ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



IMPORTANȚA JOCULUI DIDACTIC ÎN ACTIVITATEA EDUCATIVĂ A PREȘCOLARULUI CU C.E.S.

                                                                 Educatoare Olteanu Cătălina

 Școala Gimnazială “D. D. Pătrășcanu”

Grădinița Nr. 1 Tomești, Iași

”Jocul este cel mai elevat tip de cercetare.” (Albert Einstein)

        Jocul este reprezentat de un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală și fizică a copilului. Încorporat în activitatea didactică, ele-mentul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziţie funcțională, de veselie și bucurie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii.

           Dacă ar fi să întrebăm cadrele didactice din învățământul preșcolar, am descoperi că toți  sunt de acord în privinţa definirii jocului ca mijloc ideal de educaţie pentru că în joc are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalităţii- a capacităţilor intelectuale, a calităţilor morale si a creativităţii. Prin joc, toate aceste însuşiri se modelează în unitatea şi interacţiunea lor. Jocul este mijlocul prin care se educă la cel mai înalt nivel relaţiile de grup, favorizând manifestarea iniţiativei, independenţei şi a responsabilităţii.

            Țin minte că pe vremea când eram noi copii, orice concurs sau orice întrecere se finaliza cu o amintire de neuitat, indiferent că pierdeam sau câștigam. De ce? Pentru că prin intermediul jocului ne-am obişnuit să suportăm cu demnitate înfrângerile şi să gustam satisfacţiile victoriei. De asemenea jocul are o importanţă deosebită pentru deconectare. Și tot prin joc simțim că ne-am odihnit activ cel mai bine, utilizând la maxim timpul liber.

            În învățământul preșcolar, jocul variază prin formă, structură și conținut. Fie că sunt jocuri simbolice sau cu reguli, dramatizări, distractive, senzoriale sau didactice, este indubitabil faptul că au o contribuție substantială și de neînlocuit în dezvoltarea completă și complexă a copilului preșcoclar. Restrângând aria la jocurile didactice folosite în grǎdiniţele de copii, trebuie menționat că acestea sunt foarte variate, clasificându-se dupǎ conţinut şi materialul didactic. Trăsătura care diferenţiază jocul de rol de celelalte jocuri este originalitatea copilului în redarea impresiilor proprii despre realitatea înconjurătoare, spontaneitatea şi intensitatea trăirilor exprimate în joc. Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive: conţinuturi, sarcina didactică, regulile jocului, acţiunea de joc. Metodica  desfăşurării   unui  joc didactc cuprinde introducerea in joc, executarea jocului, complicarea si încheierea jocului.

            Pentru copilul cu C.E.S. jocul rămâne forma permanentă a procesului de recuperare, pentru că această modalitate constituie o structură unitară între stimul -întărire - răspuns - modificare. În acest mod, jocul devine un instrument preponderent şi nu complementar în strategia didactică. Jocul conceput ca învăţare şi terapie se înscrie în tendinţa de evoluţie a metodelor de predare – învăţare, care urmăresc să transforme rolul profesorului – terapeut şi să acorde noi posibităţi copilului cu C.E.S.. Jocul – învăţare şi – terapie începe să ocupe un loc din ce în ce mai definit în categoria metodelor, tehnicilor care dezvoltă capacitatea de observare, de analiză şi de operare cu operatori  logici, într–un cuvânt în categoria tehnicilor care dezvoltă aptitudinile de învăţare şi dezvoltare. Pentru cadrul didactic, unul dintre cele mai importante aspecte ar fi nevoia sa de adaptare la necesităţile copiilor, oricare ar fi acele necesităţi şi oricare ar fi copiii, fie că sunt copii cu C.E.S., fie că pur şi simplu sunt copii cu un ritm mai lent de învăţare. Nu trebuie uitată latura socială a jocului, poate printre cele mai importante. Recomandările experților în educație vizează exact această latură, copiii cu C.E.S. trebuind integrați în învățământul de masă, pe cât posibil.

             Un exemplu de joc ar fi jocul „Cine face?”

Scopul: îmbogăţirea vocabularului.

Obiective operaţionale: să-şi însuşească cuvinte care denumesc (ocupaţii) profesii.

Resurse didactice: jetoane care reprezintă diferite profesii.

Desfăşurarea jocului: Cadrul didactic va arăta prescolarilor imagini care reprezintă diferite ocupaţii şi va cere acestora să spună cum este numită persoana care face acel lucru (ex: Cine împrumută cărţile?- Bibliotecarul; Cine vindecă bolnavii?- Doctorul ). Aici pot fi incluse elemente de joc, reguli si o complicare a acestuia.

             Un alt exemplu de joc poate fi „Cine m-a strigat?”

Scopul: dezvoltarea capacității de recunoaștere a vocii colegilor.

Obiective operaționale: Să ghicească cine l-a strigat

Resurse didactice: o eșarfă, un fular

Desfășurarea jocului: Copiii sunt așezați în semicerc pe scăunele sau pe covor, iar în fața lor se află un copil legat la ochi. La începerea jocului, educatoarea întoarce pe loc de două ori copilul legat la ochi, pentru a nu ghici poziția copilului care i-a strigat numele. Apoi face semn unui copil așezat pe covor care îi strigă numele celui aflat în picioare. Copilul legat la ochi trebuie să ghicească numele celui care l-a strigat. Dacă reușește, aceștia fac schimb de locuri. Dacă nu a ghicit, acesta este încurajat și este alt copil poftit în locul acestuia și jocul continuă. Aceste jocuri, dar si multe altele se pot complica sau simplifica, se pot juca cu toată grupa de copii sau pe grupuri mici, în funcție de ce scopuri și obiective își propune fiecare cadru didactic. În realizarea acestora trebuie avute în vedere particularitățile individuale ale copiilor, dar și a grupei per ansamblu.

         Această formă de activitate dezvoltă capacităţile de comunicare şi de colaborare, spiritul de iniţiativă. Fiecărui membru al grupei i se oferă posibilitatea de a-şi expune liber părerea, câştigând astfel încrederea în sine, devenind util grupului.

Prescolarul cu C.E.S. îşi formează anumite deprinderi de comportament, se formează pentru viaţă. Colectivul de copii se sudează, prind contur unele sentimente pozitive: respect, ajutorare, sacrificiu, dăruire, împlinire.

Astfel, copiii cu deficienţe, învaţă să accepte părerile colegilor, să contribuie personal la suc-cesul grupului, să se bucure de reuşita grupei, să depăşească dificultăţile întâlnite, să-şi asume re-sponsabilitatea, să se integreze colectivului de prescolari din care face parte.

Bibliografie:

1. Alois Ghergut, Sinteze de psihopedagogie speciala, Editura Polirom, 2007

2. Asociația RENINCO România, „Curriculum pentru copiii cu deficiențe (dizabilități) severe și profunde”, Iunie, 2002

2. Mirela Bondrea, Lică Prisecaru- Jocul de rol- universul copiilor, Iași, Editura Pim, 2009

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *