ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



MESERIA DE PĂRINTE

Prof. ZAMFIR AURORA ALINA

Liceul Tehnologic Nr. 1 Mărăcineni, Argeş

„O călătorie de o mie de kilometri începe cu primul pas.”

(Lao – Tzu)

            Noţiunea de „educaţie parentală” se referă la calitatea de a „fi părinte”. În sens larg, termenul de educaţie parentală denumeşte „programele, serviciile şi resursele destinate părinţilor şi celor care îngrijesc copii, cu scopul de a-i sprijini pe aceştia şi de a le îmbunătăţi capacitatea de a-şi creşte copiii.” (Carter, 1996).

            Într-un sens mai restrâns, educaţia parentală se referă la programele care ajută părinţii să îşi dezvolte  şi să îşi îmbunătăţească abilităţile parentale, să inţeleagă dezvoltarea copilului, să înveţe să reducă stresul care poate afecta funcţionalitatea parentală şi să înveţe să folosească modalităţi alternative de abordare a situaţiilor dificile întâlnite cu copiii.

            Comportamentul parental trebuie să fie întotdeauna spre beneficiul copilului, precum hrănirea, susţinerea acestuia, non – violenţa şi oferirea de recunoaştere şi orientare, ceea ce implică stabiliea unor limite pentru a face posibilă dezvoltarea completă a copilului.

            Provocările cu care se confruntă familia sunt cu atât mai mari cu cât acumularea factorilor de risc o face să funcţioneze în condiţii de dificultate. Astfel, situaţiile de dezavantaj psihosocial, sărăcia cronică şi şomajul, lipsa colaborării între familie şi şcoală, problemele grave de coabilitate în familie poate duce către diferite situaţii de  violenţă sau abuz asupra copiilor, ceea ce reprezintă o parte din piedicile reale care nu îi permite familiei să îşi exercite în mod adecvat rolul în procesul de socializare. De aici rezultă nevoia familiilor şi a copiilor de a găsi răspuns imediat la nevoile lor, în spaţiul comunitar adecvat.

            Am încercat să creăm caractere în copii spunând că toţi ne dorim să primim, dar trebuie să şi dăruim. Au participat la diferite activităţi în comunitate pentru susţinerea unui grup de bătrâni din căminele de pe raza localităţii noastre.

            Gestionarea nivelului de stres reprezintă o componentă esenţială în menţinerea sănătăţii fizice şi emoţionale. Stresul este o emoţie naturală şi normală , dar felul în care reacţionăm noi la acesta poate influenţa foarte mult relaţia părinte – copil.

            Rolul unui cadru didactic este de a încuraja părinţii să devină mai conştienţi de natura rolului lor, de drepturile copiilor, responsabilităţile şi obligaţiile care derivă din acestea, precum şi de propriile lor drepturi.

            Când părinţii sunt provocaţi să se deschidă în cadrul comunităţii „clasei”, atunci ei vor realiza că nu sunt singuri, ci toţi ne asemănăm.

            Atunci când ne identificăm cu grupul din care facem parte, fiecare individ va ajunge să „vadă” neajunsurile celorlalţi şi să se susţină reciproc.

            Cadrul didactic „leadership” favorizează crearea de condiţii optime pentru creşterea copiilor într-un mod pozitiv, implementează acţiuni de sprijin în acest sens şi, în special, alegerea unor locuri în care părinţii se pot întâlni pentru a discuta despre ceea ce înseamnă „să fim părinţi”. Aceştia se vor simţi liberi, vor avea curaj să îşi împărtăşească din experienţele părinteşti, cu tot ceea ce presupune – dificultăţi şi succese.

            Un aspect important în construirea unei bune relaţii între şcoală şi familie, presupune:

  • Cunoaşterea familiilor copiilor;
  • Cunoaşterea comunităţii din care fac parte;
  • Utilizarea capitalului cultural al părinţilor.

Un prim pas în realizarea unei bune relaţii şcoală-familie este transformarea şedinţei cu părinţii într-o întâlnire în care profesorii şi părinţii să se cunoască reciproc şi să identifice căi comune pentru creşterea gradului de educaţie al elevilor.

Prin implicarea părinţilor în activităţile educative extraşcolare, copiii se adaptează mai bine la mediul şcolar, au abilităţi sociale mai bune şi o conduită mai responsabilă. Copilul învaţă comportamentele din interacţiunea cu cei din jurul său. În consecinţă, schimbarea unui comportament al copilului implică schimbarea comportamentelor celor din mediul său – părinţi, profesori, colegi, prieteni.

Prin comunicare se urmăreşte descoperirea propriei persoane, interacţiunea cu ceilalţi, analizarea unei anumite situaţii şi exprimarea diferitelor puncte de vedere. Trebuie să fim atenţi la crearea atmosferei de încredere pentru ca părinţii să se poată exprima liber.

În continuare, voi prezenta o activitate ce se poate desfăşura în cadrul unei întâlniri cu părinţii.

Activitatea se poate numi „Copacul cunoaşterii”. Cadrul didactic are nevoie de cartonaşe decupate din coli colorate, ce reprezintă flori şi frunze. Se distribuie câte două flori şi două frunze fiecărui părinte.

Participanţii sunt rugaţi să scrie sau să deseneze următoarele:

  • Ultima reuşită personală;
  • O dată calendaristică importantă;
  • O calitate a copiilor;
  • O activitate preferată.

După ce au terminat de scris pe cartoanele primite, le vor aşeza într-un copac desenat pe tablă. Este important să afişăm rezultatele şi să le discutăm cu părinţii.

Atunci când un cadru didactic se identifică în comunitatea părinţilor, creşte încrederea acestora şi împreună vor găsi întotdeauna soluţii optime pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.

Bibliografie:

  1. Băban, A., - „Consiliere educaţională”, ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere”, Cluj-Napoca, 2001;
  2. Vrăjmaş, E., - „Consilierea şi educaţia părinţilor”, Editura Aramis, Bucureşti, 2002.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *