ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



ROLUL PROFESORULUI ÎN ORGANIZAREA CLASEI CA GRUP SOCIAL

Prof. Săndică Daniela

                                                   Școala Gimnazială Specială „Constantin Pufan” Galați

Pentru obținerea succesului școlar și formarea comportamentelor dezirabile, profesorul își exercită atributele și calitățile asupra grupului și asupra fiecărui elev în parte, dirijează relațiile interpersonale în scopul asigurării unui climat psihosocial favorabil dezvoltării personalității copiilor.Astfel, profesorul conduce și decide, organizează, influențează, consiliază și controlează, apreciază și îndrumă, este model de conduită civică și morală.

Problema conducerii este inseparabil legată de organizare și are ca moment hotărâtor decizia. Profesorul poate lua decizii cu privire la tot ceea ce se întâmplă în procesul instructiv-educativ, își exercită puterea asupra principalelor fenomene ce au loc în grup, supraveghează și îndrumă întreaga activitate a clasei. Sarcina fundamentalăa profesorului este de a conduce învățarea elevilor.

Înaintea predării, profesorul își planifică activitatea fixându-și obiective, stabilind forme de organizare a activității, strategii de predare și evaluare, organizează cadrul de desfășurare. În timpul predării, profesorul urmărește reacțiile elevilor pentru a introduce suplimentar informații sau pentru a renunța la informația redundantă. Ca urmare a autoanalizei și autoevaluării prestației sale, profesorul trage învățăminte și ia decizii de autoperfecționare. Momentele pregătitoare presupun reflexie, iar cele ulterioare pedării, analiză.

În timpul predării contactul direct cu elevii îi activează profesorului întreaga personalitate. Adaptarea permanentă a comportamentului profesorului la situația clasei vizează promovarea învățării la nivelul elevilor și sporirea eficienței educative. Profesorul organizează cadrul adecvat învățării elevilor. El trebuie să stăpânească atât disciplina pe care o predă cât și strategiile de conducere, curriculum-ul școlar, să aibă abilități psihopedagogice și să cunoască personalitatea elevilor.

Conducerea învățării elevilor implică și asigurarea unui climat favorabil acestui proces. Mediul fizic ambiant, climatul afectiv stimulator, încrederea în capacitățile elevilor, implicarea lor în activitatea de învățare, dar și în luarea deciziilor privind asumarea de roluri, educarea respectului pentru celălalt, respectarea regulilor, utilizarea întăririlor pozitive și recunoașterea reușitelor sunt tot atâtea modalități de exercitare a conducerii eficiente. Păstrarea permanentă a contactului vizual între profesor și elevi, proximitatea spațială, accesibilitatea la mijloacele materiale utilizate sunt și acestea condiții ale unei bune organizări a activității de învățare.

Bine folosite de către profesor, metodele de grup influențează nu numai comportamentul celui asupra căruia sunt orientate, dar și pe al celorlalți membri ai grupului. Asemenea metode presupun abordarea unor probleme comune grupului, vizează antrenarea a cât mai multor elevi în rezolvarea lor și permit raportarea manifestărilor de comportament în același timp la individ și la cerințele grupului.

Metodele de grup „fac ca elevii să se simtă atrași de grupul lor, să accepte deciziile grupului ca pe propriile lor decizii, să simtă o responsabilitate generală crescută în îndeplinirea sarcinilor”.

Profesorul conduce întregul proces instructiv-educativ desfășurat în clasă. Conducerea eficientă este condiționată de interacțiunea a trei factori: calitățile psihosociale ale profesorului, personalitatea fiecărui elev și factorii situaționali de grup.

Întrucât școala pregătește tineri pentru o viață socială liberă și democratică, relațiile de conducere-subordonare implică inițiativă, participarea activă a elevilor la propria formare, iar supunerea nu este decât o pregătire a elevilor pentru ca, în viață, să-și poată armoniza interesul cu al celorlalți.

Profesorul rămâne în fruntea ierarhiei organizaționale a clasei, dar nu trebuie să transforme conducerea în abuz de putere, să nu dea comenzi și să nu ia decizii arbitrare, ci trebuie să stimuleze participarea activă și conștientă a elevilor la rezolvarea sarcinilor prin acțiuni comune.

În practica școlară se întâlnesc diferite stiluri de conducere. Mai frecvente sunt stilurile „autoritar” și „democratic”. În general, este recunoscut ca fiind superior stilul democratic pentru că acesta „creează raporturi optime între subiect și sarcină, rezolvarea problemelor apărând ca rezultat a propriei activități a subiecților”, pe când cel autoritar „apare ca un sistem de comenzi și ordine externe, care astupă perspectiva muncii și barează calea oricărei independențe în acțiune. Subiecții se încarcă de tensiune emoțională și devin agresivi în relații, fiind gata oricând să migreze din câmpul sarcinii”.

Prin comportamentul lui afectiv, profesorul impune elevilor un anumit comportament individual și de grup. Relațiile apropiate între profesor și elev, bazate pe încrederea elevului nu numai în competența profesională a profesorului, ci și în competența sa ca sfătuitor, pe capacitatea empatică a profesorului, sunt dorite de către elevi.

Relațiile interpersonale din grupul de elevi au un conținut moral pe care îl exprimă criteriile care stau la baza atracțiilor și respingerilor, prin alegerea partenerului de comunicare și prin atitudinea elevului în raporturile de conducere-subordonare. Pe măsură ce elevii acționează în grup sub îndrumarea profesorului, se îmbogățesc și se perfecționează ajungând să-și formeze puncte de vedere proprii de apreciere a celorlalți și de autoapreciere.

Profesorul influențează elevii dar este, la rândul său, influențat de elevi. El își adaptează comportamentul, ia măsuri, impune și dispune, se consultă cu elevii săi, ia măsuri independent. Motivația profesorului, satisfacțiile și insatisfacțiilepe care le trăiește sunt urmarea reușitei sau nereușitei sale profesionale, precum și un stimulent sau o piedică în continuarea acestei activități.

Bibliografie:

Antonesei L., O introducere în pedagogie, Editura Polirom, 2002

Cerghit I., A fi educator, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1978

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *