ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



ORĂȘTIE – COLȚ DE RAI

PROF. DIMULESCU RODICA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DR. AUREL VLAD” ORǍŞTIE

            Locul natal devine în timp un loc al amintirilor, al amintirilor din copilǎrie care nu ne mai dau pace. Întâmplǎrile mǎ fac sǎ tresar, sǎ redevin copil, chiar fie numai cu gândul. Parfumul  lor mǎ inundǎ, mǎ bucurǎ şi mǎ întristeazǎ totodatǎ, fiindcǎ pǎstrez în suflet o dragoste imensǎ pentru aceastǎ zonǎ.

            Oraşul meu natal se numeşte Orǎştie, fiind situat în sud-vestul Transilvaniei, în centrul culoarului Orǎştiei, la sud de râul Mureş şi la marginea de vest a Câmpului Pâinii, în apropierea cetǎţilor dacice.

            Numele sǎu este cunoscut în timp prin „Palia de la Orǎştie” sau vestitul cântec „Lele de la Orǎştie” ori prin zborul cu avionul al Icarului din Carpaţi−Aurel Vlaicu. Nu mǎ face sǎ vibrez mai tare decât atunci când aud vorbindu-se de Orǎştie ca de o zonǎ sfântǎ, deoarece cu toţii ştim cǎ aici s-a scris întâia oarǎ cuvântul „român”. Români suntem toţi şi vom fi în veacul veacului, iar ţara şi bogǎţiile ei le vom cinsti aşa cum şi înaintaşii noştri le-au cinstit. Aşa cum înainte cu douǎ mii de ani strǎmoşii noştri au preţuit întreaga zonǎ, dând valoare oraşului şi împrejurimilor sale, tot aşa trebuie şi noi sǎ sfinţim aceste meleaguri–izvor nesecat de nestemate.

            Amintirea şi frumuseţea locului natal nu ne-o poate lua nimeni. Stau uneori şi meditez. Meditez la vremurile şi locurile copilǎriei mele.Nimic nu e mai minunat pentru mine decât dulceaţa fericirii şi a inocenţei copilǎriei. Dragostea cu care mǎ înconjurau pǎrinţii şi iubirea plinǎ de sinceritate, pe care mi-o arǎta mama, sunt de neînlocuit şi ireversibile. Ah, Doamne, cât aş da pentru a mai trǎi o asemenea clipǎ! Dar este cu neputinţǎ...

            Rǎmâne sǎ mǎ consolez doar cu peisajul ce mǎ înconjoarǎ, care este acelaşi şi totuşi schimbat. Mulţumirea sufleteascǎ este cǎ încǎ mai locuiesc în casa natalǎ şi cǎ încǎ mai urmez calea aceloraşi paşi ai copilǎriei, cu deosebirea cǎ paşii mei de acum au ajuns la maturitate. Retrǎiesc uneori, cu uşurinţǎ, episoade ale copilǎriei. Locul natal îmi este parcǎ aliat, ajutându-mǎ mult în aducerea aminte a clipelor de fericire.

            Atmosfera pe care o degajǎ natura înconjurǎtoare te învǎluie cu vraja sa, fǎcându-te sǎ te îndrǎgosteşti de aceste ţinuturi.

            Stau uneori şi-mi amintesc de fiecare primǎvarǎ, care aducea o datǎ cu ea parfumul florilor, cǎldura solarǎ şi viaţa divinǎ a întregii naturi.

            De la viaţǎ poţi avea multe surprize, dar de cea mai sfântǎ credinţǎ nu te lipseşte nimeni şi nimic. Chiar şi munţii pot fi daţi la o parte, dar amintirile rǎmân, în deosebi amintirile locurilor natale, unde ţi-ai investit o parte a vieţii.

            Nostalgia se naşte „acasǎ”, iar revenirea „acasǎ” este întotdeauna prilej de fericire.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *