ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



DIFERIȚI, DAR EGALI – ÎN ȘCOALĂ ȘI ÎN SOCIETATE

Prof. Ciupitu Ionela Silvia

C.S.E.I Alexandria, Teleorman

Cu toții suntem unici. Ne diferențiem prin aspecte de ordin fizic, de natură temperamentală, ne diferențiază comportamenrul, trăirile, acțiunile, deciziile. Acceptarea, toleranța, empatia și lipsa discriminării de orice natură sunt factorii fundamentali pentru o societatea prietenoasă, unită, productivă și pentru o relație armonioasă între toți oamenii. Pentru că omul este o ființă socială, el trăiește alături de alți oameni și face parte dintr-un mecanism într-o continuă mișcare și schimbare. Faptul că suntem diferiți reprezintă o provocare, dar și o lecție de acceptare.

Ce avem totuși în comun? Toți trăim sub același soare, toți suntem oameni și avem drepturi egale, indiferent de statutul social, de etnie, religie sau afinități politice. Dreptul la educație este unul dintre drepturile omului/copilului. Educația este cheia care deschide toate porțile viitorului, educația reprezintă succesul, scara care ne urcă spre cunoaștere și spre formare și care ne poartă în lumi minuate cu nenumărate oportunități.

Există printre noi adulți cu probleme sau copii cu CES integrați sau nu în unități de învățământ de masă. Acești copii au nevoi, au trăiri, au o viață proprie și, deși par „diferiți” sau atipici, ei sunt doar ca niște fluturași mai firavi care au nevoie de puțin ajutor pentru a se putea înălța alături de ceilalți fluturași. Pentru acceptarea și includerea acestor copii în viața socială și școlară, primul pas important, dar decisiv, îl constituie educația primită în familie de către copiii tipici. Dacă acești copii sunt educați în spiritul acceptării și toleranței, și nu în spiritul discriminării sau segregării, excluziunii, marginalizării, ei vor fi capabili să accepte că există și copii diferiți de ei, dar care au aceleași nevoi ca ale lor. O abordare pozitivă a acestui aspect se reflectă și în programele de desene animate pentru copii, care, în ultimii ani au inclus în rândul personajelor și copii sau adulți de culoare sau cu ochelari sau în scaun cu rotile, astfel încât copiii tipici se pot familiariza de mici cu faptul că există diversitate, iar cei diferiți se pot juca impreună și pot realiza lucruri frumoase.

În ceea ce priveste educația copiilor cu CES în cadrul unităților de învățământ, abordarea acestora trebuie să fie diferențiată în funcție de particularitățile psihoindividuale ale fiecăruia și, de asemenea, trebuie încurajați să-și exprime și să-și valoricie punctele forte. Poate sunt copii care au talent artistic. Aceștia trebuie încurajați să creeze, iar predarea noțiunilor noi, ar putea fi legată de latura artisitică pentru a optimiza copilului însușirea infornațiilor noi prin legarea de activități la care are talent și care îi fac plăcere. În cadrul școlii, cadrele didactice sunt cele care le întăresc copiilor tipici ideea de acceptare și incluziune și care, își adaptează întreg procesul instructiv-educativ punând în poziție centrală copilul cu CES.  Sunt cele care pliază programa școlară pe nevoile copilului și nu forțează copilul să se plieze pe cerințele programei. Primul pas în educarea copiilor cu CES este stabilirea nivelului la care se află copilul (pin observație, conversație, teste inițiale, teste proiective, discuții cu familia) apoi stabilirea zonei proximei dezvoltări cognitive, a nivelului la care ar putea ajunge acel copil prin abordări diferențiate și adaptate. Pentru obținerea unui progres semnificativ, este foarte important ca și familia copilului să se implice și să continue acasă ceea ce face cadrul didactic la școală, să colaboreze cu acesta.

Pentru fiecare caz de copil atipic există sau se găsesc soluții de lucru diferențiat și adaptat la care să apeleze cadrul didactic. De exemplu, pentru un copil cu afectare senzorială de ordin vizual: acesta trebuie așezat în prima bancă, cât mai aproape de tablă, i se pot concepe fișe de lucru scrise cu caractere mai mari, bolduite, se poate adapta lumina din sala de clasă pentrua fi cât mai multă lumină naturală. Pentru un copil cu hipoacuzie: acesta trebuie așezat în față, cât mai aproare de cadrul didactic, cadrul didactic va vorbi puțin mai tare și mai articulat, cu păstratrea contactului vizual la nivelul copilului, se va ajuta de limbajul mimico-gestual sau de labiolectură, de asemenea se pot utiliza amplificatoare sonore și se pot face exerciții de ritm, care ar fi distractive pentru toti copiii din clasă. În cazul unui copil cu deficit de atenție, sarcinile de lucru trebuie să-i fie date fracționate, scurte, precise și găsite în permanență metode de captare a atenției sau se pot utiliza recompense pentru un anumit interval de timp în care copilul a executat o sarcină (steluțe, bulinuțe).  Pentru copiii cu tulburări de emoționaliate trebuie găsite metode prin care să fie încurajați să se exprime, să lucreze în echipă cu alți colegi, să fie apreciați și laudați, să se simtă utili, să învețe să discute și să-și exprime sentimentele. În cazul copiilor cu deficiență mintală, sarcinile de lucru trebuie adaptate nivelului său, iar ceilalți colegi pot fi numiți, prin rotație să-i ofere sprijin în rezolvarea sarcinilor și încurajare permanentă.

Pe lângă aceste minime exemple, jocul didactic exte extrem de important, în primul rând pentru că prin intermediul jocului copilul învață mai ușor, iar învățarea este mai plăcută, iar în al doilea rând pentru că îi implică și pe ceilalți copii din clasă și se dezvoltă o relație frumoasă de colegialitate și socializare. Pentru copiii atipici se întocmesc adaptări curriculare și programe de intervenție personalizate. Aceste două instrumente sunt foarte utile la clasă/grupă pentru că fiecare cadru didactic își stabilește concret obiectivele care trebuie atinse în funcție de particularitățile copilului, metodele și mijloacele utilizate și criteriile minime de atingere a acestor obiective. Adaptarea curriculară presupune o simplificare a programei. Se pot elimina conținuturi, se poate aloca o perioadă de timp mai mare pentru predarea noilor conținuturi sau se pot adăuga unele noi, pliate pe nevoile copilului.

Lucrul cu copiii „diferiți” presupune multă pregătire, atenție, dăruire, empatie, răbdare, dar oferă satisfacții majore pentru cel mai mic progres înregistrat. Cadrul didactic sculptează traseul fiecăui copil, iar când acest copil devine un adolescent sau adult care a reușit să se integreze în societate și să dobândească o autonomie personală, atunci răsplata sufletească este imensă.

Tratarea diferențiată nu înseamnă că se fac diferențe între copii, ci înseamnă că ei sunt priviți la fel, dar abordați diferit, precum și florile au nevoie de îngrijiri diferite, dar toate ne încântă sufletul în egală măsură. Toți copiii sunt egali, deși diferiți, iar aceste diferențe trebuie abordate optim pentru a forma adulți responsabili, integrați, maturi, toleranți și viitori formatori de bune practici sociale și umane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *