ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



EDUCAȚIA FORMALĂ, NON-FORMALĂ ȘI INFORMALĂ

Ed . NiŢĂ Andreea

Grădinița cu P.P “Căsuța Poveștilor” Sibiu

Educaţia formală reprezintă totalitatea acţiunilor sistematice şi organizate, proiectate şi desfăşurate în instituţii specializate și urmărește finalităţi explicite,având scopul formării şi dezvoltării personalităţii. Acest tip de educație formală se realizează prin procesul de învățământ, ceea ce semnifică respectarea actelor oficial. Educația oficială are următoarele atribute: organizată conştient, sistematică, instituţionalizată, reglementată, coordonată, dirijată, planificată, evaluată, așadar este expresie a unei politici educaţionale. Evaluarea formală are următoarele limite: lipsa de creativitatea, caracterul de rutină, nu apare explicarea, de aceea cunoștințele transmise sunt pur informative.

 Educatia formala este  importanta prin faptul ca faciliteaza accesul la valorile culturii, stiintei, artei, literaturii si tehnicii, la experienta social-umana, avand un rol decisiv in formarea personalitatii, conform nevoilor individuale si sociale.

Educația informală include ansamblul influențelor cotidiene, spontane, eterogene, incidentale, voluminoase – sub aspect cantitativ – care nu își propun în mod deliberat atingerea unor țeluri pedagogice, dar au efecte educative, ocupând cea mai mare pondere de timp din viața individului. Aceste influențe spontane, incidentale nu sunt selectate, prelucrate și organizate din punct de vedere pedagogic.

            Educaţia informală este un proces de învăţare continuu şi spontan, care se realizezază în afara cadrului educaţiei formale şi al educaţiei nonformale. Familia este principalul grup social în care se desfăşoară acest tip de educaţie, apoi prietenii şi persoanele cu care individul intră în contact. Un rol important îl au mijloacele de informare în masă. Internetul, televiziunea, radioul, presa scrisă, prin varietatea de informaţii pe care o transmit, ne permit să fim în continuu contact cu diferitele evenimente sociale, politice şi economice, atât în plan naţional, cât şi internaţional, lărgindu-ne, astfel, mediul vizual şi perceptiv. Acest lucru influenţează comportamentul şi modul de a gândi al indivizilor, modifică forma prin care oamenii cunosc şi înţeleg realitatea înconjurătoare. Modelându-ne gusturile, valorile, obiceiurile şi opiniile, canalele informative şi funcţiunile comunicative constituie un mijloc puternic de educaţie informală.

      Educaţia nonformală cuprinde totalitatea acţiunilor şi influenţelor educative structurate, organizate şi instituţionalizate, dar desfăşurate în afara sistemului de învăţământ. Aceste activităţi, la fel ca la educaţia formală, sunt coordonate de pedagogi de specialitate, dar care, în aceste situaţii, au un rol secundar, de moderatori sau coordonatori. Acţiunile incluse în acest perimetru se caracterizează printro mare flexibilitate, oferind o mai bună posibilitate de pliere pe interesele şi abilităţile elevilor. Caracterul acestor activităţi este mai puţin formal, dar cu acelaşi rezultat formativ, este flexibil şi variat, facultativ sau opţional şi include activităţi paraşcolare (de perfecţionare, reciclare etc.) şi perişcolare (vizite la muzeu, excursii, cluburi, cercuri ştiinţifice, vizionări de filme etc), elevii fiind implicaţi în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi. Aceste acţiuni permit lărgirea orizontului cultural, îmbogăţirea cunoştinţelor din anumite domenii şi dezvoltarea unor aptitudini şi interese speciale, promovează munca în echipă, accentuează obiective de tip formativ-educativ.

Bibliografie:
1. Antonesei, L. (coordonator) (2009). Ghid pentru cercetarea educaţiei. Un „abecedar” pentru studenţi, masteranzi şi profesori, Ed. Polirom, Iaşi
2. Bocoş, M., (2007), Didactica disciplinelor pedagogice, un cadru constructivist, Ed. Paralela 45, Bucureşti
3. Cerkez M,  Costea, O(coord.),Sarivan, L(2009), Educaţia nonformală şi informală: realităţi şi perspective în şcoala românească , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
4. Antonesei, L. (coordonator) (2009). Ghid pentru cercetarea educaţiei. Un „abecedar” pentru studenţi, masteranzi şi profesori, Ed. Polirom, Iaşi
5. Bocoş, M., (2007), Didactica disciplinelor pedagogice, un cadru constructivist, Ed. Paralela 45, Bucureşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *