ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



MODALITĂȚI PRACTICE DE INTEGRARE A COPIILOR ÎN GRĂDINIȚĂ – O ABORDARE INCLUZIVĂ

Prof. Înv. Preşcolar Holzinger Silke

Grădinița cu P.P.  ,,Căsuța Poveștilor”, Sibiu

Rezumat

            Fiecare copil este diferit și așa este și comportamentul părinților, care de cele mai multe ori se simt confuzi și deznădăjduiți în legătură cu trăirile puternice ale celui mic, când merge pentru prima dată la grădiniță. Am observat că puțini părinți își pregătesc copilul pentru intrarea în colectivitate și se așteaptă ca aceștia să aibă o acomodarea rapidă și ușoară. În sprijinul acomodării, consider că și părinții trebuie implicați în diferite activități și anume, să le prezinte copiilor grădinița înainte de începerea anului școlar, să le prezinte educatoarea și posibili viitori colegi și să participe la una din activitățile organizate de către educatoare pentru ca preșcolarii să observe cât de minunat este la grădiniță și cât de frumos se joacă ceilalți copii.

         În livadă ne place să avem copaci care rodesc mai devreme sau mai târziu, […] toate aceste roade sunt bune, nici unul nu este de aruncat. De ce să nu acceptăm în școli minți mai agere sau mai încete? De ce nu le-am ajuta? Pierdem timp, dar câstigăm satisfacție și respect.

                               Comenius (Gherguț. A., 2016, p.15)

             Grădinita incluzivă este benefică pentru toți actorii responsabili de educație, dar în special pentru copii. De exemplu, copiii învață ,,socializarea” prin comunicarea și interacțiunea cu ceilalți colegi din grupă. Copiii leagă prietenii prin aceste contacte, află despre interesele și preferințele pentru anumite activități (de exemplu, unii copii desenează, pictează, alții încep să cânte la un instrument, alții sunt ,,povestitori”, altora le place să creeze colaje, să vizioneze desene animate, să inventeze poezii, iar alții sunt ,, campioni’ la practicarea  unui sport sau le place să observe natura, etc), se cunosc, iar bunele relații, starea de bine dintre ei, reprezintă o condiție facilitatoare pentru învățare și dezvoltare. 

             Intrarea în grădiniță este pentru copilul preșcolar un eveniment social important și procesul de adaptare la noua situație nu este foarte ușor. Copilul  trece pentru prima oară pragul grădiniței, părăsind universul familiar de acasă trăiește un aventură surprinzător: acasă era singurul reprezentant al vânzării de generații, într-un mediu alcătuit din personaje de dimensiuni și importanță diferite, dar caracterizat prin faptul de a fi, toate, de neînlocuit . De la locul său, binestabilit de părinți, printr-o trecere mai mult sau mai puțin bruscă, se trezește într-un mediu nou, de la care nu știe ce să aștepte și care nu știe cum să răspundă.

              Organizarea unui mediu ,,prietenos”, care oferă copiilor sentimentul de siguranță  vă ajută să mențineți disciplina și să favorizați învățarea. Formarea rutinelor și respectarea  lor mențin copilul implicat în acțiuni adecvate și scad frecvența situațiilor în care copiii pot manifesta comportamente inadecvate. Rolul rutinelor din punct de vedere psihologic este extrem de important , deoarece oferă sentimentul de control și de predictibilitate asupra evenimentelor și implicit, sporesc sentimentul de siguranță al  copiilor. Copiii care se simt în siguranță sunt mult mai tentați să exploreze mediul, deoarece au deja o idee despre ,,ce se întămplă în continuare”.

               Copiii cu CES trebuie încurajaţi şi stimulaţi, ajutaţi să se integreze în grup, iar, pentru că educatoarea educă prin joc, acesta reprezintă modalitatea cea mai potrivită pentru integrare. Ca activitate de bază în grădiniţă, jocul constituie pentru copiii cu cerinţe educative speciale forma cea mai eficientă de socializare, recuperare şi cea mai bună modalitate de a apropia copiii cu CES de ceilalţi copii din grupă. În cadrul jocurilor, barierele de orice natură dintre copii dispar, aici copilul cu cerinţe educative speciale reuşind să-şi depăşească neputinţele şi frustrările.

În timpul jocurilor şi a alegerii centrelor de interes se naşte un mediu educaţional în care fiecare îl acceptă pe celălalt aşa cum este şi aşa cum se poate exprima, creându-se un spaţiu de conveţuire caracterizat prin acceptare, toleranţă şi diversitate. Prin joc , copilul cu dizabilităţi poate să exploreze lumea înconjurătoare, poate să-şi lărgească sfera de achiziţii , de abilităţi, de deprinderi, să-şi modeleze comportamentul. În timpul jocului, diferenţele şi barierele între copii dispar , copiii cu CES pot obţine aici succese, mici, dar motivante, ceea ce le satisface trebuinţa de a fi apreciaţi. 

Activități pentru a sprijini integrarea copiilor în grădiniță

Prezentarea rutinelor, și anume, sosirea și plecarea copilului din grădiniță, salutul,  gimnastica de înviorare, micul dejun, întâlnirea de dimineață, activitățile liber alese, frontal, de dezvoltare personală, masa de prânz, igiena, spălatul, toaleta și somnul/ perioada de relaxare de după-amiază. Prezentarea  programului zilei parcurs prin reprezentări grafice. Pentru a antrena copiii să se cunoască între ei, se poate aplica jocul numit ,,Jocul de prezentare”, unde aceștia vor fi  așezați într-un cerc, primind o minge care trebuie să circule pe la fiecare copil. Preșcolarul care primeste mingea, trebuie să se prezinte și anume, să spună cum se numește, câți ani are și ce îi place cel mai mult să facă. Pentru a încuraja cunoaşterea reciprocă a participanților se poate desfășura ,,Pantomima”, la care aceștia trebuie să formeze un cerc şi să se gândească la o ocupație pe care să o poată demonstra prin intermediul pantomimei (ex.: sportivul poate imita fuga, muzicantul – interpretarea la un instrument). Jocul ,,Microfonul fermecat”, se desfășoară într-un cerc, unde se urmăreste ca membrii timizi ai grupului să vorbească. "Microfonul" este transmis de la unul la altul și este permis vorbitul doar prin intermediul acestuia. Participanții vor decide dacă vor spune sau nu ceva (ex: A primeşte de la B microfonul şi ei împreună vorbesc despre tema propusă de A; apoi B îi transmite microfonul lui C vorbind despre tema lui B ş.a.m.d. ,,Jocul de-a mașinile”, unde se urmăreste creșterea încrederii în colegi/ partenerii de joacă și controlul agresivității. Copiii sunt  împărțiți în perechi, fiecare având un rol. Copilul ,,mașină” trebuie să țină mâinile la piept și ochii închiși, iar copilul ,,șofer” să-l  țină de mijloc pe copilul ,,mașină”. Conducătorul de joc are ca și sarcină să spună: ,,Este verde la semafor, mașinile pornesc. Atunci copiii ,,șoferi”  trebuie să pornească și să aibă grijă cum conduc, astfel încât să nu producă accidente. Educatoarea trebuie sa fie atentă la copiii ,,șoferi” care pot avea tendința de-a tampona (lovi mașinile), la copiii ,,mașină” să își învingă temerile, să se lase conduși și să câștige încredere în partenerii de joc. De asemenea, și jocul cu ,,Telecomanda”, este foarte util pentru creșterea încrederii în sine și învingerea temerii de-a vorbi în public. Acest joc se desfășoara astfel: Grupa de copiii este  publicul spectator; Un copil își imaginează că se uită la TV, ținând în mână o telecomandă; Acesta trebuie să spună: ,,Aș dori să mă uit la desene animate cu Thomas; Un copil din public trebuie să se ridice și să imite locomotiva Thomas din desene animate. La fel procedează și ceilalți copii, iar educatoarea urmărește ca aceștia să participe la joc, în mod special cei timizi.

               Jucându-se împreunã, copiii învatã sã trăiascã împreunã! ... Incluziunea fără resurse, fără suport, fără implicare, fără restructurare, fără pregatire continuã nu va merge. In consecintă, accentul si prioritatea care se pun tot mai clar în abordarea conceptuală și practică a educației speciale - prin paradigma grădiniţiei incluzive - evidențiază cert că aceasta trebuie sa fie tot mai mult si o responsabilitate a grădiniţelor obișnuite, lucru realizabil atunci când structurile sistemului sunt adecvate, când de la afirmația „educaţie pentru toți” vom putea trece la practica „educaţie pentru fiecare”. Susțin cu tãrie cã un copil cu CES se poate dezvolta mult mai bine într-o colectivitate de copii normali deoarece în viață va trebui să trăiască cu aceștia și alături de aceștia.

,,Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea” (Nelson Mandela)

 Colaborarea dintre grădiniţă şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba de interesul copilului. Rolul educatoarei este acela de a discuta cu părinţii copiilor, de a stimula comunicarea permanentă cu aceştia, de a informa membrii familiei cu privire la nevoile psihice şi motrice ale copiilor, de a-i orienta către cunoaşterea activităţilor din grădiniţă şi sprijinul în desfăşurarea cât mai eficientă a acestora. Ea concepe cele două instituţii sociale exprimându-se în schimburi de opinii şi în discuţii, iar atunci când este vorba de decizii, păstrându-şi fiecare identitatea şi aportul în mod specific. Modul cum interrelaţionează părinţii şi educatorii îşi pune amprenta pe formarea şi educarea copilului.

Bibliografie:

  • Catrinel.A., Ștefan, Kállay. É., 2010, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari, Editura: ASCR, Cluj-Napoca ;
  • Damian.A., Kern.I.,Băsescu.N.,2010, Pledoarie pentru educația incluzivă ca dimensiune socială a învățării, Editura Bocșa,Caraș Severin ;
  • Gherguț,A.,2016, Educația incluzivă și Pedagogia Diversității, Editura:Polirom, Iași ;
  • Mag,A.G.,2016, Educație timpurie, Editura Universității ,,Lucian Blaga” din Sibiu;
  • Vrăsmaș. E.,Vrăsmaș T.,2012, Educaţia incluzivă în grădiniţă: dimensiuni, provocări şi soluţii, Editura Alpha MDN, Buzău;
  • Vrânceanu.M.,Pelivan.V., 2011, Incluziunea Socio-Educațională a copiilor cu dizabilități în grădinița de copii, Aprobat de către Consiliul Național pentru Curriculum, Republica Cehă;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *