale în vederea asimilării produselor şi evenimentelor estetice la care aceştia participă activ sau pasiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *