ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



ÎMBINAREA METODELOR TRADIȚIONALE CU METODELE MODERNE

Prof. Băisan Bianca-Florentina

Liceul Tehologic ”Nicolae Iorga” Negrești, Vaslui

Reconsiderarea metodelor traditionale în paralel cu metodele moderne reprezinta o problema controversata ce alimenteaza noi discutii si experimentări. În plus, numarul metodelor de învatamânt este mare si acest numar sporeste atât prin elaborarea unor metode cât si prin importanta pe care o dobândesc unele procedee de predare a anumitor teme, transformându-le astfel în metode.

Metodele de învatamânt au anumite caracteristici, între care un rol determinant îl ocupa demersurile teoretico-actionale. Acestea sunt forme exclusive de predare-învatare care asigura desfasurarea si finalizarea cu eficienta a procesului de învatamânt îndeplinind functii normative de genul: ce si cât predam si învatam, ce, cât, cum si când sa evaluam cunostintele contribuind la îndeplinirea obiectivelor didactice. Alte caracteristici ale metodelor de învatamânt sunt legate de demersurile de cunoastere stiintifica, de documentare si experimental-aplicative, contribuind la dezvoltarea teoriei si practicii pedagogice, îmbinându-se în acest scop cu formele cunoasterii si cu operatii logice. Metodele nu sunt simple practici didactice de aplicare a teoriei pedagogice, ci ele cuprind si dinamizeaza elemente pedagogice teoretice care asigura fundamentarea stiintifica a actiunilor de predare-învatare, contribuind la evolutia teoriei pedagogice.

Metodele de învatamânt se elaboreaza si se aplica în strânsa legatura cu specificul disciplinei de învatamânt, cu felul activitatii didactice, cu nivelul de pregatire al elevilor. Au caracter dinamic în sensul ca mentin ceea ce este valoros si elimina ceea ce este uzat moral, fiind astfel deschise înnoirilor si perfectionarilor în pas cu societatea moderna, informationala. Totodata ele au un caracter sistemic în sensul ca, fara a-si pierde specificitatea, se îmbina, alcatuind un ansamblu metodologic coerent.

Metodele:

  1. care stau sub incidenta muncii profesorului: predarea, prelegerea, conversatia;
  2. care servesc mai ales munca elevului: învatarea, lectura, exercitiul.

Este necesar ca toate metodele, separat sau îmbinat sa contribuie la realizarea cu succes atât a predarii cât si a învatarii. În cadrul orelor de curs, pentru obtinerea unor rezultate pozitive în actul predarii-învatarii, profesorii au obligatia sa îmbine si sa foloseasca adecvat si creator metodele didactice.

Clasificarea metodelor didactice dupa profesorul Constantin Cucoș:

1.Din punct de vedere istoric: metode traditionale clasice (expunerea, conversatia, exercitiul), metode moderne (algoritmizarea, problematizarea, instruirea programata);

2.În functie de sfera de specialitate: metode generale (expunerea, prelegerea, conversatia), metode particulare (exercitiul, exemplul);

3.Dupa gradul de angajare al elevilor la lectie: metode expozitive sau pasive, centrate pe memoria reproductiva si pe ascultarea pasiva si metode active, cere se bazeaza pe angajarea directa a elevului;

4.Dupa forma de organizare a muncii: metode individuale, metode de predare-învatare în grupuri, metode frontale, metode combinate;

5.În functie de axa de învatare prin receptare (mecanica) - prin descoperire (constienta): metode de învatare mecanica (expunerea, demonstratia), metode de învatare prin descoperire dirijata (conversatia euristica, observatia dirijata, instruirea programata, studiul de caz), metode de învatare prin descoperirea propriu-zisa (observatia, exercitiul, rezolvarea de probleme).

Pe lânga accentuarea caracterului activ si creator al metodelor moderne se impune ca utilizarea acestora în predarea-învatarea istoriei sa asigure o îmbinare judicioase a muncii independente a elevilor cu activitatea colectiva în învatarea istoriei, metodele si procedeele nu se folosesc izolat ci întotdeauna integrate într-un sistem metodic.

Metodologia diversificată, îmbinarea dintre activităţile de cooperare, de învăţare în grup, cu activităţile de muncă independentă reprezintă o cerinţă primordială în educaţia postmodernistă. Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea dintre minţile participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente.

            Aceste metode interactive de grup se pot clasifica după funcţia lor didactică, în metode de predare-învăţare interactivă   -  metoda predării/învăţării reciproce (Reciprocal teaching – Palinscar); metoda Jigsaw (Mozaicul); citirea cuprinzătoare; cascada (Cascade); metoda învăţării pe grupe mici – STAD (Student Teams Achievement Division); metoda turnirurilor între echipe – TGT (Teams/Games/Tournaments); metoda schimbării perechii (Share-Pair Circles); metoda piramidei; învăţarea dramatizată.

Metodele de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor şi de verificare cuprind harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map, Conceptual map), matricele, lanţurile cognitive, fishbone maps (scheletul de peşte), diagrama cauzelor şi a efectului, pânza de păianjăn ( Spider map – Webs), tehnica florii de nufăr (Lotus Blossom Technique), metoda R.A.I. , cartonaşele luminoase. Cele mai cunoscute şi mai folosite metode sunt cele de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii – brainstorming; starbursting (Explozia stelară); metoda Pălăriilor gânditoare (Thinking hats – Edward de Bono); caruselul; multi-voting; masa rotundă; interviul de grup; studiul de caz; incidentul critic; Phillips 6/6; tehnica 6/3/5; controversa creativă; fishbowl (tehnica acvariului); tehnica focus grup; patru colţuri (Four corners); metoda Frisco; sinectica; buzz-groups; metoda Delphi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *