ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



INSERŢIA TEHNICILOR MODERNE ÎN DEMERSUL EDUCATIV TRADIŢIONAL

Prof. Gruber Mariana

Colegiul National Emil Botta, Adjud

Educatorul modern este un formator aprioric. Deşi, până in prezent, nu s-a definit profesorul ideal este totuşi aproape unanim împărtăşită opinia după care predarea poartă amprenta vie a personalităţii celui care o practică. Drept urmare se încearcă să se determine în ce măsură personalitatea profesorului este o variabilă cauzală, responsabilă de reuşita sau de nereuşita învăţării. Se estimează că dincolo de caracteristicile biologice ca cele de vârsta si de sex, profesorul ar putea influenţa determinant învăţarea si rezultatele acesteia, atitudinile şi interesele, aspiraţiile şi orientările profesionale ale celor care învaţă prin comportamentele şi atitudinile sale, prin empatie şi relaţiile acestuia cu subiecţii educaţiei.

Personalitatea educatorului

Din acest punct de vedere Ausubel si Robinson aduc in discuţie anumite aptitudini cognitive si profesional-didactice ale profesorului, competentele acestuia şi o serie de caracteristici intelectuale, afectiv-emoţionale, comportamentale si  caracteriale, cum ar fi: inteligenţa, capacitatea comunicativă, motivaţia profesional-didactică, atitudinile si autoritatea profesorului in clasă, modul de relaţionare cu elevii, empatia, capacitatea de imaginaţie creatoare si spiritul de dreptate, expectanţele înalte, respectul de sine si de interesul pentru elevi etc.

Heil conturează imaginea a trei tipuri de profesori plecând de la structurile motivaţionale ce caracterizează profesorii si rezultatele induse de elevi:

  • Profesorii ce se caracterizează prin vehemenţă, impulsivitate şi spontaneitate , ce apreciază elevii silitori si conformişti;
  • Profesorul perfect integrat ce se caracterizează prin autocontrol, spirit de ordine si orientare spre scop, eficient in predarea la toate grupurile de elevi, dar mai ales la cei anxioşi şi ostili;
  • Profesorul ce se caracterizează prin anxietate, teama si tendinţa de a se supraconforma regulamentului, cel mai puţin eficient dintre toţi.

A.E. Bergin (1970) ajunge la concluzia că profesorii eficienţi sunt cei prietenoşi, veseli, înţelegători, virtuoşi, sociabili, cu stabilitate afectivă, cei care întreţin relaţii personale bune; după alţi pedagogi cei care sunt plini  de viaţă, stimulatori, inventivi, entuziaşti fata de materia pe care o predau, inovatori.

Urmând aceste concluzii, Bergin arată ca unii elevi sunt afectaţi in mai mare măsură de trăsăturile profesorului decât faţă de alţii: elevii dotaţi depind in mai putină măsura de talentul pedagogic al profesorului, pentru ei fiind important în primul rând stimulentul intelectual, competenţa şi dăruirea profesorului faţă de materia sa. Pentru cei mai mulţi însă,  persoana profesorului poate servi în mod efectiv în clasa drept model pentru învăţarea prin imitare; poate inspira în alegerea unei cariere prin insuflarea unei dăruiri pentru meseria pe care o exercită.

La polul opus sunt atitudinile negativiste ale unor elevi manifestate faţă de unele materii din cauza comportamentului profesorului. Cei care sunt insensibili, negativi, neîncrezători pot uşor genera aversiuni ale elevilor , chiar si fobii faţă de şcoala la copiii cu predispoziţii de teama, cu tendinţe de izolare.

Încercând să însumăm  toate caracteristicile enumerate până acum ajungem la o definiţie care trebuie să aducă in discuţie o personalitate îndeajuns de flexibila pentru a-şi ameliora strategia didactică după caracteristicile psiho-temperamentale ale elevilor, îndeajuns de conciliantă pentru a media şi găsi rezolvări viabile diferitelor inconvenienţe apărute in demersul educativ, un facilitator care să transfere informaţia din planul ştiinţific in cel al posibilităţii receptării eficiente pentru diferite vârste şcolare, un participant obiectiv si mai ales activ la formarea  celor implicaţi in învăţare.

Competenţa profesional-didactică

Influentele ce provin din partea personalităţii profesorului sunt completate de efectele ce decurg din calitatea instruirii in aspecte cum ar fi claritatea, natura întrebărilor, caracterul organizat, sistematizat de prezentare, coerenţa comportamentelor didactice, ingeniozitate si inovaţie, interesul, entuziasmul si implicarea activă, gestiunea timpului, adaptabilitatea la diferite situaţii neprevăzute în proiectarea iniţială a lecţiilor. Decisivă in această privinţă este competenţa profesional-didactică in cele doua laturi indisolubile ale acesteia:

  • Competenţa ştiinţifică ( de specialitate), adică modul în care profesorul îşi reprezintă materia de predat;
  • Competenţa psiho-pedagogică, în aspectele ei principale, precum capacitatea de percepere a situaţiilor de învăţare, cunoaşterea disponibilităţilor mantale si fizice ale elevilor, abilităţile didactice, stilurile de predare, claritate şi expresivitatea comunicării, capacitatea de utilizare a feed-back-ului, maniera în care  valorifică principiile didactice, îmbină metode si tehnici,  inovează si experimentează.

Sintetizând, ceea ce ghidează activitatea din clasă, este cultura comportamentală proprie pe care un profesor şi-o formează cu privire la procesul predării. Este vorba de acele cunoştinţe şi convingeri personale, de acel sistem de valori sau de acea concepţie sau de filozofie proprie asupra predării, de acea înţelepciune practică acumulată in timp care îl determină să conştientizeze si să îmbunătăţească tot timpul propriile comportamente specific didactice.

Influenţa variabilelor de context

Profesorul acţionează întotdeauna prin intermediul unui context de solicitări, condiţii şi resurse care presupun schimbări semnificative de atitudini şi comportamente, de roluri şi strategii. Este vorba mai întâi de mediul şcolar propriu-zis cu mulţimea subvariabilelor sale: nivel de cerinţe, materie de predat, clasa de elevi, elevul ca personalitate distinctă, resursele şcolii, ambianţa colegială, autoritatea directorilor.

Repertoriul comportamental al profesorului

Este evident că variatele procese de învăţare solicita tipuri diferite de comportamente ce vin din partea profesorului. Prin faptul că majoritatea acestora sunt acte verbale sau nonverbale există posibilitatea cercetării lor obiective prin utilizarea unor metode observativ-descriptive şi explicativ-normative. Asemenea analize orientate în direcţia radiografierii predării, încearcă să stabilească predominanţa unora sau altora dintre comportamentele pedagogice, şi in raport cu acestea să se demonstreze potenţialităţile pedagogice ale predării, calitatea   instruirii    şi,      pornind de aici, să se întrevadă posibile schimbări calitative în actul predării in raport de reconsiderarea valorică a unora dintre aceste comportamente comunicative ale profesorului.

E. Bayer realizează un inventar sinteză al unor astfel de comportamente verbale:

  • Comportamente de organizare – de captare şi menţinere a atenţiei, reglare a disciplinei, menţinere a coeziunii clasei, reglare şi mediere a relaţiilor interpersonale, control al participării active a elevilor, justificarea intervenţiilor, aplanarea conflictelor etc;
  • Comportamente de impunere – de informaţii, de exerciţii, sarcini, metode , opinii, rezumate, sinteze, prescripţii, indicaţii, de metode de acţiune , de stimulare;
  • Comportamente de dezvoltare -  de stimulare, solicitare, interogaţie, de motivaţie, de incitare, de clasificare, de valorificare a unor informaţii, de orientare şi structurare a cercetării, de rezumare, sistematizare, sugerare de alternative;
  • Comportamente de personalizare -  a informaţiei, de invitare a elevilor să îşi comunice propriile experienţe, de receptare a exteriorizării spontane a experienţei lor proprii; de încurajare a expresivităţii;
  • Comportamente de interpretare -  a situaţiilor personale, de individualizare;
  • Comportamente de feed-back si evaluare - pozitivă şi negativă, de atitudine, de reacţie, de corecţie;
  • Comportamente de concretizare  - de exemplificare, demonstraţie;
  • Comportamente de afectivitate – pozitivă, lauda, recunoaştere, recompensă, sau negativă, critică, admonestare, respingere, sancţionare.

Pornindu-se de la analiza comportamentelor de predare ce stau sub influenta calităţilor personale ale cadrului didactic, G. de Landsheere propune descrierea a trei tipuri de personalitate:

  • Profesorul predominant afectiv – care acorda multa importanţă calităţii relaţiilor cu elevii, comportându-se prietenos şi cu căldură; preocupat mai mult de persoana elevilor decât de materia predată;
  • Profesorul dominant cognitiv a cărui atenţie se concentrează asupra materiei; bine organizat, sistematic şi riguros în prezentarea materiei şi în evaluare;
  • Profesorul creator, cu gândire divergentă; ii stimulează pe elevi; căuta şi in acelaşi timp cultiva originalitatea la elevi.

Predarea ca dirijare a învăţării

Conceputa ca un act de dirijare, predarea apare ca: un complex de procedee de prezentare a materiei şi forme raţionale de îndrumare de tipul planificării, proiectării, programării, precizării obiectivelor, strategiilor de instruire şi evaluare, ajungându-se până la forme mai sofisticate de dirijare prin intermediul soft-urilor educaţionale încredinţate calculatorului, dar şi ca un ansamblu de prescripţii – enunţuri de reguli, instrucţiuni, indicaţii, orientări, aprecieri, încurajări.

Predarea ca instanţă decizională

Managementul educaţional conferă predării semnificaţia unui proces decizional , definind predarea ca un ansamblu de decizii care preced, însoţesc şi urmează activitatea de predare-învăţare. În esenţă este vorba de decizii intenţionale, de conţinut ,de metode, de control, de reglaj. Adoptate înainte, in timpul şi după desfăşurarea procesului de instruire, ceea ce exprimă libertatea de decizie ce aparţine oricărui cadru didactic legat de alegerea, organizarea şi folosirea mijloacelor necesare, ca şi revizuirea şi schimbarea acestora pe parcursul derulării procesuale atunci când situaţia o cere.

Predarea ca gestiune a învăţării

Devine tot mai vizibila tendinţa de evoluţie a conceptului de predare spre integrare in sfera de cuprindere a teoriei conducerii sau a managenetului educaţional. În consecinţă dacă pentru elevi a învăţa înseamnă a obţine o înlănţuire de schimbări constante şi progresive in comportament, atunci pentru profesor a preda înseamnă a iniţia o serie de acţiuni cu scopul de a provoca şi de a impulsiona asemenea schimbări.

A preda înseamnă a prevedea schimbările aşteptate, a determina direcţiile schimbărilor, a stabili natura respectivelor schimbări, a selecta, a prezenta materia noua, a adapta conţinuturile, a stimula şi a dirija, a gestiona, a anticipa, a asigura feed-back-ul,  a asigura condiţii necesare memorării, a monitoriza, a respecta regulile şi normele, a evalua si auto-evalua, a investiga şi a aduce inovaţii proceselor de predare.

Formele predării

Predarea poate lua forme diferite: frontală, modalitatea tradiţională; grupale sau colective; microgrupale sau pe echipe; duale sau în pereche individuale şi mixte, fiecare dintre aceste variante asimilându-si funcţii relativ diferite. Sistemul modern european pune accent pe formele de activitate microgrupale atât din raţiuni de ordin social-practic, cât şi din motive pedagogice. Curentul european promovează spiritul de echipa şi îndeplinirea sarcinilor de lucru în urma unui efort de grup. Individul trebuie astfel ajutat să-şi elaboreze asemenea forme de gândire şi de acţiune comunitare, să-şi dezvolte aptitudine şi atitudine cooperante pentru a fi în stare să răspundă adecvat aşteptărilor sociale. Cultivarea spiritului de echipa a devenit astfel un imperativ al educaţiei moderne.

Lucrul in grup oferă posibilitatea subiecţilor să colaboreze intre ei, să participe la discuţii şi dezbateri, la activităţi de cercetare, de realizare de micro-proiecte şi jocuri de rol. O astfel de colaborare este benefica sub mai multe aspecte şi contribuie la îmbunătăţirea eficientei învăţării. Cercetarea a evidenţiat aspecte pozitive în modul de rezolvare a problemelor, în alegerea soluţiilor, operaţii care cer originalitate şi intuiţie, inventivitate şi creativitate.  Adeseori grupul ajunge la soluţii pe care nici cel mai performant membru al său nu ar fi putut ajunge lucrând solitar – assembly effect. Acest efect este rezultatul cooperării, al interdependentei eforturilor, al unor relaţii interpersonale, o modalitate de verificare, de control reciproc, care generează nevoia de adaptare a comportamentului la condiţiile concrete ale situaţiei de învăţare.

Profesorul poate da spre rezolvare sarcini diferite aşa încât, după tipul de sarcini să constituie grupuri de lucru dirijat, grupuri de dezbatere, grupuri de cercetare, grupuri de activităţi creative, grupuri de discuţii libere, grupuri de asimilare, grupuri de opinii, grupuri de evaluare.

Predarea ca  lucru pe grupe

Profesorul oferă spre îndeplinire o sarcina unui grup de elevi lăsându-le libertatea de a se organiza. Sarcina respectiva trebuie să fie îndeajuns de cuprinzătoare aşa încât fiecare dintre membrii echipei să-şi asume o etapa în îndeplinirea acesteia. Este ideal ca membrii echipei  să convină democratic asupra sarcinilor de îndeplinit, fiecare individ să îşi negocieze contribuţia ţinând cont de abilitaţi, preferinţe, relaţii interpersonale etc.

Elaborarea unui poster ecologic cu tema Un mediu educogen  presupune ca un membrii grupei să se ocupe de documentare,  de sistematizarea informaţiei, de conceperea posterului, de amplasare şi tehnoredactare, ilustrare, difuzare. Cooperarea membrilor va duce la un produs final unitar care să îi reprezinte pe toţi şi in care să se regăsească fiecare in parte.

Elaborarea unei broşuri de prezentare a unui edificiu local cu tema Reper al oraşului meu poate implica activ membrii grupei in documentare, in medierea contactului cu instituţiile şi personalităţile locale, participarea in activităţile comunităţii, prezenţa la evenimente culturale  care se pot transforma in experienţa de învăţare care pot fi împărtăşite colegilor. Membrii grupei se reunesc pentru a contura o strategie de abordare a acestei cerinţe, stabilesc paşii de realizare şi trec la îndeplinirea acestora. In final se poate realiza o monografie a oraşului natal la care a participat întreaga clasa de elevi.

Portretul  este o activitate ce impune grupei descrierea unui portret al unui membru din familia unui elev dintr-o alta grupă. Activitatea este o provocare pentru colegi care vor încerca să intuiască trăsăturile de caracter ale persoanei plecând de la cele fizice. Rezultatul grupei este confruntata cu descrierea realizată de posesorul de drept al portretului. Activitatea devine astfel una recreativă, incitantă, inovatoare.

Predarea ca lucru în perechi

Aceasta tehnică de predare încurajează elevii să se ajute unii pe ceilalţi lucrând împreună, controlându-se  şi corectându-se şi stimulându-se reciproc. Poate fi o forma de acordate de asistenţă din partea elevilor mai buni celor cu rezultate mai slabe in vederea îmbunătăţirii învăţării şi a facilitării integrării in viaţa clasei.

Întrucât un asemenea parteneriat se bazează pe principiul muncii voluntare şi pe sentimentul încrederii, este recomandabil ca partenerii să se selecteze in mod benevol unul pe celălalt.

Îndeplinirea unei sarcini de lucru in doi elimină timiditatea, încurajează inovaţia şi stimulează cooperarea pentru un interes comun.

Reconstituirea unei text pornind de la informaţii primite de către cei doi membrii care presupun îmbinarea lor prin efort comun de descoperire, îmbinare şi elaborare este o activitate pretabilă acestei tehnici de lucru.

Povestitorul clasei  oferă celor doi coechipieri posibilitatea de a crea o povestire plecând de la nişte repere date care pot fi imagini, propoziţii, cuvinte cheie etc. Imaginaţia şi cooperarea pot conduce activitatea spre o finalizare remarcabilă. Spiritul competitiv dintre perechi poate genera creaţia autentică.

Jocul de rol care poate fi adaptat situaţiilor multiple ale vieţii cotidiene şi poate exploata experienţa de viata a elevilor, fiind un bun barometru în evaluarea disponibilităţii elevilor de a se transpune în pielea diferitelor personaje, de a se comporta adecvat personalităţii pe care o reprezintă etc.

Predarea arta şi ştiinţă

Predarea este o problema de aptitudine şi de creaţie. Ea lasă loc actului liber, spontaneităţii în gândire şi în acţiune, imaginaţiei constructive, subtilităţii intuiţiei şi măiestriei pedagogice, trăsături  ce dau posibilitate fiecărui profesor să-şi pună în valoare talentul pedagogic cu care este înzestrat. Este firesc, prin urmare, ca profesorii care îşi fac meseria cu har, care îşi pun în valoare talentul pedagogic şi experienţa pozitivă să fie incontestabil consideraţi şi ca nişte artişti adevăraţi.

Referinţe bibliografice

  1. Ausubel,D.P.; Robinson,F.S., Învăţarea şcolară. O introducere în psihologia pedagogică.(trad.), Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti ,1981.
  2. Bîrzea, C., Arta si ştiinţa educaţiei, Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti ,1995.
  3. Călin, M., Procesul instructiv-educativ , Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti ,1995.
  4. Cerghit,I.; Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri si strategii, Editura Aramis, Bucureşti, 2002, pag. 256-259
  5. Ionescu, M.;Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca,1995

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *