ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



Condiția profesorului în secolul XXI

Prof. Gelu HOMNER

Să fii profesor, în contextul unei societăți dinamice, postmoderne, înseamnă să privești dincolo de condiția tradițională a acestei meserii. Înseamnă să te înscrii consecvent alături de elevi, în cursa asiduă de căutare temeinică a unor răspunsuri de natură intelectuală, culturală, artistică sau filosofică, să cultivi neobosit importanța forței spirituale ca valoare autentică a educației.

În mod constant, activitatea cadrului didactic experimentat sau debutant, implică deopotrivă gestionarea situației elevilor cu probleme școlare, sociale, psihologice sau afective, iar aceasta reclamă disponibilitate, răbdare, prezență de spirit, tact pedagogic, înțelepciune și, nu în ultimul rând, o inepuizabilă energie. Din nefericire, formarea inițială nu asigură succesul în acțiunile întreprinse, iar incertitudinile cotidiene, concurența, șomajul sau potențiala reorientare profesională constituie factori care generează stresul profesional. Apreciat ca fiind o problemă a lumii contemporane atât pentru indivizi, cât și pentru organizația în care aceștia activează, stresul este foarte cunoscut dar, mai puțin înțeles. Specialiștii îl definesc ca pe o stare subiectivă raportată la o situație în care o persoană nu deține controlul și care rezultă din interacțiunea și confruntarea a trei componente: factorii generatori de stres, resursele persoanei de a gestiona factorii stresori și reacțiile specifice ale persoanei  însă, mai există o teorie optimistă care susține că, în absența stresului, viața ar fi mult mai searbădă.

Dincolo de aceste considerații, când societatea are tendința să-și reconsidere atitudinea față de profesor, să-i atribuie acestuia rolul de simplu agent de integrare socială a tinerei generații, când conflictul dintre a educa și a instrui naște contradicții, când obiectivul general al educației vizează reușita tuturor, chiar dacă apetitul unor elevi de a învăța se diminuează vizibil în detrimentul participării active la propria formare, se impune nevoia unei adaptabilități profesionale constante, menite să gestioneze eficient factorii stresanți. Studiile de cercetare efectuate atestă că persoanele cele mai vulnerabile la stres pot deveni cadrele didactice debutante care ajung să atingă pragul surmenajului, al oboselii sau chiar al epuizării nervoase, epuizare numită științific sindrom de extenuare (burnout). Toate aceste inconveniente apar în urma discrepanței dintre competențele dobândite în formarea iniţială și responsabilitățile mari cu care se confruntă debutanții în activitatea cotidiană, a situațiilor conflictuale sau a problemelor de comunicare care sunt inerente în relația cu elevii, părinții, colegii sau superiorii, a lipsei de experiență, a neîmplinirilor legate de aspirații și așteptări personale, a pierderii încrederii în forțele proprii, a echilibrului precar dintre efortul depus și recompense.

 Dacă stresul se raportează atât la viața profesională, cât și la cea privată și este rezultatul unei tensiuni pasagere, sindromul de extenuare (burnout) este răul care consumă, faza ultimă a stresului profesional care îngrijorează datorită tensiunii continue, permanente și asocierii cu un dezechilibru serios, pe termen lung.

Iată de ce, la nivel organizaţional, politicile de management trebuie să acorde prioritate acțiunilor de prevenire a stresului și de menținere a sănătății, să adauge o dimensiune umană celei profesionale, să se centreze pe integrarea personalizată, nu la nivel global a factorului uman în mediul profesional, să asigure cadrul necesar unei stagiaturi asistate, să amelioreze condițiile de muncă valorizând eforturile și reușitele, să faciliteze existența unui climat propice colaborării cu succes în echipă într-o dinamică a exigenței manifestând, în același timp, preocupare pentru creșterea măsurabilă a calității în învățământ și a satisfacției profesionale.

Satisfacția la locul de muncă poate fi percepută ca o emoție plăcută, pozitivă, rezultată din autovaluarea activității zilnice depuse. Satisfacția la locul de muncă este un factor motivațional  foarte puternic, important, care contribuie la obținerea performanței individuale, dar și instituționale. Ea este influențată major de cadrul organizațional al instituției, dar și al muncii. Astfel, munca la catedră este afectată direct de cadrul general al unității de învățământ: conducerea acesteia, relațiile dintre compartimente, comunicarea pe verticală și pe orizontală, circulația informațiilor, dotările existente, modul în care se iau  deciziile. Se crează astfel o cultură organizațională care se poate consolida dacă este flexibilă, orientată spre dezvoltare. Ea presupune stabilirea unor obiective, priorități, promovarea colaborării și competiției, responsabilitatea individuală și autoperfecționare, conducere participativă.

O organizație care învață este aceea în care fiecare angajat își îmbunătățește permanent abilitățile pentru atingerea scopurilor dorite, se încurajează climatul de încredere reciprocă între salariați, iar managerii sunt  formatori de valori, atitudini, norme și tradiții. Ea încurajează noi moduri de gândire, informația e la îndemâna tuturor,  feed-back-ul este un principiu al oricărei  acțiuni, viitorul organizației e conectat la implinirile anterioare.

Relațiile umane la locul de muncă pot fi sursă de satisfacției sau insatisfacție. Relevante pentru satisfacția muncii sunt relațiile dintre colegii, relațiile cu șeful ierarhic direct și cu managerul  instituției de învățământ.

Munca la catedră solicită spirit de inovație, dăruire, ridică probleme de rezolvat și oferă posibilități de creație pentru că profesorul intră zilnic în contact cu numeroși elevi și părinți proveniți din diverse medii sociale, cu diferite niveluri de pregătire și educație.

Succesul profesional depinde și de concordanța între munca depusă, interesele și aptitudinile fiecărui angajat al instituției. O pregătire profesională solidă urmată de participarea la diverse cursuri de formare și perfecționare sunt premise certe, dar nu obligatorii, ale indentificării unor oportunități de dezvoltare a carierei în cadrul instituției.

Nevoile materiale, posibilitatea de a obține un salariu cât mai bun reprezintă principalele nevoi care determină gradul de satisfacție a angajatului la locul de muncă. Pentru a obține satisfacții/performanțe trebuie să ai la dispoziție și o serie de facilități socio-profesionale precum posibilități de promovare în carieră, obținerea unui statut profesional superior.

În concluzie, managementul stresului în educație și gradul de satisfacție la locul de muncă sunt premise ale reușitei și ale succesului profesional al fiecărui angajat pentru că munca profesorului nu se limitează doar la sala de clasă ci, evoluează fără încetare, deschisă spre lumea exterioară și are nevoie de multă imaginație, reclamă confort psihic, respect, autonomie și tot atâta energie.

        

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *