ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



STRATEGII DE PROMOVARE A SUCCESULUI ȘCOLAR

Prof. Înv. Preșcolar Popa Mihaela,

Gr. cu PP “Castelul Fermecat” Craiova, Dolj

            Acțiunile instructiv-educative reușite sunt acele condiții pedagogice care asigură succesul scolar al elevului. Transformând în mod real şi în sensul dorit personalitatea şcolarului, învăţătorul îl ajută să devină capabil să rezolve problemele şi să realizeze sarcinile școlare la nivelul cerinţelor instructiv-educative, care, o dată cu trecerea de la o clasă la alta, devin din ce în ce mai complexe şi mai variate. La rândul lor, relizarea efectivă a activităţilor şi asimilarea, interiorizarea reală a cerinţelor școlare determină schimbări profunde în structura personalităţii școlare. Relaţia dintre acţiunea pedagogică şi dezvoltarea psihică a elevului presupune ca obiectivele pedagogice formulate în termeni generali să fie transcrise într-un sistem de acțiuni şi operații didactice concrete, accesibile fiecărui învățător. Transcrierea generalului în particular devine posibilă din momentul în care „arta” de a instrui și a educa se transformă în „știinta experimentală” a formării omului.

            Se știe că știinta şi practica educaţiei nu se rezumă la constatări ca: „elevul nu înţelege” sau „elevul nu este capabil, nu vrea, nu-i place etc.”, care nu sunt decât simple clişee negative ce pot submina nu numai reuşita şcolară a elevului, ci însăşi finalitatea activităţii didactice. O veritabilă inteligentă sau o motivaţie reală pentru activitatea şcolară poate fi formată numai prin realizarea unui asemenea sistem de obiective instructiv-educative, care transformă in mod continuu activitatea elevului şi prin aceasta însăsi inteligenţa, motivţia, atitudinea sa. Problema pedagogică constă doar in găsirea acelei căi care sporeşte, perfecţionează in mod real competenţa elevului in activitatea şcolară.

         Reuşita scolară a copilului, care rezultă din interacţiunea factorilor psihofiziologici, pedagogici si sociali, indică atât dorinţa şi capacitatea elevului de a se adapta la cerinţele muncii şcolare, cât şi preocuparea şi capacitatea cadrului didactic de a crea un mediu şcolar predominant „selectiv” sau „adaptativ”. Succesul şcolar este un „barometru” al gradului de adaptare şcolară a elevului, fără a fi un scop in sine, aşa cum poate deveni el în unele cazuri. Ca un principiu general se poate reţine ideea că reuşita şcolară a elevului trebuie să fie maxima posibilă nu numai în raport cu cerinţele externe, ci şi cu posibilităţile interne ale elevului. Orice progres înregistrat în activitatea de învăţare, în sensul depăşirii unei dificultăţi anterioare se asociază cu ideea de succes şcolar.Alături de relevarea capacitaţii de adaptare şcolară a elevului, reuşita şcolară furnizează informaţii şi despre calitatea acţiunii pedagogice şi personalitatea cadrului didac­tic, factori care condiţionează în mare măsură succesul celui dintai. Astfel, capacitatea învăţătorului de a-l conduce şi a-l apropia de elev de nivelul şi de logica ştiintei, prin logica activităţii didactice, este o condiţie importantă a succesului şcolar, mai ales în cazul acelora care prezintă aptitudini şcolare mai slab dezvoltate.

             Calitatea actului educațional are ca influență o serie de factori: resurse umane, resurse materiale și resurse didactice. Individualizarea instrurii reprezintă o problemă veche, dar întotdeauna actuală deoarece oamenii sunt diferiți prin modul lor de gândire, prin capacitatea și ritmul lor de învațare. Tratarea diferențiată  poate fi definită ca o pedagogie individualizată care identifică elevul cu o individualitate unică care are nevoie de experiențe educaționale potrivite lui, și numai lui.  Cadrele didactice trebuie să-și îndrepte atenția spre identificarea capacităților fiecarui elev, în special înspre capacitățile lui intelectuale, spre dorințele lui de învațare iar pe parcursul tuturor demersurilor de cunoaștere și stimulare a dezvoltării copilului, să-i determine pe toți să-și doreasca mai mult, să caute singuri cunoașterea sub toate formele și prin astfel de comportamente învațarea să devina permanentă, pe tot parcursul vieții.

             Trebuie insistat ca educatorul să gândeasca asupra modalitaților de îmbinare a celor trei forme de activitate- frontală, în grup și individuală, iar în cadrul fiecăreia dintre acestea asupra unor sarcini unitare, e absolut necesar a construi un program adaptat fiecarui copil care să îl stimuleze și să îi asigure ocaziile necesare dezvoltării depline. Strategia individualizării și diferențierii conduce la o gamă foarte variată de forme de lucru și modalități de organizare a activității de învățare. Când pornim să proiectăm un program educativ este important ca în toate formele de activitate pe care le desfașoară elevii, cadrul didactic trebuie să urmareasca aplicarea întregului sistem diferențiat al variabilelor acestor activități: obiective, conținuturi, moduri de realizare a sarcinilor, forme de evaluare.Confruntat cu instruirea individualizată –ceea ce presupune implicare și inovare- cadrul didactic conștientizează necesitatea asumării responsabilității de a se adapta rapid și eficient acesteia, respectând tendințele:

  • Centrarea pe copil, vom analiza nevoile în funcție de particularitățile individuale ale elevului, de mediul socio-familial din care privine acesta, vom analiza dezvoltarea copilului, cunoașterea reperelor acestei dezvoltări prin metodele cele mai adecvate și rapide în abordarea educațională și, respectiv, individualizarea ca strategie necesară în programele educaționale.
  • Instruirea individualizată și diferențiată, profesorul își poate atinge principalul scop al carierei: reușita în învățătură a tuturor elevilor săi.
  • Orientarea învățării spre formare de capacități și atitudini prin dezvoltarea abilităților proprii, dezvoltarea copilului este un proces dinamic în cadrul căruia transformarea de produce într-un ritm rapid și intens.

            În concluzie, cadrul didactic trebuie să-și îndrepte atenția spre detectarea capacităților fiecărui copil, înspre capacitățile lui intelectuale, spre nevoile și dorințele lui de învățare și, prin toate acțiunile didactice, să-i determine pe toți să-și dorească mai mult, să exploreze cunoașterea sun diferite forme și prin astfel de comportamente învățarea să devină permanentă, pe tot parcursul vieții. Tratarea diferențiată, cheia succesului școlar,  ajută la cunoașterea și dezvoltarea caracteristicilor personale, a aptitudinilor și talentelor copiilor; identifică dificultățile comportamentale, sociale emoționale și de învățare ale copiilor; contribuie la creșterea și acordarea suportului copiilor în conformitate cu cerințele și nevoile individuale; sprijină exersarea și dezvoltarea responsabilității, independenței; sprijină adaptarea mai ușoară a copiilor la cerințele grădiniței și pregătirea pentru școală și viață și nu în ultimul rând dar cel mai important susține depășirea situațiilor de criză și dezvoltarea personalității fiecărui copil.

         Bibliografie:

  1. Diaconu.A.,Aprodu D.,Instruire diferențiata a elevilor, Suport de curs, 2007-2013;
  2. Revista naționala de profil psihopedagogic pentru cadrele didactice din învațamântul preșcolar, Editura: Arlequin, 2018;
  3. Vrașmaș, E., Consilierea și educația copiilor, Ed Aramis Print, București,2002.
  4. Przesmycki, H., Pédagogie diférenciée, Hachette, Paris, 2011;
  5. Creţu,C., Curriculum individualizat şi diferenţiat, E.D.P., Bucureşti, 1998;
  6. Radu,I.T., Învaţamântul diferenţiat. Concepţii şi strategii, E.D.P,Bucureşti, 1978;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *