ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



O NOUĂ PARADIGMĂ ÎN STUDIEREA LIMBII ROMÂNE

Prof. Gheorghe Magdalena,

Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Ploiești    

Actuala programă de limba și literatura română pentru gimnaziu propune o viziune nouă și concepte noi: viziunea comunicativ-funcțională și cea a dezvoltării personale. Accentul în noua paradigmă va cădea pe dimensiunea formativă și creativă a actului didactic, deoarece idealul educațional face referire la formarea unui elev capabil să creeze noi valori, să își asume responsabilitatea, să detensioneze și să reconcilieze tensiuni sau dileme, atât la nivel personal, cât și la nivel interpersonal, local, social și global (conform OECD). Școala trebuie să ofere contextul prielnic pentru dezvoltare, rolul profesorului fiind acela de a genera situații reale de învățare prin care elevii trebuie să-şi formeze în primul rând competenţele de comunicare orală, de lectură și de interculturalitate.

Învăţământul modern presupune o nouă abordare a educaţiei, prin promovarea metodelor didactice interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenţei, ale imaginaţiei şi ale creativităţii. Termenul de  metodă  didactică  provine   din grecescul „odos” -  cale şi „metha” -  spre, către, arătând  drumul, paşii  pe  care  trebuie să  îi  urmeze  cadrul didactic, astfel  încât să  fie  atinse toate obiectivele propuse. Metoda este calea  prin care  elevii identifică  propriul lor drum spre procesul de învăţare, spre atingerea propriilor obiective. Ea deschide oarecum un drum  prin care însuşi cadrul didactic îşi proiectează, organizează şi desfăşoară activitatea de predare-învăţare în strânsă legătură  cu celelalte  elemente  ale instruirii. Activitatea  didactică  poate îmbrăca  variate  forme,  de  la jocuri desfășurate individual, pe  echipe  sau în perechi, până  la expuneri sau prelegeri. Fiecare  formă  de  derulare  a unei activități  are  importanţa ei în structura unei activități,  dar și un anumit aport la formarea personalității elevului, deoarece acesta învață prin interacțiunea cu ceilalți.

            O componentă importantă a curriculumului de limba și literatura română este comunicarea orală. Abordarea comunicativ-funcțională are în vedere formarea competenței de comunicare orală ca aspect primordial, întrucât elevul comunică predominant oral, învață și se formează prin mijloacele comunicării orale. Aceasta presupune dezvoltarea competenței de ascultare activă și, totodată, dezvoltarea calității de vorbitor. Pentru dezvoltarea acestei competențe, profesorul poate folosi ca metode interactive jocul de rol, conversația euristică, dezbaterea, problematizarea, masa rotundă, metoda FRISCO, tehnica 6/3/5 ș.a.

Demersul didactic trebuie să se axeze, de asemenea, pe formarea competențelor de lectură la elevi, în vederea înțelegerii lumii în care trăiesc. Familiarizarea cu diferite contexte social-istorice, atât prin textele literare, cât și prin cele nonliterare, are ca finalitate dezvoltarea empatiei și formarea unui spirit civic și a unei atitudini corecte în relațiile cu ceilalți. Se recomandă aplicarea metodelor activ-participative și implicarea elevilor în demersul didactic, ca principal agent al formării lor. În acest sens, Zimmermann identifică șapte etape pentru comprehensiunea textului: 1. Crearea unor imagini mentale – în timpul lecturii și postlecturii; 2. Corelarea cu informațiile pe care le posedă elevul; 3. Interogarea: înainte, în timpul și după lectură; 4. Realizarea de inferențe; 5. Identificarea ideilor principale și/sau a temelor; 6. Sintetizarea informației; 7. Utilizarea unor strategii de fixare: reluări ale lecturii; continuarea lecturii până la clarificarea sensului; rezumare.

Dezvoltarea competenței de lectură se poate face prin lectura textelor și formularea unor întrebări inferențiale, formularea ipotezelor, prin lectura anticipativă în care elevii sunt antrenați să facă predicții, prin aplicarea unui inventar al intereselor de lectură, prin metoda pălăriilor gânditoare, jurnalul reflexiv și studiul de caz.

            Interculturalitatea este abilitatea de a experimenta o altă cultură și de a analiza această experiență. Competența interculturală îi ajută pe elevi să înțeleagă mai bine diferențele culturale, să stabilească legături cognitive și afective între experiențe trecute și prezente privind diferențele culturale, eventual să medieze între membrii unor grupuri sociale. Activitățile didactice sunt variante de lucru și pot fi selectate și adaptate în funcție de particularitățile clasei, în funcție de specificul cultural, în funcție de configurația culturală a clasei, de aspectele sociale, economice, religioase care conturează personalitatea elevilor. Printre activitățile utilizate de profesori pentru dezvoltarea acestei competențe se numără brainstormingul, jocurile de rol, activități de tip proiect pentru cunoașterea unei comunități lingvistice/culturale, sarcini de tip etnografic.

 Cerința primordială a educației moderne este de a realiza o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităților de învățare și de muncă independentă cu activitățile de cooperare, de învățare în grup și de muncă interdependentă.

Bibliografie:

  1. „Abordări metodologice – în și dincolo de programa școlară” – Suport de curs, CRED
  2.  Crenguța – Lăcrămioara Oprea, Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, 2008
  3. Marilena Pavelescu, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Corint, 2010

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *