ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



TRATAREA DIFERENŢIATĂ – CHEIA SUCCESULUI ŞCOLAR

Educatoare: Condrea Anca Elena

Grădinița cu P.P. “Căsuța Poveștilor”, Sibiu

Motto: “Dacă nu învaţă copiii în modul în care le predăm, atunci trebuie să le predăm în modul în care ei pot învăţa.” - anonim

          Tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru invită la o revalorizare a locului educației în contextul vieții contemporane. Pe de o parte, este din ce în ce mai acută nevoia de a oferi individului instrumente reale de a se întelege pe sine și pe de altă parte, pentru o mai bună conviețuire într-o lume complexă.

          Educația diferențiată și personalizată a copiilorpoate fi unul dintre răspunsurile școlii la reforma învățământului românesc. Dacă pentru mult timp copilul trebuia să se adapteze grădiniței sau școlii, în zilele noastre este din ce în ce mai evident că grădinița și școala trebuie să se adapteze nevoilor specifice și particularităților copilului. Abordarea diferențiată aduce în discuție adaptarea învățământului la particularitătile psihofizice ale copilului, ceea ce presupune o foarte bună cunoaștere a copilului în ceea ce privește temperamentul, priceperile, deprinderile, interesele, potențialul intelectual, trăsăturile de personalitate etc. Pe de altă parte, dincolo de aceste caracteristici individuale, educatorii trebuie să cunoască „ereditatea socio-culturală” pe care copilul o aduce din familie.

          O idee de bază a tratării diferenţiate este aceea că învăţământul trebuie să se desfăşoare astfel încât elevii să-şi asume într-o mai mare masură responsabilitatea dobândirii cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, asigurând posibilitatea unei cunoaşteri active, atât prin munca în colectiv, cât şi prin munca individuală.

          La nivelul sistemului educațional, demersul didactic tradițional dominant era caracterizat de predarea prin utilizarea acelorași metode de lucru și sarcini pentru toti copiii fără a se ține seama de particularități individuale. Această corelare necorespunzătoare între volumul, gradul de complexitate a cunoștințelor, metodele de învățare și particularitățile socio-emoționale și cognitive ale copiilor poate avea drept consecință demotivarea și apoi insuccesul școlar și chiar social, pe termen lung.

          Respectarea diferențelor individuale duce la crearea unor situații de învățare care să permită copiilor progresul pe căi diferite, pentru realizarea acelorași obiective. Definitor pentru progresul copiilor este modul în care aceștia conectează informațiile și procesele psihice specifice învățării. Implicarea unei multitudini de procese psihice potențează caracterul formativ al demersului educațional și creează condițiile favorabile pentru activitatea ulterioară de învățare. Ca proces, învățarea implică o serie de componente psihice, diferite de  la un copil la altul. Drept urmare, organizarea situațiilor de învățare urmează să asigure condiții de dezvoltare a componentelor structurale ale personalității umane. Aceasta implică crearea situațiilor de învățare care să determine o participare activă a copilului în procesul de învățare prin interacțiuni diferite.

          Teoria inteligențelor multiple formulată de Gardner argumentează ceea ce se constată, de altfel, în viața  cotidiană: avem stiluri de învățare distincte, ceea ce solicită o abordare diferită, individualizată, pe durata întregului proces de educare și formare.

          Învățarea individualizatăpoate fi definită ca acțiune a cadrului didactic în direcția proiectării și realizării activității didactice/educative în funcție de particularitățile bio-psiho-socio-culturale ale fiecărui  copil. Aceasta se realizează prin individualizarea obiectivelor, a mijloacelor de învățământ și a metodelor de predare-învățare-evaluare- autoevaluare.

          Centrarea procesului educațional asupra copilului presupune preocuparea permanentă a educatorilor pentru cunoașterea copilului ca individualitate și adaptarea programelor de formare la profilul individual al subiectului supus educației. Fiecare copil prezintă o provocare pentru profesor, de a găsi soluții, de a răspunde nevoilor afective, de cunoaștere, de afecțiune și de afirmare a individualității. Centrarea pe copil este o abordare complexă, ce  necesita construirea în timp real a unei experiențe de învățare pozitive și semnificative, într-o relație democratică.

          În instruirea diferențiată, două tehnici devin tot mai des utilizate, pe care și eu le utilizez: activitatea pe grupe de elevi și învățarea individualizată. Aceste două forme au și trăsături comune care se referă la faptul că clasa este împărțită pe grupe de nivel (între 2-4 grupe). Această împărțire nu este definitivă, fixă și nu este aceeași pentru toate obiectele de studiu. Grupele trebuie să fie mobile, flexibile și permeabile. Deasemenea, activitatea pe grupe alternează cu activitatea frontală, astfel încât nu sunt tulburate relațiile dintre elevi și nu este diminuată coeziunea colectivului. Astfel mobilitatea elevilor de la o grupă la alta devine un stimulent în dorința continuă de a se autodepăși și în același timp previne și efectul neplăcut al “clasificării și etalonării elevilor”. O lecție modernă, mobilă se poate construi prin concursul diferențiat al elevilor, aceasta realizându-se prin natura solicitărilor pe care le adresăm elevilor atât în ceea ce privește conținutul învățământului cât și modalitățile de realizare a activității: întrebările adresate elevilor, sarcini privind munca în grup, munca independentă (pe caiete, fișe, la tablă), sarcinile date în activitățile practice.

          Proiectarea instruirii diferențiate implică luarea în considerare a unor variabile. Educatorul creativ și eficient care practică instuirea diferențiată raportându-se strict la programa oficială, nu poate neglija întrebări precum cele ce urmează și răspunsurile lor: “Ce vor învăța câțiva preșcolari/elevi?”, “Ce vor învăța cei mai multi preșcolari/elevi?”.

          Prin instruirea individualizată și diferențiată, profesorul își poate atinge principalul scop al carierei: reușita la învățătură a tuturor elevilor săi. Poate că nimeni n-a exprimat mai sugestiv decât Emile Planchard acest deziderat al individualizării pedagogice: “Randamentul optim al acțiunii educative din școală este în funcție de formula următoare: unei psihologii diferentiate   să-i corespundă o psihologie individualizată”.

Bibliografie:

  • Diaconu A., Aprodu D., Instruirea diferențiată a elevilor, suport de curs, 2007-2013;
  • Jinga, I., Educaţia şi viaţa cotidiană, E.D.P., Bucureşti, 2005.
  • Crețu, C., Curriculum individualizat și diferențiat, E.D.P., București, 1998.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *