ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Socializarea preșcolarilor

Prof. Înv. Preșcolar Măgădan Nicoleta-Ana

Grădinița cu P.P. ” Căsuța Poveștilor”, Sibiu

Lumea în care trăim este tot mai complexă. Avem nevoie de tot mai multă informație și construim tot mai multe punți de a comunica unii cu alții. Devine tot mai evident faptul că modul în care începe viața ființa umană este hotărâtor pentru evoluția sa socială și individuală. Cele mai importante descoperiri ale științelor sociale, ale educatorilor și ale disciplinelor bio-psiho-sociale încearcă să identifice factorii care dau un start cât  mai adecvat în viața ființelor umane.

Cercetările științifice au stabilit importanța promovării unei dezvoltări sănătoase a copilului în primii săi ani de viață, demonstrând că programele ce acordă o atenție integrală dezvoltării  timpurii oferă o oportunitate extraordinară pentru evitarea sau minimizarea problemelor de dezvoltare, aducând în același timp avantaje durabile atât individului, cât și societății (UNICEF, Starea copiilor lumii 2003). Dovezi importante din domeniul fiziologiei, nutriției, sănătății, sociologiei, psihologiei și educației indică faptul că primii ani de viață sunt cruciali pentru formarea inteligenței, personalității și a comportamentului social al viitorului adult.

Educația timpurie include toate formele de sprijin sau suport necesare copilului foarte mic pentru a-și realiza dreptul la supraviețuire, protecție și pentru a ne îngriji să îi fie asigurată dezvoltarea de la naștere la 8 ani (Evans, Meyer, Ilfeld, 2000, p.3). Este definită ca asigurarea îngrijirii, dezvoltării și educației optimale a copilului, prin sprijin direct și indirect dat adulților, familiei, comunităților și întregii societăți pentru a percepe perioada copilăriei mici ca un stadiu esențial în devenirea umană și socială a indivizilor.

Astăzi educația timpurie cuprinde mai multe domenii: educația prenatală a familiei, educația copilului mic (0-1 an), educația și consilierea părinților, educația copilului în perioada 1-3 ani, educația educatorilor (formarea continuă), educația comunității, educația pentru sănătate și educația nutriției ca parte a acesteia, educația preventivă pentru eliminarea riscurilor copilăriei, educația prevenirii și remedierii dificultăților instrumentale și intervenția timpurie, educația pentru comunicare și stimularea dezvoltării limbajului și a expresiei, educația prosocială și educația pentru participare și construcția identității. Din prezentarea domeniilor actuale remarcăm că este necesară o nouă construcție pedagogică care să aibă în vedere elementele menționate. Educația preșcolară, așa cum o cunoaștem în mod tradițional, nu poate fi înglobată în educația timpurie (Păun, E. Iucu, R, 2002). Domeniul educației preșcolare trebuie să accepte o serie de schimbări și transformări atât în sfera filozofiei, a proiectărilor, cât și a metodologiei pentru aceste vârste.

Definiția relațiilor prezentată de Ursula Șchiopu în Dicționar de Psihologie (1997, p.604) este preluată de autorul Mielu Zlate, care descrie relațiile interpersonale ca fiind un caz aparte al relațiilor sociale, fiind ”legături psihologice, conștiente și directe între oameni”. Toate funcțiile  copilului se dezvoltă în contextul social. Cursul dezvoltării depinde foarte mult de adulții responsabili de îngrijirea lui. Funcția principală a relațiilor cu adulții este de a le oferi securitate și protecție, de a le facilita dobândirea de cunoștințe și abilități. Relațiile sociale ale copilului cu adulții îi formează capacitatea de a avea încredere, de a interacționa cu ușurință și de a recunoaște diferitele roluri sociale. Relațiile sociale pozitive se formează atunci când cei mici  înțeleg semnificația diferitelor comportamente, când sunt capabili să se adapteze diferitelor contexte sociale, fiind implicați în activități de grup. Interacțiunile cu cei apropiați joacă un rol central în sănătatea lor socio-emoțională, oferind sentimentul de stabilitate, securitate, apartenență și astfel hrănind dorința de învățare.

Copilul învață cu preponderență din relațiile cu ceilalți. Relația  pe care o are cu adulții și copiii din mediul apropiat, răspunsul pe care îl primește la interacțiunile stabilite în demersul său de explorare și experimentare sunt definitorii pentru dezvoltarea integrală.

Socializarea presupune interacţiuni între subiectul socializator şi cel socializat, cu schimbări în ambele planuri . Aceste interacţiuni se produc cu interpretarea a ceea ce se învaţă, cu posibilitatea contestării, opunerii,  propunerii de alternative sau trasării de tuşe personale în ceea ce priveşte asumarea şi punerea în practică. Astfel că rezultatul obţinut nu este unul multiplicat identic în felul de a fi, de a gândi şi de a acţiona al indivizilor. Subiectivitatea fiecăruia şi contextele particulare în care existăm fiecare dintre noi transformă influenţele externe în produse personalizate,  proprii fiecărui individ în parte.  Prin urmare, putem vorbi de o imensă varietate individuală pe o axă continuă ce merge de la conformismul absolut la devianţă.  În acest fel putem explica dinamismul social şi schimbarea sociala (Rîșnoveanu A., 2010, p. 21).

În acest sens, socializarea este un proces interactiv de comunicare, care presupune dubla considerare a dezvoltării personale şi a influenţelor sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *